English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Mărturii pentru comunitate vol.4, 31


31:1 Pastori care se îngrijesc de ei înşişi

31:2 Frate şi soră F.: Mi-a fost arătată marea îndurare şi nemărginita iubire a lui Dumnezeu trecându-vă printr-un alt necaz. Va fi o necesitate să vă ţineţi tare de puternicul Vindecător, ca să puteţi avea putere fizică şi spirituală. Voi aveţi o sănătate slabă, dar sunteţi în primejdia de a crede că sunteţi într-o stare mai rea decât în realitate. Voi nu aţi avut putere să rezistaţi pentru că n-aţi cultivat un spirit răbdător, plin de speranţă şi curajos. Vă supuneţi infirmităţilor, în loc să vă ridicaţi deasupra lor. Ispitele vă vor asalta din dreapta şi din stânga, dar, prin perseverenţă răbdătoare în facerea de bine, puteţi birui defectele din caracterul vostru. Mi-a fost arătat că într-adevăr picioarele voastre continuă să meargă spre pierzare, dar Dumnezeu nu v-a părăsit întru totul pe nici unul dintre voi. Îndurarea Lui fără asemănare v-a dat o altă ocazie spre a vă dovedi credincioşia faţă de El şi vă cheamă să umblaţi cu mare umilinţă şi să vă păziţi eul. Voi v-aţi răsfăţat şi v-aţi făcut pe plac atât de mult, încât acum aveţi nevoie să lucraţi în direcţia opusă.

31:3 Tu, frate F., eşti foarte egoist, şi acest lucru este vrednic de dispreţ înaintea lui Dumnezeu. Tu şi soţia ta aţi căzut iarăşi şi iarăşi în acest păcat. Puterile voastre au fost foarte mult pipernicite de satisfacerea de sine şi cedare în faţa comodităţii. Nici unuia dintre voi nu-i lipseşte raţiunea; dar voi aţi urmat mai mult înclinaţia decât calea datoriei şi n-aţi reuşit să reprimaţi trăsăturile rele de caracter şi să întăriţi puterea morală care era slăbită.

31:4 Frate F., tu eşti din fire un om nerăbdător, irascibil şi pretenţios, trăsături pe care le manifeşti în cămin. Dar, după o scurtă perioadă de cunoaştere, le dai pe faţă şi în alte locuri. Tu discuţi adesea într-o manieră nerăbdătoare şi arogantă. Trebuie să te pocăieşti de toate acestea. Acum poţi să începi din nou. În îndurarea Sa nemărginită, Dumnezeu ţi-a dat o altă ocazie. Soţia ta are mult de luptat împotriva firii ei, şi tu trebuie să ai grijă ca nu cumva s-o arunci pe terenul lui Satana. Jignirea, criticarea,

31:5 declaraţiile înţepătoare trebuie să fie părăsite. Cât timp ţi-ai luat ca să câştigi biruinţa asupra voinţei tale perverse şi a defectelor din caracterul tău? Cu înaintarea pe care o faci acum, timpul tău de probă se poate încheia înainte ca tu să fi făcut eforturi hotărâte pentru a birui eul. În providenţa lui Dumnezeu, tu vei fi pus în poziţii unde trăsăturile tale caracteristice, dacă există, vor fi încercate şi descoperite. Tu nici nu vezi şi nici nu-ţi dai seama de efectul cuvintelor tale necugetate, nerăbdătoare, plângăreţe şi jelitoare.

31:6 Tu şi soţia ta aveţi o altă ocazie de aur să suferiţi de dragul lui Hristos. Dacă însă faceţi aceasta plângându-vă, nu veţi avea răsplată. Dacă o faceţi de bună voie, cu bucurie, având acelaşi spirit pe care l-a avut Petru după apostazia lui, veţi fi biruitori. Toată viaţa, el s-a simţit laş pentru că s-a lepădat de Hristos; şi când a fost chemat să sufere martirajul pentru credinţa lui, acest fapt umilitor se afla mereu înaintea lui şi el a socotit că nu putea să fie răstignit exact în felul în care a suferit Domnul lui, temându-se că aceasta ar fi o onoare prea mare după apostazia lui. A cerut să fie răstignit cu capul în jos. Ce simţământ al păcatului a avut Petru, lepădându-se de Domnul său! Ce convertire a experimentat! După aceea, toată viaţa lui a fost plină de pocăinţă şi umilinţă.

31:7 Voi puteţi avea motiv să vă fie teamă când vedeţi pe Dumnezeu prin Lega Sa. Când a văzut în felul acesta maiestatea lui Dumnezeu, Moise a exclamat: "Sunt îngrozit şi tremur". Legea pronunţă moarte asupra călcătorului de lege. Apoi lui Moise i-a fost prezentată jertfa ispăşitoare. A fost descoperit sângele curăţitor al lui Hristos, ca să-l purifice pe păcătos, şi temerile lui au dispărut ca şi ceaţa dimineţii în faţa razelor răsăritului de soare. Aşa a văzut el că poate fi şi cu cel păcătos. Prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de Domnul nostru Isus Hristos, este scrisă iertarea şi Soarele Îndreptăţirii Îşi revarsă asupra lui razele Sale strălucitoare şi vindecătoare, risipind îndoiala şi teama care a înceţoşat sufletul lui. Moise a coborât de pe munte, unde a vorbit cu Dumnezeu, faţa lui radiind de o strălucire cerească, ce a fost reflectată asupra

31:8 poporului. El le-a părut ca un înger venit direct din slavă. Acea strălucire divină era dureroasă pentru cei păcătoşi, aceştia fugind de Moise şi cerând ca slava strălucitoare să fie acoperită de vederea lor, ca să nu-i omoare dacă se apropiau de el.

