Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 30:64


30:64 Nici chiar viaţa însăşi nu trebuie cumpărată cu preţul unei minciuni. Printr-un cuvânt sau o dare din cap, martirii ar fi putut renega adevărul şi şi-ar fi salvat viaţa. Dacă ar fi consimţit să arunce un bob de tămâie pe altarul idolului, ei s-ar fi salvat de roată, eşafod sau cruce. Dar ei au refuzat să fie falşi în cuvânt sau faptă, deşi viaţa era darul pe care l-ar fi primit dacă făceau astfel. Întemniţare, torturi şi moarte, cu o conştiinţă curată, erau binevenite pentru ei, mai degrabă decât eliberarea cu condiţia înşelăciunii, a minciunii şi a apostaziei. Prin fidelitate şi credinţă în Hristos, ei au câştigat haine fără pată şi coroane împodobite cu pietre preţioase. Viaţa lor a fost înnobilată şi înălţată în faţa lui Dumnezeu pentru că au stat hotărâţi pentru adevăr în cele mai grave împrejurări.