30:8 fraţii B. n-ar fi fost implicaţi. Aş putea să amintesc mai multe motive pentru care situaţia este astfel, dar nu o voi face de data aceasta. Este de ajuns să spun că oamenii aceştia nu stau bine cu Dumnezeu. Bizuindu-se pe propriile lor forţe şi simţindu-se competenţi pentru aproape orice chemare, ei n-au făcut eforturi să-şi corecteze trăsăturile rele de caracter care le-au fost transmise prin naştere, dar care, prin educaţie, cultură şi instruire, ar fi putut fi biruite. Ei au făcut unele îmbunătăţiri în această direcţie; dar, dacă ar fi cântăriţi în balanţă, tot ar mai fi găsiţi uşori.