31:9 Moise era un învăţat. El a fost educat în toată ştiinţa egiptenilor, dar aceasta n-a fost singura calificare necesară spre a-l pregăti pentru lucrarea lui. În providenţa lui Dumnezeu el trebuia să înveţe să fie răbdător şi să-şi tempereze pasiunile. În şcoala lepădării de sine şi a greutăţilor, trebuia să primească o educaţie care avea să fie de cea mai mare importanţă pentru el. Aceste încercări aveau să-l pregătească să exercite o purtare de grijă părintească pentru toţi cei care aveau nevoie de ajutorul lui. Nici cunoştinţa, nici învăţătura, nici elocvenţa nu puteau să fie un înlocuitor al acestei încercări pentru cel care trebuia să vegheze asupra sufletelor, ca unul care trebuia să dea socoteală. Făcând lucrarea unui păstor smerit, uitând de eu şi interesându-se de turma care i-a fost dată în grija lui, el avea să devină potrivit pentru cea mai înaltă lucrare încredinţată vreodată muritorilor, aceea de a fi păstorul oilor păşunii Domnului. Cei care se tem de Dumnezeu în lume trebuie să fie în legătură cu El. Hristos este cel mai desăvârşit educator pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Pentru Moise, a primi înţelepciune şi cunoştinţă de la El era mai valoros decât toată învăţătura egiptenilor.

31:10 Frate şi soră F., vă rog stăruitor să vorbiţi serios şi să veniţi la Dumnezeu prin Isus Hristos. "Nu vă înşelaţi: 'Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit'. Ce seamănă omul, aceea va şi secera." Cel care îşi cheltuie talentele şi banii pentru satisfacerea plăcerilor şi pasiunilor josnice va secera stricăciunea. Recolta lui este sigură. Mintea lui îşi va pierde susceptibilitatea şi puterea. Intelectul lui va fi zdruncinat şi viaţa scurtată. Dumnezeu vă cere să faceţi eforturi ferme pentru a supune şi stăpâni eul. Mi-a fost arătat că Dumnezeu şi îngerii sunt gata şi aşteaptă să vă ajute în această lucrare importantă. Dacă amânaţi, dacă tergiversaţi, poate fi prea târziu. Punerea voastră la probă este prelungită, caracterul nostru este acum în formare şi curând, iubite frate şi iubită soră, el va fi fixat pentru veşnicie. Lucrarea pe jumătate nu vă va face să înaintaţi nici cu

31:11 un pas spre cer. Nehotărârea devine curând hotărârea pentru direcţia cea rea. Mulţi se hotărăsc să se servească pe ei înşişi şi pe Satana, prin faptul că nu fac eforturi hotărâte să biruie defectele de caracter. În timp ce mulţi răsfaţă înclinaţii păcătoase, aşteptând să fie biruitori vreodată, se hotărăsc pentru pierzare. Frate şi soră F., în Numele lui Isus Hristos voi puteţi fi biruitori chiar acum, "în această zi a voastră". Nu plănuiţi şi nu studiaţi pentru voi înşivă. Nu puteţi fi cu totul ai Domnului, în timp ce încurajaţi în orice măsură egoismul. O iubire aşa de mare ca cea dovedită de Răscumpărătorul ar trebui să o primiţi cu mare umilinţă şi bucurie continuă. Ca să fiţi fericiţi, trebuie să vă stăpâniţi cugetele şi cuvintele. Aceasta va cere un efort desăvârşit din partea voastră; cu toate acestea, el trebuie să fie făcut, dacă vreţi să fiţi recunoscuţi drept copii ai lui Dumnezeu. Să nu obosiţi în eforturile voastre. Satana se luptă pentru sufletele voastre şi el trebuie să fie dezamăgit.

31:12 Când tu, frate F., începi să lucrezi într-un loc, în general, ai încrederea oamenilor, dar, după o cunoaştere mai atentă, defectele tale de caracter devin atât de vizibile, încât mulţi îşi pierd încrederea în evlavia ta. Şi astfel sunt criticaţi toţi pastorii denominaţiunii. O scurtă şedere într-un loc nu ţi-ar vătăma reputaţia. În timp ce eşti angajat în lucrare serioasă, presat de influenţe opuse, mintea ta este absorbită de lucrarea în care eşti angajat şi nu ai nici timp şi nici ocazii să te gândeşti şi să fii preocupat de tine însuţi. Dar, după ce lucrarea s-a terminat şi tu începi să cugeţi la eu, cum ţi se pare normal să faci, te răsfeţi pe tine însuţi, devii copilăros, aspru şi supărat din fire, vătămând astfel în mare măsură lucrarea lui Dumnezeu. Tu manifeşti acelaşi spirit în comunitate şi astfel influenţa ta este vătămată în mare măsură în localitate, în unele cazuri fără remediu. Adesea, ai adoptat o manieră de a discuta copilărească, chiar şi atunci când lucrai să converteşti suflete la adevăr; şi impresiile făcute au fost teribile asupra celor care erau de faţă. Acum trebuie făcut unul din două lucruri: ori eşti un bărbat consacrat, acasă, în familia ta, şi în comunitate,

31:13 tot timpul afectuos şi răbdător, ori nu trebuie să te stabileşti într-o comunitate, pentru că defectele tale vor deveni vizibile, iar Răscumpărătorul, pe care tu mărturiseşti că Îl iubeşti şi Îl slujeşti, va fi dezonorat.

31:14 Credinţa l-a făcut pe Moise să privească la lucruri nevăzute, dar veşnice. El a părăsit atracţiile vieţii de la palatul faraonului pentru că acolo era păcatul. A renunţat la prezent şi aşa-zisul bine, care încânta numai pentru a ruina şi a distruge. Adevăratele atracţii, cele veşnice, erau valoroase pentru el. În realitate, sacrificiile făcute de Moise nu erau sacrificii. El a lăsat un prezent, aparent un bine încântător, pentru un bine sigur, înalt şi nemuritor.

31:15 Moise a îndurat ocara lui Hristos, socotind-o ca o bogăţie mai mare decât toate comorile Egiptului. El a crezut ceea ce a spus Dumnezeu şi n-a fost influenţat să se abată de la integritatea lui prin nici una dintre ocările lumii. El a umblat pe pământ ca un om liber al lui Dumnezeu. În sufletul său avea iubirea lui Hristos, care n-a făcut din el doar un om al demnităţii, ci la demnitatea omului a adăugat strălucirea adevăratelor daruri creştine. Moise a umblat pe o cale aspră şi periculoasă, dar a privit la lucrurile nevăzute şi n-a şovăit. Răsplata era atractivă pentru el şi ea poate fi şi pentru voi. El era prieten apropiat cu Dumnezeu.

