Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 34:33


34:33 Casele noastre de editură trebuie să prezinte o prosperitate însemnată. Poporul nostru poate să le susţină, dacă vrea să arate un interes hotărât faţă de lucrarea publicaţiilor noastre pe piaţă. Dar dacă va fi manifestat un interes tot atât de mic în anul care vine cât a fost arătat în anul care a trecut, atunci va fi doar o mică rezervă de bani pe care se poate conta. Cu cât va fi mai largă circulaţia publicaţiilor noastre, cu atât mai mare va fi cererea de cărţi care prezintă lămurit adevărul Scripturilor. Mulţi ajung dezgustaţi de contradicţiile, erorile şi apostazia bisericilor, precum şi de festivalurile, bazarurile, loteriile şi numeroasele investiţii făcute cu scopul de a stoarce bani pentru biserică. Sunt mulţi care caută lumina în întuneric. Dacă ziarele, broşurile şi cărţile noastre, care exprimă adevărul în limba clară a Bibliei, ar putea avea o circulaţie largă, mulţi ar descoperi că ele sunt exact ceea ce doreau ei. Dar mulţi dintre fraţii noştri acţionează ca şi când oamenii trebuie să vină la ei sau să-i trimită la birourile noastre spre a obţine publicaţiile, când mii nici nu ştiu că ele există.