41:15 Domnul socoteşte ca moartea slujitorilor Lui să fie privită ca o pierdere din cauza influenţei spre bine pe care au exercitat-o şi multelor daruri de bunăvoie pe care le-au dat spre a întreţine vistieria lui Dumnezeu. Testamentele muribunzilor sunt un înlocuitor nenorocit pentru dărnicia din timpul vieţii. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-şi facă testamentele în fiecare zi prin fapte bune şi daruri generoase pentru Dumnezeu. Ei nu trebuie să îngăduie ca suma dată lui Dumnezeu să fie disproporţionat de mică în comparaţie cu ce şi-au însuşit pentru folosul lor. Făcându-şi zilnic testamentul, îşi vor aduce aminte de acele obiective şi de acei prieteni de care sunt legaţi afectiv. Cel mai bun prieten al lor este Isus. El nu Şi-a cruţat propria Lui viaţă, ci de dragul lor a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui ei să se poată îmbogăţi. El merită inima întreagă, averea, tot ceea ce sunt şi au. Dar mulţi care mărturisesc a fi creştini amână cerinţele lui Isus cât trăiesc şi-L insultă, dându-I o nimica toată la moarte. Aceşti oameni să-şi aducă aminte că această jefuire a lui Dumnezeu nu este o acţiune impulsivă, ci un plan premeditat, pe care ei îl prefaţează cu expresia: "Fiind cu mintea întreagă". După ce au păgubit cauza lui Dumnezeu pe parcursul vieţii, ei continuă s-o fraudeze şi după moarte. Şi aceasta are loc cu consimţământul tuturor puterilor minţii. Mulţi se mulţumesc să întocmească un astfel de testament pe patul morţii. Testamentul este o parte a pregătirii lor pentru moarte şi este în aşa fel pregătit, ca averea să nu le tulbure ultimele ceasuri din viaţă. Pot acestea să stea cu plăcere alături de solicitarea care li se va face de a da socoteală de isprăvnicia lor?