31:16 Lucrarea este în faţa ta, aceea de a îmbunătăţi restul vieţii tale prin reformarea şi înălţarea caracterului. În sufletul reînnoit începe o viaţă nouă. Hristos este Mântuitorul care locuieşte înăuntru. Trăsăturile rele de caracter, la care se crede că este greu să renunţi, trebuie supuse. Cuvântul arogant, dictatorial, trebuie să rămână nespus, iar atunci va fi câştigată o biruinţă preţioasă. Fericirea va fi rezultatul oricărei lepădări de sine, oricărei răstigniri a eului. O victorie câştigată face ca următoarea să fie mai uşor de obţinut. Dacă ar fi neglijat ocaziile şi privilegiile acordate de Dumnezeu, Moise ar fi neglijat lumina din cer şi ar fi fost un om dezamăgit şi nenorocit. Păcatul este în firea omului, şi dacă este îngăduit, Satana este astfel cinstit în suflet, urmând ca acolo să aprindă chiar focul iadului. Dumnezeu n-a dat Legea Sa ca să împiedice mântuirea sufletelor, ci doreşte ca toţi

31:17 să fie mântuiţi. Omul are lumină şi ocazii şi, dacă vrea să le folosească, el poate birui. Tu poţi arăta prin viaţa ta puterea spre biruinţă a harului lui Dumnezeu. Satana încearcă să-şi aşeze tronul în templul sufletului. Când stăpâneşte, el se face auzit şi simţit în patimi mânioase, în cuvinte amare, care întristează şi rănesc, dar deoarece lumina n-are părtăşie cu întunericul şi Hristos legătură cu Belial, omul trebuie să fie întru totul fie pentru unul, fie pentru celălalt. În supunerea faţă de satisfacerea de sine, avariţie, înşelăciune, fraudă sau păcat de orice fel, el încurajează principiile lui Satana în sufletul lui şi închide uşa cerului pentru el. Din cauza păcatului, Satana a fost dat afară din cer şi nici un om care îngăduie şi nutreşte păcatul nu poate merge la cer, pentru că Satana ar avea din nou un cap de pod acolo.

31:18 Când un om este angajat zi de zi în mod serios în biruirea defectelor din caracterul lui, el păstrează pe Hristos în templul sufletului său; lumina lui Hristos este în el. Sub strălucirea razelor luminii de la faţa lui Hristos, întreaga lui fiinţă ajunge înălţată şi înnobilată. El are în suflet pacea cerului. Mulţi dau frâu liber pentru pasiune, avariţie, egoism şi înşelăciune şi tot timpul se scuză şi dau vina pe împrejurările care au adus necazul asupra lor. Acesta a fost cazul tău. Dumnezeu a îngăduit ca mediul tău înconjurător să poată fi folosit pentru a-ţi dezvolta caracterul. Însă puteai să-ţi creezi propriile condiţii, şi astfel, rezistând şi suportând ispita, împrejurările puteau fi stăpânite de puterea voinţei, în Numele lui Isus. Aceasta înseamnă a birui cum a biruit Hristos. "Şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră."

31:19 Frate F., Dumnezeu este îndurător cu tine. Viaţa ta a fost o greşeală, nimic din ceea ce ar fi putut şi ar fi trebuit să fie. În tine n-a existat bărbăţie veritabilă, adevărată înălţare şi puritate a simţurilor. Tu n-ai avut cuvenitul respect de sine şi de aceea n-ai avut nici pentru alţii respectul cuvenit. Tu n-ai preamărit pe Hristos şi puterea harului Său. Pe tot parcursul vieţii, ai fi avut nevoie de paznici.

31:20 Aceeaşi frivolitate şi nestatornicie, aceeaşi nesocotinţă şi lipsă de stăpânire de sine, acelaşi egoism şi aceeaşi nerăbdare care s-au văzut în purtarea ta din prima perioadă a vieţii tale sunt dezvoltate într-o manieră pronunţată acum, când ai trecut de jumătatea vârstei. Aceasta nu trebuia să se întâmple, dacă ai fi lăsat la o parte simţămintele şi temperamentul copilăresc şi te-ai fi îmbrăcat cu fermitatea de bărbat. Tu te-ai favorizat pe tine însuţi întru totul spre paguba ta. Durerile şi infirmităţile tale au fost exagerate. Tu priveşti la ele şi discuţi plângător despre ele, dar nu priveşti la Isus. Gândeşte-te cât de puţin suferi, cât de puţin înduri în comparaţie cu suferinţele lui Hristos, şi El era fără păcat - Cel Drept suferind pentru cel nedrept.

31:21 Un pom bun nu face fructe stricate. Conversaţia bună va însoţi o conştiinţă bună, tot atât de sigur după cum fructele bune vor fi produse de un pom bun. Dacă un om este aspru şi bădăran în familia sa şi faţă de alţii când sunt în legătură cu el, nimeni nu are nevoie să se informeze cum va conduce el în comunitate. El va prezenta acelaşi temperament arogant şi iritabil pe care-l arată în cămin. Nici un om nu poate avea spiritul şi gândul lui Hristos fără să fi fost făcut prin El mai bun în toate relaţiile şi îndatoririle vieţii. Murmurarea, văicăreala şi pasiunea iritabilă nu sunt roadele principiilor bune. Tu ai avea urgent nevoie de rugăciune, pentru că n-ai întărit înaltele şi nobilele trăsături morale ale caracterului. Aceasta trebuie s-o faci acum. Lucrarea va fi grea, dar este foarte importantă.

