33:12 Lucrarea Lui era aproape încheiată; El mai avea puţine învăţături de împărtăşit. Şi ca ei să nu poată uita niciodată umilinţa Mielului lui Dumnezeu curat şi fără pată, marea şi folositoarea Jertfă adusă pentru noi, S-a umilit ca să spele picioarele ucenicilor Săi. Îţi va face bine - şi în general tuturor pastorilor noştri - să revezi des scenele finale ale vieţii Răscumpărătorului nostru. Aici, asaltaţi de ispite, cum a fost şi El, cu toţii putem învăţa lecţii de cea mai mare importanţă pentru noi. Ar fi bine să petreci în fiecare zi o oră în meditaţie, revăzând viaţa lui Hristos de la iesle la Golgota. Noi ar trebui să o luăm punct cu punct şi, cu însufleţire, să ne prindem de fiecare scenă, mai ales de cele de încheiere ale vieţii Lui pământeşti. Contemplând în felul acesta învăţăturile şi suferinţele Sale şi sacrificiul nemărginit pe care l-a făcut pentru răscumpărarea neamului omenesc, ne putem întări credinţa, reînviora iubirea şi putem deveni mai plini de spiritul care L-a susţinut pe Mântuitorul nostru. Dacă vrem ca în cele din urmă să fim mântuiţi, noi toţi trebuie să învăţăm lecţia răbdării şi a credinţei la piciorul crucii. Hristos a suferit umilinţa pentru a ne salva de la dizgraţia veşnică. El a consimţit să cadă asupra Sa dispreţ, batjocură şi insultă ca să ne ocrotească pe noi. Nelegiuirea noastră a fost cea care a adunat vălul de întuneric în jurul sufletului Său şi a scos strigătul de la El, ca al unuia care a fost lovit şi părăsit de Dumnezeu. El a purtat durerile noastre, a suferit pentru păcatele noastre, S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat, ca noi să fim îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin El. Fiecare om nobil şi generos va răspunde contemplării lui Hristos pe cruce.