21:3 Frate C., tu te-ai îndepărtat din nou de Dumnezeu. Vederile tale despre cerinţele Lui nu au fost niciodată prea bine definite şi nici prea stricte. Nu ai nici o scuză să devii neglijent la datorie şi mai puţin vigilent pentru că umblarea atât de multor pretinşi creştini este rea. Tu nu ai fost consacrat lui Dumnezeu. Nu ai fost dependent de El, ca să te păzească, şi de aceea ai fost biruit şi adus în sclavia îndoielii; robia necredinţei ţi-a înlănţuit sufletul. Tu nu-L slăveşti pe Dumnezeu în viaţa ta. Credinţa noastră uneori ţi se pare foarte îndoielnică. Motivul eşti tu însuţi. În lume, adevărul şi minciuna sunt aşa de amestecate, încât nu le poţi distinge întotdeauna. Dar de ce are aşa de puţină putere unul care mărturiseşte adevărul? Pentru că el nu-şi dă seama de propria lui ignoranţă şi slăbiciune. Dacă el ar cunoaşte aceasta, dacă nu s-ar încrede în sine, ar simţi importanţa ajutorului divin pentru a-l apăra de vicleniile vrăjmaşului. Noi trebuie să fim lucrători creştini activi, neegoişti în inimă şi viaţă, având ca singur ţel slăvirea lui Dumnezeu. Ah, câte ruine întâlnim peste tot! Câte buze tăcute şi vieţi fără rod! "Aceasta", a spus îngerul, "este din cauza căderii în ispită. Nimic nu tulbură pacea sufletului ca necredinţa păcătoasă."