27:20 În timp ce priveam la acele talazuri albe la vârf care urlau, mi-am adus aminte de acea scenă din viaţa lui Hristos, când ucenicii, în ascultare de porunca Învăţătorului lor, au mers cu corabia de partea cealaltă a mării. Asupra lor s-a abătut o furtună teribilă. Corabia nu voia să asculte de ei şi au fost duşi încoace şi încolo până ce, în disperare, au renunţat la vâsle. Ei se aşteptau să piară acolo; dar, în timp ce furtuna şi talazurile prevesteau moartea, Hristos, pe care ei Îl lăsaseră de cealaltă parte, li S-a arătat, mergând liniştit pe agitatele valuri spumegânde. Ei erau dezorientaţi datorită eforturilor zadarnice şi, în situaţia lor aparent deznădăjduită, au renunţat la tot, considerându-se pierduţi. Când L-au văzut în faţa lor pe Isus mergând pe apă, s-au îngrozit şi mai mult. Ei au interpretat lucrul acesta ca o prevestire a morţii lor imediate. Au ţipat de teamă. Dar, în loc ca apariţia Sa să vestească prezenţa morţii, El a venit ca un mesager al vieţii. Glasul Lui a fost auzit mai presus de urletul elementelor naturii: "Eu sunt, nu vă temeţi!" Cât de repede s-a schimbat acum scena, din groaza disperării, în bucuria credinţei şi a speranţei în prezenţa iubitului Învăţător! Ucenicii n-au mai simţit nelinişte şi nici teamă de moarte, pentru că Hristos era cu ei.