Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 40:45


40:45 Majoritatea celor care mărturisesc a fi creştini îşi împart mijloacele cu mare silă. Mulţi dintre ei nu dau lui Dumnezeu a douăzecea parte din venitul lor, iar mulţi dau cu mult mai puţin decât atât; în acelaşi timp, este o mare grupă care jefuieşte pe Dumnezeu de zecimea cea mică şi alţii care vor să dea numai zecimea. Dacă toată zecimea s-ar vărsa în tezaurul Domnului aşa cum ar trebui, s-ar primi astfel de binecuvântări, încât darurile şi jertfele pentru scopuri sacre s-ar înmulţi de zece ori şi astfel ar fi păstrată deschisă calea între Dumnezeu şi om. Urmaşii lui Hristos să nu aştepte apeluri mişcătoare pentru a-i trezi la acţiune. Dacă sunt treziţi spiritual, ei vor auzi în venitul fiecărei săptămâni, mare sau mic, glasul lui Dumnezeu şi al conştiinţei cerând cu autoritate zecimile şi darurile datorate Domnului.