32:37 A arătat că nu a putut să fie stăpân pe sine, dovedind un spirit asemănător cu al acelora care murmurau. El trebuia să fie un exemplu de răbdare înaintea mulţimii, care era gata să-şi scuze lipsurile, nemulţumirile şi murmurările iraţionale din cauza manifestării acestei greşeli din partea lui. Păcatul cel mai mare a constat în faptul că s-a aşezat în locul lui Dumnezeu. Poziţia de onoare pe care a ocupat-o Moise până atunci n-a micşorat vinovăţia lui, ci a mărit-o foarte mult. Iată un om căzut, care până acum era nevinovat. Mulţi din poziţii asemănătoare vor crede că păcatul lor va fi trecut cu vederea din cauza îndelungatei lor vieţi de credincioşie neşovăielnică. Dar nu; era o problemă mai serioasă pentru un bărbat care a fost onorat de Dumnezeu să dovedească slăbiciune de caracter în manifestarea patimei lui decât dacă ar fi ocupat o poziţie cu răspundere mai mică. Moise a fost un reprezentant al lui Hristos, dar ce trist că modelul a fost stricat! Moise a păcătuit şi credincioşia lui din trecut n-a putut face ispăşire pentru păcatul lui actual. Toată adunarea lui Israel făcea istorie pentru generaţiile viitoare. Pana care nu greşeşte a inspiraţiei trebuie să urmărească această istorie cu fidelitate deplină. Bărbaţii din veacurile viitoare trebuie să-L vadă pe Dumnezeul cerului ca un conducător ferm, neîndreptăţind păcatul în nici un caz. Moise şi Aaron trebuia să moară fără să intre în Canaan, fiind supuşi aceleiaşi pedepse care a căzut asupra celorlalţi. Ei s-au plecat cu resemnare, deşi cu inexprimabilă suferinţă în inimă; dar iubirea lor pentru Dumnezeu şi încrederea lor în El au fost neclintite. Exemplul lor este o lecţie pe care mulţi o trec cu vederea fără să înveţe din ea cum ar trebui. Păcatul nu le apare odios. Înălţarea de sine nu li se pare grozavă.