31:22 Când erai în Texas, erai fără nădejde şi simţeai că eşti părăsit de Dumnezeu şi de oameni, dar acum, la un nou început, lasă ca lucrarea de reformă să fie completă, pocăinţa ta să fie în aşa fel, încât să nu-ţi pară rău. Cele mai bune zile ale tale, în măsura în care este vorba de sănătate şi vigoare, sunt în trecut, dar cu obiceiuri potrivite, o minte bine dispusă şi o conştiinţă clară, făcând referire la comportamentul tău actual, poţi să schimbi înfrângerea în biruinţă. Tu n-ai timp de pierdut. Soţia ta te poate ajuta în toate eforturile tale din câmpul de lucru. Dacă este sfinţită prin adevăr, ea poate fi o binecuvântare pentru tine şi pentru

31:23 cauza lui Dumnezeu, stând de vorbă cu alţii şi fiind sociabilă.

31:24 Mulţi se clatină şi cad din cauza satisfacerii unui capriciu stricat. Alexandru şi Cezar au fost în stare să subjuge mult mai uşor un regat decât să-şi stăpânească propriul lor spirit. După ce au cucerit naţiuni, aşa-numiţii oameni mari ai lumii au căzut, unul dintre ei prin satisfacerea apetitului, o victimă a necumpătării, celălalt prin cutezanţă şi ambiţie nebună.

31:25 Dumnezeu vă cheamă să renunţaţi la mândrie şi încăpăţânare şi să lăsaţi ca pacea Lui să stăpânească în inima voastră. Trebuie nutrit un spirit blând şi liniştit. Purtaţi blândeţea lui Hristos cu voi în toate lucrările. Un temperament excitat şi critica tăioasă nu vor impresiona poporul şi nu-i vor câştiga simpatia. Vorbirea noastră trebuie să fie modestă şi înălţătoare. Spiritul pe care l-aţi nutrit şi-a lăsat pecetea pe înfăţişare. Hristos întronat în templul sufletului va şterge acea privire ursuză, morocănoasă şi nefericită, şi când martorii privesc asupra omului care reflectă chipul lui Hristos, vor înţelege că el este înconjurat de o atmosferă plăcută. Lumea va vedea că, în mijlocul furtunilor de insulte, el stă nemişcat ca un cedru înalt. Bărbatul acela este unul dintre eroii lui Dumnezeu. El s-a biruit pe sine însuşi.

31:26 Cea mai mare parte a supărărilor din viaţă, grijile ei zilnice care sunt distrugătoare, durerile de inimă, iritarea sunt rezultatul unui temperament nestăpânit. Armonia cercului familial adesea este distrusă de un cuvânt pripit şi de o jignire. Ar fi fost cu mult mai bine să fi rămas nespuse! Un zâmbet plăcut, un cuvânt paşnic, aprobator, spus cu duhul blândeţii, ar fi o putere spre a alina, a mângâia şi a binecuvânta. Stăpânirea eului este cea mai bună stăpânire de sine. Îmbrăcând podoaba unui duh blând şi liniştit, nouăzeci şi nouă la sută din necazurile care amărăsc atât de teribil viaţa ar putea fi salvate. Mulţi îşi scuză cuvintele pripite şi temperamentul pasionat, spunând: "Eu sunt sensibil, am un temperament iute." Aceasta niciodată nu va vindeca rănile făcute prin cuvinte pripite şi pătimaşe. Într-adevăr, unii sunt pătimaşi din fire mai mult decât alţii, dar spiritul acesta niciodată nu poate să se armonizeze cu Duhul lui Dumnezeu. Omul firesc trebuie să moară, şi omul cel nou,

31:27 Isus Hristos, pune stăpânire pe suflet, aşa încât urmaşul lui Isus să poată spune cu toată siguranţa şi adevărul: "Trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine".

31:28 Eul este greu de cucerit. Stricăciunea omenească, sub orice formă, nu este uşor de supus faţă de Duhul lui Hristos. Dar tuturor trebuie să ni se întipărească faptul că, dacă această biruinţă nu este câştigată prin Hristos, nu există nici o speranţă pentru ei. Biruinţa poate fi câştigată, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Prin harul Lui, care ne ajută, tot temperamentul cel rău şi toată stricăciunea omenească pot fi biruite. Fiecare creştin trebuie să înveţe de la Hristos care, "când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri".

31:29 Lucrarea din faţa voastră nu este o sarcină uşoară, nu este un joc de copii. Voi n-aţi reuşit să înaintaţi spre desăvârşire, dar acum puteţi începe din nou. Puteţi arăta prin viaţa voastră ce poate face harul lui Dumnezeu, care schimbă omul firesc într-un om spiritual în Isus Hristos. Voi puteţi fi biruitori dacă vreţi ca, în Numele lui Hristos, să vă ţineţi hotărâţi de lucrare.

31:30 Există o declaraţie solemnă pe care aş dori s-o scriu în inima voastră. Dacă persoanele care s-au supus planurilor lui Satana şi s-au aşezat astfel pe terenul lui vor să scape din capcanele lui prin harul lui Dumnezeu, trebuie să vină în strânsă legătură cu El, să răstignească zilnic eul şi să fie pe deplin transformate, ca să poată câştiga biruinţa şi să obţină viaţa veşnică. Amândoi v-aţi îndepărtat mult de Dumnezeu. Voi aţi adus o mare ocară asupra cauzei lui Dumnezeu. Acum trebuie să aveţi zelul cel mai sincer, spre a birui fiecare defect din caracterul vostru, şi să duceţi o viaţă de smerenie şi încredere în rugăciunea de mijlocire; cereţi prin credinţă ca Dumnezeu, de dragul lui Hristos, să anuleze trecutul, astfel ca seminţele celui rău, pe care voi le-aţi semănat, să nu se întindă spre a fi adunate ca mânie pentru ziua mâniei.

