Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 34:14


34:14 Apoi a fost pusă întrebarea: "De ce n-aţi spălat hainele caracterului vostru şi nu le-aţi albit în sângele Mielului? Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume nu ca să condamne lumea, ci ca prin El să poată fi mântuită. Iubirea Mea pentru voi a fost o dăruire de sine mai mare decât iubirea unei mame. Aceasta a fost ca să pot şterge raportul întunecos al nelegiuirii şi să pun cupa mântuirii la buzele voastre, de aceea am suferit moartea crucii şi am purtat povara blestemului vinovăţiei voastre. Am îndurat chinurile morţii şi ororile întunericului mormântului ca să-l pot învinge pe cel care are puterea morţii, să descui închisoarea şi să deschid pentru voi porţile vieţii. M-am supus ruşinii şi chinului pentru că v-am iubit cu o iubire fără margini şi am vrut să aduc turma Mea îndărătnică, rătăcitoare, înapoi în paradisul lui Dumnezeu, la pomul vieţii. Voi aţi dispreţuit acea viaţă fericită, pe care am cumpărat-o pentru voi cu un astfel de preţ. Aţi evitat ruşinea, reproşul şi infamia pe care Domnul vostru le-a suportat pentru voi. N-aţi apreciat privilegiile pentru care a murit El, spre a le pune la îndemâna voastră. Voi n-aţi vrut să fiţi părtaşi ai suferinţelor Lui, şi acum nu puteţi fi părtaşi cu El la slava Lui." Apoi au fost rostite aceste cuvinte solemne: "Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe, cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe". Cartea a fost apoi închisă şi vălul a căzut de pe Persoana de pe tron, descoperind înfricoşătoarea slavă a Fiului lui Dumnezeu.