26:40 Luni seara, împreună cu pastorul Canright şi alţi câţiva, am luat trenul pentru Danvers. Soţul meu n-a fost în stare să mă însoţească. Atunci când am fost eliberată de apăsarea imediată a adunării de tabără, mi-am dat seama că eram bolnavă şi slăbită; dar trenul ne ducea repede spre întâlnirea din Danvers. Aici trebuia să stau în faţa unor oameni cu totul străini, ale căror minţi fuseseră vătămate de rapoarte false şi calomnii. M-am gândit că, dacă aş avea putere în plămâni, claritate în glas şi liberare de durerea de inimă, I-aş fi foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Aceste gânduri şi simţăminte le-am păstrat pentru mine şi, în mare întristare, dar în tăcere, am strigat către Dumnezeu, căci eram prea obosită să-mi adun gândurile în cuvinte legate; simţeam însă că trebuie să am ajutor şi l-am cerut din toată inima mea. Dacă trebuia să vorbesc în seara asta, aveam nevoie de putere fizică şi mintală. În rugăciunea mea tainică spuneam mereu: "Sufletul meu neajutorat se ţine de Tine. Ah, Dumnezeule, Eliberatorul meu, nu mă părăsi în acest ceas al nevoii mele."