31:31 Acum, faptul de a merge pe aceeaşi cale, fiind certăreţi în spirit, dezmierdându-vă pe voi înşivă, vorbind pueril despre infirmităţile voastre, discutând pe larg despre simţămintele voastre şi stăruind asupra părţii întunecate, vă va face slabi şi fără viaţă. Acestea au fost lucrurile care v-au făcut să fiţi uşor de subjugat pentru planurile lui Satana. Dacă începeţi aceeaşi cale pe care aţi urmat-o când picioarele voastre au început să

31:32 alunece, cazurile voastre vor fi fără speranţă. Dacă, prin pocăinţă, puneţi capăt păcatelor voastre şi evitaţi consecinţele înfricoşătoare, adăpostindu-vă în mijlocirea Mântuitorului, rugându-vă serios la Dumnezeu pentru Duhul Său, ca să puteţi fi călăuziţi, învăţaţi şi reînvioraţi, puteţi câştiga viaţa veşnică. Să nu ezitaţi ca, în unitate şi cu umilinţă, să aduceţi prin credinţă sufletele voastre neajutorate la Hristos.

31:33 Integritate în afaceri

31:34 Frate G.: Tu mi-ai fost arătat în ultima mea viziune. Am văzut că iubeşti adevărul pe care-l mărturiseşti, dar nu eşti sfinţit prin el. Afecţiunile au fost împărţite între slujirea lui Dumnezeu şi Mamona. Această împărţire a sentimentelor te împiedică să fii un misionar pentru Dumnezeu. În timp ce, conform mărturisirii tale, serveşti cauza lui Dumnezeu, interesul personal a vătămat lucrarea ta şi a ştirbit în mare măsură influenţa ta. Dumnezeu nu putea lucra cu tine din cauză că inima ta nu era în rânduială cu El.

31:35 În măsura în care este vorba de cuvinte, tu eşti profund interesat de adevăr; dar când este vorba să-ţi arăţi credinţa prin fapte, aici există o mare lipsă. Tu nu reprezinţi corect credinţa noastră. Tu vatămi cauza lui Dumnezeu prin manifestarea iubirii tale după câştig şi iubirea ta de a face negustorie şi de a te certa nu este spre binele tău, nici pentru sănătatea spirituală a celor cu care vii în contact. În negustorie eşti un om priceput şi adesea ştii să obţii avantaje. Ai un tact deosebit de a urmări cel mai bun final al afacerii, fiind atent la binele tău propriu, mai degrabă decât la cel al altora. Dacă un om s-ar înşela pe sine, şi tu, prin aceasta, ai fi avantajat, l-ai lăsa să se înşele. Aceasta nu înseamnă a urma regula de aur, să faci altora ce ai dori ca ei să-ţi facă ţie.

31:36 În timp ce erai angajat în lucrarea misionară, ţi-ai manifestat înclinaţiile de a face planuri de cumpărare şi vânzare. Aceasta este o combinaţie nefericită. Tu trebuie să faci ori una, ori alta. "Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El;

31:37 iar dacă este Baal, mergeţi după Baal." "Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi." Dumnezeu nu va accepta lucrarea ta în ogorul şi lucrarea misionară atâta timp cât faci planuri pentru a te avantaja pe tine. Eşti în primejdia de a socoti câştigul drept evlavie. Ispititorul va prezenta ispite măgulitoare în faţa ta spre a te ademeni şi tu te laşi în voia unui spirit de a face planuri care vor ucide spiritualitatea ta.

31:38 Lumea, îngerii şi oamenii privesc la tine ca la un escroc, ca la un om care îşi caută interesul şi dobândirea de avantaje pentru sine, fără să fie atent şi conştiincios faţă de interesul celor cu care are de-a face. În viaţa ta de afaceri există o înclinaţie de necinste care pătează sufletul şi opreşte dezvoltarea experienţei religioase şi creşterea în har. Tu urmăreşti cu un pasionat ochi de afacerist cea mai bună şansă de a face rost de o afacere. Această înclinaţie de a face planuri a devenit a doua natură a ta şi nu vezi şi nu-ţi dai seama de răul pe care-l faci, încurajând-o.

31:39 Afacerea în care te poţi angaja, acceptabilă şi cinstită, care îi avantajează pe alţii tot atât de bine ca şi pe tine, va fi în regulă în măsura în care este vorba de o treabă cinstită; dar Domnul ar fi acceptat slujirea ta şi folosirea puterilor tale, a calităţilor evidente pe care le ai pentru asigurarea mântuirii sufletelor, dacă erau sfinţite prin adevăr. Dorinţa de a urmări iubirea de câştig se luptă împotriva Duhului. Obiceiurile şi cultura vremii şi-au lăsat pecetea lor deformatoare asupra caracterului tău şi te descalifici pentru lucrarea lui Dumnezeu. Tu ai o constantă dorinţă arzătoare de a face negustorie. Dacă ai fi sfinţit pentru slujirea lui Dumnezeu, aceasta ar face din tine un lucrător serios şi perseverent pentru Domnul, dar aşa cum s-a abuzat de ea, aceasta a primejduit propriul tău suflet şi alţii sunt de asemenea în primejdia de a fi pierduţi prin influenţa ta.

31:40 Uneori, raţiunea şi conştiinţa protestează şi te simţi mustrat din cauza procedeului tău; sufletul tău doreşte cu înfocare după sfinţire şi asigurarea cerului; zarva lumii îţi apare respingătoare şi o laşi la o parte şi îndrăgeşti Duhul lui Dumnezeu. Apoi apare din nou acea înclinaţie lumească, ce pune stăpânire

31:41 pe orice. Cu siguranţă, vei avea de întâmpinat asalturile lui Satana şi ar trebui să te pregăteşti pentru ele spre a rezista ferm înclinaţiei tale.

