Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 41:26


41:26 Fac apel la fraţii noştri să înceteze cu jefuirea lui Dumnezeu. Unii trebuie să-şi facă testamente. Dar, făcând acest lucru, trebuie avut în vedere să nu fie daţi fiilor şi fiicelor banii care trebuia să fie vărsaţi în vistieria lui Dumnezeu. Adesea, testamentele acestea devin subiect de ceartă şi dezbinare. Spre lauda vechiului popor al lui Dumnezeu, este raportat că Lui nu I-a fost ruşine să fie numit Dumnezeul lor; şi motivul atribuit este că, în loc să fie egoişti, căutând şi lăcomind după avere pământească sau căutându-şi fericirea în plăceri lumeşti, ei s-au predat pe ei înşişi şi tot ce aveau în mâinile lui Dumnezeu. Ei au trăit numai spre slava Lui, declarând lămurit că ei căutau o ţară mai bună, chiar una cerească. De un astfel de popor, lui Dumnezeu nu I-a fost ruşine. Ei nu L-au făcut de ocară în ochii lumii. Maiestatea cerului nu S-a ruşinat să-i numească fraţi.