26:32 M-am gândit să-l încurajez pe soţul meu; el credea că, dacă eu mă simţeam în stare să îndur oboseala şi munca de la adunarea de tabără, ar fi cel mai bine pentru mine să merg; dar el nu putea să suporte gândul de a mă însoţi în starea lui de slăbiciune, nefiind în stare să lucreze cu mintea întunecată de deprimare, fiind el însuşi subiect de milă pentru fraţii lui. Nu se putea ridica decât puţin de când avusese atacul şi se părea că nu capătă deloc putere. Am căutat mereu şi mereu pe Domnul, sperând să se facă o despicătură în nor, dar n-a venit o lumină specială. În timp ce căruţa venea să ne ia la gară, din nou am mers înaintea Domnului în rugăciune şi L-am rugat să ne sprijine în călătoria noastră. Amândoi am hotărât să pornim prin credinţă şi să îndrăznim totul, întemeiaţi pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Deplasarea aceasta cerea din partea noastră o credinţă considerabilă, dar după ce ne-am ocupat locurile în vagon, am simţit că suntem pe calea datoriei. În timpul călătoriei ne-am odihnit şi noaptea am dormit.