31:42 Apostolul Pavel, în timp ce era întemniţat între zidurile închisorii, care miroseau a umezeală, el însuşi suferind datorită propriilor infirmităţi, a dorit foarte mult să-l vadă pe Timotei, fiul lui în cele ale Evangheliei şi să-i lase cu limbă de moarte însărcinarea lui. El nu avea nici o speranţă de eliberare din închisoare până îşi va încheia viaţa. Inima rea a lui Nero era întru totul satanică, şi la un cuvânt sau la o simplă înclinare din cap, viaţa apostolului avea să fie scurtată. Pavel a urgentat prezenţa imediată a lui Timotei, totuşi s-a temut că el n-avea să vină destul de curând spre a primi de pe buzele lui ultima mărturie. De aceea, cuvintele pe care le-ar fi spus lui Timotei i le-a repetat unuia dintre colaboratorii lui, căruia i-a fost îngăduit să fie tovarăşul lui în închisoare. Acest însoţitor a scris însărcinarea lăsată de Pavel cu limbă de moarte, din care cităm aici o mică parte:

31:43 "Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori". "Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă binele, să fie bogaţi în fapte bune şi să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru viaţa viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă." "Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Nici un ostaş nu se încurcă

31:44 cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli." Un om poate să fie zgârcit şi totuşi să se scuze, spunând că lucrează pentru cauza lui Dumnezeu, dar el nu obţine nici o răsplată pentru că Dumnezeu nu doreşte bani obţinuţi prin înşelăciune sau prin tot ce seamănă a necinste.

31:45 Pavel îl îndeamnă pe Timotei mai departe: "Caută de vino curând la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic". Cuvintele acestea dictate de Pavel chiar înainte de moartea lui au fost scrise de Luca pentru folosul şi avertizarea noastră.

31:46 Hristos, învăţând pe ucenicii Săi, a spus: "Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă." Cel care este unit cu Hristos, care se împărtăşeşte de seva şi hrana Viţei, va face lucrările lui Hristos. Iubirea lui Hristos trebuie să fie în el, altfel el nu poate fi în Viţă. Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele tău, asemenea celei pe care o ai faţă de tine însuţi, este temelia adevăratei religii.

31:47 Hristos întreabă pe fiecare care mărturiseşte Numele Lui: "Mă iubeşti?" Dacă Îl iubeşti pe Isus, vei iubi şi sufletele pentru care a murit El. Un om poate să nu aibă cea mai plăcută înfăţişare exterioară, poate să aibă lipsuri în multe privinţe, dar, dacă este onest, el va câştiga încrederea altora. Iubirea adevărului, încrederea şi siguranţa pe care oamenii o pot avea în el vor îndepărta sau vor compensa trăsăturile neplăcute din caracterul lui. Onestitatea la locul şi chemarea ta şi o dispoziţie de a respinge eul, cu scopul de a fi folositor altora, vor aduce pacea sufletului şi favoarea lui Dumnezeu.

31:48 Cei care vor umbla îndeaproape pe urmele paşilor Răscumpărătorului care a manifestat jertfire şi lepădare de sine vor avea gândul lui Hristos reflectat în mintea lor. Curăţia şi iubirea lui Hristos vor străluci zilnic în viaţa şi caracterul lor, în timp ce blândeţea şi adevărul îi vor călăuzi pe cale. Fiecare mlădiţă cu rod este curăţită, ca să poată aduce rod mai mult. Chiar şi mlădiţele cu rod pot să prezinte prea mult frunziş şi să apară ceea ce în realitate nu sunt. Urmaşii lui Hristos pot face vreo lucrare pentru Domnul lor şi totuşi să nu facă nici jumătate din ceea ce puteau face. Atunci El îi curăţă, pentru că în viaţa lor apar deşertăciunea lumească, satisfacerea plăcerilor şi mândria. Gospodarii taie surplusul de cârcei ai viţei care se agaţă de gunoiul pământului, făcând-o astfel şi mai roditoare. Aceste cauze care împiedică trebuie îndepărtate şi ce a crescut prea mult trebuie tăiat ca să facă loc razelor vindecătoare ale Soarelui Îndreptăţirii.

31:49 Dumnezeu a plănuit ca prin Hristos omul căzut să aibă un alt curs al vieţii. Mulţi înţeleg greşit scopul pentru care au fost creaţi. Acesta a fost ca să fie o binecuvântare pentru omenire şi să slăvească pe Dumnezeu, mai degrabă decât să-şi satisfacă şi să-şi slăvească eul. Dumnezeu curăţă mereu pe poporul Său, tăind mlădiţele care s-au dezvoltat de prisos, ca ei să poată aduce rod pentru slava Sa şi să nu facă numai frunze. Dumnezeu ne curăţă cu mâhnire, cu dezamăgire şi întristare, pentru ca acele trăsături de caracter care au crescut peste măsură de corupte şi puternice să poată fi slăbite şi ca alte trăsături mai bune să aibă ocazia favorabilă să se dezvolte. Trebuie să se renunţe la idoli, conştiinţa trebuie să devină mai sensibilă, meditaţiile inimii trebuie să fie spirituale, iar caracterul întreg trebuie să devină simetric. Cei care doresc într-adevăr să-L slăvească pe Dumnezeu vor fi recunoscători pentru demascarea oricărui idol şi a oricărui păcat, ca ei să poată vedea aceste rele şi să le îndepărteze; dar cel cu inima împărţită va pleda pentru satisfacerea de sine mai degrabă decât pentru refuzul acesteia.

31:50 Mlădiţa aparent uscată, fiind în legătură cu viţa care este vie, devine o parte din ea. Fibră cu fibră şi nervură cu nervură, ea aderă la viţă până când primeşte viaţă şi hrană din tulpina mamă. Mugurii altoiului înfloresc şi produc rod. Sufletul mort în fărădelege şi păcat trebuie

31:51 să experimenteze un proces asemănător pentru a fi împăcat cu Dumnezeu şi a deveni părtaş al vieţii şi bucuriei lui Hristos. După cum altoiul primeşte viaţă când este unit cu viţa, tot aşa şi păcătosul se împărtăşeşte de natura divină când este în legătură cu Hristos. Omul mărginit este unit cu Dumnezeul cel nemărginit. Când suntem astfel uniţi, cuvintele lui Hristos rămân în noi, şi noi nu suntem mânaţi de sentimente, spasmodic, ci de un principiu viu şi statornic. Asupra cuvintelor lui Hristos trebuie să se mediteze, ele trebuie să fie nutrite şi păstrate cu duioşie în inimă. Ele nu trebuie să fie repetate papagaliceşte, spre a nu găsi în memorie nici un loc şi neavând nici o influenţă asupra inimii şi vieţii.

