Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 24:25


24:25 Dacă fratele G. ar fi primit lumina pe care i-a trimis-o Domnul cu luni în urmă şi ar fi discutat sincer cu soţia lui, dacă amândoi şi-ar fi zdrobit inima lor cea tare înaintea Domnului, ce diferenţă ar fi în starea lor prezentă! Amândoi au dispreţuit cuvintele de mustrare şi de implorare a Duhului lui Dumnezeu şi nu şi-au schimbat viaţa. Dar, închizându-şi ochii faţă de lumina trimisă lor de Dumnezeu, nu au micşorat gravitatea defectelor lor în faţa lui Dumnezeu, nici nu au micşorat răspunderea lor. Lor nu le-a plăcut mustrarea pe care le-a trimis-o Domnul în afecţiunea Sa milostivă. Fratele G. are din fire o inimă iubitoare, dar ea este acoperită cu o coajă de iubire de sine, vanitate şi bănuială rea. Inima lui nu este împietrită, dar îi lipseşte puterea morală. El este un laş de îndată ce i se pune în faţă lepădarea de sine şi jertfirea de sine, pentru că se iubeşte pe sine însuşi. A stăpâni eul, a pune o strajă cuvintelor lui, a recunoaşte că a greşit vorbind nepotrivit este o cruce pe care el simte că este prea umilitor s-o ridice; totuşi, dacă este să fie vreodată mântuit, această cruce trebuie să fie ridicată.