40:11 A două zi a călătoriei lui se apropia de sfârşit. El este obosit, flămând, fără adăpost şi simte că este părăsit de Dumnezeu. Ştie că propria-i purtare a adus acest necaz asupra lui. Se îngrămădesc nori întunecoşi de disperare şi simte că este un exilat. Inima lui este plină de o groază de nedescris şi cu greu îndrăzneşte să se roage. Dar este atât de singuratic, încât simte, ca niciodată mai înainte, că are nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu. Plânge şi-şi mărturiseşte păcatele înaintea lui Dumnezeu, implorând stăruitor o dovadă că El nu l-a părăsit de tot. Dar inima lui împovărată nu găseşte uşurare. Şi-a pierdut încrederea în sine şi se teme că Dumnezeul părinţilor lui l-a lepădat. Dar lui Dumnezeu, Dumnezeului celui îndurător, Îi este milă de omul părăsit, lovit de durere, care adună pietre ca pernă şi are numai bolta cerului ca învelitoare.