31:52 După cum mlădiţa trebuie să rămână în viţă spre a obţine seva vitală care o face să înflorească, tot aşa şi cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc toate cuvintele Lui trebuie să rămână în iubirea Lui. Fără Hristos, noi nu putem înfrâna nici un singur păcat şi nu putem birui nici cea mai mică ispită. Mulţi au nevoie de Duhul lui Hristos şi de puterea Lui spre a lumina priceperea lor tot atât de mult cât a avut nevoie orbul Bartimeu de vederea naturală. "După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine." Toţi cei care sunt într-adevăr în Hristos vor experimenta folosul acestei uniri. Tatăl îi acceptă în Preaiubitul Lui şi ei devin obiectul afectuoasei şi iubitoarei Sale purtări de grijă. Legătura aceasta cu Hristos va avea ca rezultat purificarea inimii, o viaţă trăită cu grijă şi un caracter fără defect. Roada adusă de pomul creştin este "dragostea, blândeţea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor".

31:53 Frate al meu, tu ai nevoie de o strânsă legătură cu Dumnezeu. Tu ai trăsături de caracter pentru care eşti răspunzător. Puterilor tale li s-au dat o folosinţă rea. Dumnezeu nu poate aproba purtarea ta. Standardul tău este cel al lumii, şi nu cel care a fost pus de Hristos înaintea noastră pentru această viaţă. Ai privit prin ochii lumii şi ai judecat cu judecata ei nesfinţită. Sufletul tău trebuie să fie curăţit de influenţa poluantă a lumii. Te-ai abătut de repetate ori de la integritatea strictă pentru ceea ce ţi-a plăcut să crezi că era câştig, dar care în realitate era pierdere. Orice faptă de înşelăciune în

31:54 afaceri va reduce din răsplata ta din cer, în cazul în care vei dobândi acolo un cămin. Fiecare om îşi va primi răsplata după cum i-au fost faptele.

31:55 Tu n-ai timp de pierdut, ci trebuie să faci eforturi stăruitoare spre a birui trăsăturile rele semnalate în caracterul tău, care, dacă sunt îngăduite, vor închide uşa slavei în faţa ta. Nu-ţi poţi permite să pierzi cerul. Tu trebuie să faci acum o schimbare hotărâtă în cuvinte şi fapte, să birui spiritul tău zgârcit şi să-ţi aduci gândurile pe calea adevărului sacru. Pe scurt, trebuie să fii transformat. Atunci Dumnezeu va accepta lucrarea ta în cauza Lui. Tu trebuie să fii un bărbat de o aşa principialitate neabătută, încât iubirea de câştig să nu te seducă şi ispita să nu te învingă. Domnul cere de la toţi cei care mărturisesc Numele Lui o strictă aderare la adevăr. Acesta va fi ca sarea care nu şi-a pierdut gustul, ca o lumină în mijlocul întunericului moral şi înşelăciunii din lume.

31:56 "Voi sunteţi lumina lumii", spune Hristos. Cei care sunt cu adevărat în legătură cu Dumnezeu, prin reflectarea luminii cereşti, vor avea o putere salvatoare în biserică, precum şi în lume; pentru că parfumul faptelor bune şi al acţiunilor cinstite le va face o reputaţie bună chiar printre cei care nu sunt de credinţa noastră. Cei care se tem de Dumnezeu vor onora şi vor respecta astfel de caractere şi chiar vrăjmaşii credinţei noastre, când văd spiritul şi viaţa lui Hristos manifestate în lucrările lor zilnice, vor slăvi pe Dumnezeu, izvorul puterii şi al cinstei lor.

31:57 Tu, frate, ar fi trebuit să fii convertit cu adevărat cu ani în urmă şi predat întru totul lucrării lui Dumnezeu. Au fost pierduţi ani preţioşi, care ar fi trebuit să fie bogaţi în experienţă în lucrurile lui Dumnezeu şi în muncă practică în cauza Sa. În timp ce ar trebui să fii acum în stare să-i înveţi pe alţii, tu însuţi n-ai reuşit să ajungi la deplina cunoştinţă a adevărului. Ar trebui să ai acum o cunoaştere experimentală a adevărului şi să fii calificat să duci lumii solia de avertizare. Serviciile tale au fost aproape pierdute pentru cauza lui Dumnezeu pentru că hotărârea ta era împărţită; tu faci planuri, proiecte, cumperi, vinzi, slujeşti la mese.

31:58 Mucegaiul lumii ţi-a întunecat priceperea şi ţi-a pervertit intelectul, aşa încât slabele tale eforturi nu sunt jertfe acceptabile pentru Dumnezeu. Dacă te-ai fi despărţit de înclinaţiile tale speculative şi ai fi lucrat în direcţie opusă, ai fi fost îmbogăţit cu cunoştinţă divină şi, în general, ai fi un câştigător în lucrurile spirituale; dar aşa, tu pierzi mereu putere spirituală şi împiedici dezvoltarea experienţei tale religioase.

31:59 Spre a avea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos, trebuie să fii înnobilat, înălţat şi făcut părtaş bucuriei lor de nespus şi slavei depline. Hrana, îmbrăcămintea, poziţia şi bogăţia pot avea valoarea lor; dar a avea legătură cu Dumnezeu şi a fi părtaş al naturii Sale divine, acestea au o valoare nepreţuită. Viaţa noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi, deşi "ce vom fi nu s-a arătat încă", "când Se va arăta Hristos, viaţa noastră", "vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este." Demnitatea princiară a caracterului creştin va străluci ca soarele, şi razele de lumină de pe faţa lui Hristos vor fi reflectate asupra celor care s-au curăţit după cum El este curat. Privilegiul de a deveni fii ai lui Dumnezeu este ieftin plătit, chiar dacă ar trebui să sacrificăm tot ce avem, fie chiar viaţa însăşi.

