Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 20:9


20:9 Numele servilor aleşi ai lui Dumnezeu au fost tratate cu lipsă de respect şi în unele cazuri cu dispreţ absolut de către unele persoane a căror datorie este să-i susţină. Copiii au auzit observaţiile lipsite de respect ale părinţilor cu referire la solemnele mustrări şi avertizări ale slujitorilor lui Dumnezeu. Ei au înţeles glumele dispreţuitoare şi vorbirile depreciatoare care au ajuns din când în când la urechile lor şi tendinţa este să aducă în mintea lor interesele sacre şi veşnice la acelaşi nivel cu obişnuitele afaceri ale lumii. Ce lucrare realizează aceşti părinţi, care îi fac necredincioşi pe copiii lor chiar din copilărie! Acesta este felul în care sunt învăţaţi copiii să fie necuviincioşi şi răzvrătiţi împotriva mustrării de către Cer a păcatului. Decăderea spirituală poate reuşi numai unde există astfel de rele. Tocmai aceşti taţi şi mame, orbiţi de vrăjmaş, se miră de ce sunt copiii lor atât de înclinaţi spre necredinţă şi spre îndoială faţă de adevărul Bibliei. Ei se miră de ce este atât de greu să se ajungă la ei prin morală şi influenţe religioase. Dacă ar avea o vedere spirituală, ar