Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 38:8


38:8 membru al familiei tale. Urmăreşte istoria fiecăruia şi cugetă asupra rezultatelor căii urmate. Meditează de ce sunt unele persoane respectate de cei cu adevărat buni, în timp ce altele sunt dispreţuite şi evitate. Priveşte asupra acestor lucruri în lumina veşniciei şi, oriunde ai descoperit că alţii au greşit, evită cu grijă calea urmată de ei. Va fi bine să-ţi aduci aminte că tendinţele caracterului sunt transmise de la părinţi la copii. Meditează serios asupra acestor lucruri şi apoi, în temere de Dumnezeu, încinge-te cu armura pentru lupta de-o viaţă cu tendinţele moştenite, imitând nimic altceva în afară de Modelul divin. Tu trebuie să lucrezi stăruitor, constant şi zelos dacă vrei să reuşeşti. Va trebui să te cucereşti pe tine însuţi, aceasta fiind lupta cea mai grea dintre toate. Opoziţia hotărâtă faţă de căile şi obiceiurile tale rele îţi va asigura victorii preţioase şi veşnice. Dar, dacă sunt cultivate puternicele tale trăsături de caracter, dacă doreşti să conduci, în loc să fii dispus să asculţi, tu nu vei avea nici un succes. Sentimentele tale sunt repezite, şi dacă nu te controlezi, te laşi în voia temperamentului. Cei tineri trebuie să fie conştienţi de responsabilităţile pe care le au şi să se achite de sarcini importante; eşti tu calificat să-ţi faci partea în temere de Dumnezeu?