31:60 Iubite frate, tu trebuie să te hotărăşti să fii un om după inima lui Dumnezeu. Orice ar îndrăzni alţii să facă sau să spună, ceea ce nu este în concordanţă cu standardul creştin, nu trebuie să fie o scuză pentru tine. Tu trebuie să stai înaintea Judecătorului întregului pământ, răspunzând nu pentru altul, ci pentru tine însuţi. Noi răspundem individual şi nici unul dintre defectele de caracter ale vreunui om nu ne va scuza vinovăţia, pentru că Hristos ne-a dat prin viaţa Sa fără cusur un model de caracter desăvârşit.

31:61 Atacurile cele mai stăruitoare ale vrăjmaşului sufletelor sunt date asupra adevărului pe care-l mărturisim şi orice abatere de la dreptate aduce dezonoare asupra lui. Primejdia cea mare este să ne abatem mintea de la Hristos. Numele lui Isus are putere să respingă ispitele lui Satana şi să ridice pentru noi un stindard împotriva lui. Atâta timp cât rămâne cu încredere neclintită

31:62 în virtutea şi puterea ispăşirii, sufletul va sta la principiu ferm ca o stâncă şi toate puterile lui Satana şi ale îngerilor lui nu îl pot clătina de la i pegritatea lui. Adevărul, aşa cum este în Isus, este un zid de foc în jurul sufletului care se ţine de El. Ispitele se vor abate asupra noastră pentru că prin ele suntem încercaţi în timpul punerii noastre la probă aici, pe pământ. Aceasta este probarea din partea lui Dumnezeu, o descoperire a inimilor noastre. A fi ispitit nu este nici un păcat; dar păcatul apare când cedăm ispitei.

31:63 Dacă iscusinţa ta ar fi fost tot atât de mult exercitată pentru câştigarea de suflete şi în răspândirea adevărului celor care sunt în întuneric cum a fost pentru a câştiga şi a înmulţi bunurile pământeşti, tu ai fi avut multe stele în coroana bucuriei tale, din Împărăţia slavei. Sunt puţini cei care sunt tot aşa de credincioşi în slujirea lui Dumnezeu cum sunt în slujirea propriilor lor interese vremelnice. O ţintă hotărâtă va duce sigur la sfârşitul dorit. Mulţi nu înţeleg să fie tot atât de cu tragere de inimă, de vrednici şi de împlinitori în lucrarea lui Dumnezeu, ca în ocupaţia lor vremelnică. Mintea şi inima celor care mărturisesc a crede adevărul trebuie să fie înălţate, curăţite, înnobilate şi spiritualizate. Lucrarea de a educa mintea pentru această problemă mare şi importantă este înfricoşător de neglijată. Lucrarea lui Dumnezeu este făcută cu nepăsare şi într-o manieră neglijentă, pentru că atât de des este lăsată pe seama capriciului, mai degrabă decât pe seama principiului sacru şi a scopului sfânt.

31:64 Este foarte mare nevoie ca aceia care cunosc voia lui Dumnezeu să înveţe să devină lucrători cu succes în cauza Lui. Ei trebuie să fie persoane cu maniere alese, înţelegătoare, nu având o înşelătoare strălucire exterioară, dar cochetând cu cele lumeşti, ci acea amabilitate şi acea curăţie care au savoarea cerului şi pe care le va avea fiecare creştin, dacă este părtaş al naturii divine. Lipsa adevăratei demnităţi şi a curăţiei creştine în rândurile păzitorilor Sabatului este împotriva noastră ca popor şi face ca adevărul pe care-l mărturisim să fie dezgustător. Lucrarea de educare a minţii şi a manierelor poate fi continuată

31:65 spre desăvârşire. Dacă cei care mărturisesc adevărul nu folosesc acum privilegiile şi ocaziile lor spre a creşte până la statura plinătăţii de bărbaţi şi femei în Hristos Isus, ei nu vor fi o cinste pentru cauza adevărului şi nici pentru Hristos.

31:66 Dacă tu ai fi studiat Sfintele Scripturi tot atât de credincios cum ai vegheat ca să obţii câştiguri lumeşti, te-ai pricepe în cele ale Cuvântului lui Dumnezeu şi ai fi în stare să-i înveţi şi pe alţii. Este greşeala ta că nu eşti calificat să înveţi adevărul pe alţii. Tu n-ai cultivat acele capacităţi care vor face din tine un lucrător inteligent, spiritual şi cu succes pentru Domnul tău. Astfel de trăsături de caracter, cum sunt ascuţimea minţii şi dorinţa de acaparare în treburile lumeşti, au fost atât de mult exercitate, încât mintea ta a fost dezvoltată în mare măsură în direcţia de cumpărare şi vânzare şi atingerea celui mai bun sfârşit al afacerii. În loc să te statorniceşti în încrederea fraţilor, surorilor şi prietenilor tăi ca un bărbat care posedă o adevărată nobleţe de caracter, care se ridică mai presus de orice micime şi lăcomie, tu îi faci să se teamă de tine. Credinţa ta religioasă a fost folosită spre a dobândi încrederea fraţilor tăi pentru ca să poţi practica necinstita ta ocupaţie şi să faci o agoniseală. Ai făcut aceasta de atâtea ori, încât ea a devenit ca o a doua natură pentru tine, şi tu nu-ţi dai seama cum li se pare altora calea ta. Toată viaţa ta viitoare şi calea de acţiune trebuie să fie marcate de evlavie adevărată, dacă vrei să contracarezi influenţa pe care ai exercitat-o spre a risipi de la Hristos şi adevăr.

31:67 Legătura ta cu Dumnezeu şi cu semenii cere o schimbare în viaţa ta. În Predica de pe Munte, porunca Răscumpărătorului lumii a fost: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii". Cuvintele acestea au cea mai mare valoare pentru noi, o regulă de aur care ne este dată spre a ne măsura purtarea. Aceasta este adevărata regulă a cinstei. În aceste cuvinte se cuprind foarte multe. Ni se cere să-i tratăm pe semenii noştri aşa cum am dori să ne trateze ei pe noi, dacă am fi în situaţia lor.

31:68 Plano, Texas, 24 noiembrie 1878

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: