25:22 Pentru a continua această lucrare mare şi grea, este necesar ca slujitorii lui Hristos să fie sănătoşi fizic. Pentru atingerea acestui scop, ei trebuie să fie ordonaţi în obiceiuri şi să adopte un mod de viaţă sănătos. Mulţi se plâng şi suferă continuu de diferite indispoziţii. Aceasta se întâmplă aproape întotdeauna din cauză că nu lucrează cu înţelepciune şi nici nu păzesc legile sănătăţii. Adesea rămân prea mult în casă, stând în camere încălzite, pline cu aer care nu este curat. Acolo ei se apucă de studiu intens sau de scris, făcând puţin exerciţiu fizic şi având puţină variaţie a ocupaţiei. Drept urmare, sângele devine leneş şi puterile minţii sunt slăbite.