Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 27:34


27:34 Am încercat să prezint înaintea poporului recunoştinţa pe care ar trebui s-o simţim pentru afectuoasa compasiune şi marea iubire a lui Dumnezeu. Bunătatea şi slava Lui mi-au impresionat mintea într-o manieră remarcabilă. Am fost copleşită de un simţământ al inegalabilei Lui îndurări şi de lucrarea pe care o face El, nu numai în Oregon, în California şi în Michigan, unde se află importantele noastre instituţii, ci şi în ţări străine. Nu pot să prezint altora tablourile care au impresionat în mod atât de viu mintea mea cu acea ocazie. Pentru un moment, mi-a apărut în faţă întinderea lucrării şi am pierdut din vedere cele ce erau în jurul meu. Ocazia şi poporul căruia mă adresam au pierit din mintea mea. Lumina, preţioasa lumină din cer, strălucea cu mare putere asupra acelor instituţii care erau angajate în solemna şi înalta lucrare de reflectare a razelor de lumină pe care cerul le-a lăsat să strălucească asupra lor.