Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 2:11


2:11 Acestea sunt câteva dintre evenimentele care s-au petrecut în timpul care este acoperit de volumul 4. De-a lungul întregii cărţi, întâlnim sfaturi şi instrucţiuni care sunt în strânsă legătură cu toate aceste direcţii de dezvoltare rapidă a lucrării. Dar accentul, în cele 657 de pagini ale volumului, este pus pe instrucţiunile referitoare la experienţa personală a lucrătorilor şi a membrilor bisericii. Într-adevăr, activitatea în expansiune a unei biserici aflate într-o creştere rapidă a necesitat şi a primit o coordonare atentă. Dar activităţile administrative s-au aflat pe locul al doilea în raport cu experienţa personală a conducătorilor şi a membrilor bisericii. Pentru că a avea grijă de acţiunile bisericii ar însemna doar să menţii o maşinărie în stare de funcţionare, dacă experienţa spirituală a adventiştilor de ziua a şaptea ar decade la nivelul unui simplu formalism. Biserica trebuie păstrată curată, standardele sale înalte, membrii săi activi şi bucurându-se în fiecare zi de o experienţă personală cu Dumnezeu.