36:28 înverşunaţi, ei învaţă lecţia păcatului care mai înainte nici prin minte nu le-a trecut şi astfel tineri cu sufletul curat, prin asocierea cu colegi de colegiu care au obiceiuri corupte, îşi pierd curăţia de caracter şi devin vicioşi şi josnici. Părinţii trebuie să se trezească faţă de responsabilităţile lor şi să înţeleagă ce fac când îşi trimit copiii de acasă la colegiu, unde nu se pot aştepta la nimic altceva decât să devină depravaţi. Colegiul de la Battle Creek trebuie să stea la un nivel moral mai înalt decât oricare alt colegiu din ţară, ca siguranţa copiilor încredinţaţi în grija lui să nu poată fi pusă în primejdie. Dacă profesorii îşi fac lucrarea în temere de Dumnezeu, lucrând în spiritul lui Hristos, pentru salvarea sufletelor studenţilor, Dumnezeu va încununa cu succes eforturile lor. Părinţii temători de Dumnezeu vor fi mai interesaţi cu privire la caracterele pe care le aduc acasă copiii lor de la colegiu decât cu privire la succesul şi progresul făcut în studiile lor.