Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 23:24


23:24 Inimile oamenilor nu sunt mai blânde astăzi decât atunci când a fost Hristos pe pământ. Ei vor face tot ce le stă în putere spre a ajuta pe marele adversar să le facă viaţa grea slujitorilor lui Hristos, întocmai cum a făcut poporul cu Hristos când a fost pe pământ. Ei vor bate cu limba ponegririi şi a minciunii. Vor critica şi vor întoarce împotriva servului lui Dumnezeu tocmai eforturile pe care el îi pune să le facă. Cu presupunerile lor rele, ei vor vedea fraudă şi necinste acolo unde totul este în regulă şi unde există integritate perfectă. Ei prezintă motive egoiste spre a învinui pe servii lui Dumnezeu, în timp ce El Însuşi îi conduce, iar ei şi-ar da chiar şi viaţa, dacă Dumnezeu ar cere-o, înaintând astfel cauza Lui. Ei, care au făcut cel mai puţin şi care au investit cel mai puţin în cauza adevărului, sunt primii care îşi manifestă neîncrederea faţă de integritatea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt aleşi să poarte răspunderi financiare în lucrarea cea mare. Ei, care au încredere în lucrarea lui Dumnezeu, sunt puşi să rişte ceva pentru înaintarea ei; şi