17:1 Luarea Ierihonului
17:2 După moartea lui Moise, Iosua a fost numit conducătorul lui Israel spre a-i conduce în Ţara Făgăduită. El era bine pregătit pentru această slujbă importantă. A fost prim ministru al lui Moise în cea mai mare parte din timpul peregrinajului lor prin pustie. A văzut lucrările minunate ale lui Dumnezeu făcute prin Moise şi a înţeles bine temperamentul poporului. A fost unul din cele douăsprezece iscoade care au fost trimise să cerceteze Ţara Făgăduinţei şi unul dintre cei doi care au dat un raport fidel despre bogăţia ei şi care au încurajat poporul să se suie şi s-o ia în stăpânire, prin puterea lui Dumnezeu.
17:3 Domnul i-a făgăduit lui Iosua că avea să fie cu el, aşa cum fusese cu Moise, şi va face ca pentru el cucerirea Canaanului să fie
17:4 uşoară, cu condiţia să fie credincios şi să păzească toate poruncile Lui.
17:5 Iosua a fost neliniştit cu privire la executarea mandatului de a conduce poporul în ţara Canaanului, dar această asigurare i-a îndepărtat temerile. El le-a poruncit copiilor lui Israel să fie gata pentru o călătorie de trei zile şi toţi bărbaţii de război să se pregătească de luptă. "Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: 'Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te.'"
17:6 Dumnezeu a dorit ca trecerea israeliţilor peste Iordan să fie miraculoasă. Iosua a poruncit poporului să se sfinţească, pentru că a doua zi Domnul urma să facă lucruri minunate în mijlocul lor. La timpul hotărât, el a dat dispoziţii preoţilor să ia chivotul, care conţinea Legea lui Dumnezeu şi să-l poarte înaintea poporului. "Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine, cum am fost cu Moise'."
17:7 Preoţii au ascultat de poruncile conducătorului lor şi au mers înaintea poporului, purtând chivotul legământului. Oştile evreilor s-au aşezat în coloană de marş şi au urmat simbolul prezenţei divine. Întinsa coloană a coborât spre malul Iordanului şi, când picioarele preoţilor s-au muiat în marginea apelor Iordanului, apa de deasupra a fost oprită, iar volumul de apă de jos s-a scurs în continuare, lăsând uscată albia râului. Preoţii au trecut, ducând chivotul lui Dumnezeu, şi Israel a urmat după ei. La jumătatea drumului peste Iordan, preoţilor li s-a poruncit să se oprească în albia râului până ce toată oştirea evreilor era trecută dincolo. Aceasta a fost spre a imprima în mintea lor şi mai pregnant faptul că puterea care a oprit apele Iordanului era aceeaşi ca cea care i-a făcut în stare pe părinţii lor să treacă prin Marea Roşie cu patruzeci de ani în urmă.
17:8 Mulţi dintre cei care au trecut prin Marea Roşie când au fost copii, acum, printr-o minune asemănătoare, au trecut Iordanul ca bărbaţi de război echipaţi pentru luptă. Iosua le-a poruncit preoţilor să iasă din Iordan. Când ei, care purtau chivotul legământului, s-au aflat în siguranţă pe malul celălalt, Dumnezeu a îndepărtat braţul Său cel puternic şi apele acumulate au năvălit la vale, ca o cascadă puternică, în albia naturală a râului. Iordanul a continuat să se rostogolească asemenea unui potop irezistibil, revărsându-se peste toate malurile lui.
17:9 Dar mai înainte ca preoţii să iasă din râu, pentru ca această minune extraordinară să nu poată fi uitată niciodată, Domnul i-a poruncit lui Iosua să aleagă bărbaţi de frunte din fiecare seminţie, să ia pietre din albia râului, din locul unde au stat preoţii şi să le aducă pe umeri până la Ghilgal, iar acolo să ridice un monument în amintirea faptului că Dumnezeu a făcut ca Israel să treacă Iordanul ca pe uscat. Acesta avea să le amintească permanent minunea pe care a făcut-o Dumnezeu pentru ei. Pe măsură ce anii treceau, copiii lor aveau să întrebe despre acest monument, şi ei aveau să le povestească iar şi iar această istorie minunată, până ce va fi întipărită în mintea lor până la ultima generaţie.
17:10 Când toţi regii amoriţilor şi regii canaaniţilor au auzit că Domnul a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, inima li s-a topit de frică. Israeliţii au ucis pe doi dintre regii lui Moab, şi trecerea lor miraculoasă peste Iordanul umflat şi năvalnic a umplut poporul de groază. Apoi Iosua a circumcis toţi copiii care s-au născut în pustie. După acest ceremonial, ei au păzit Paştele în câmpia Ierihonului. "Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră."
17:11 Naţiunile păgâne I-au reproşat Domnului şi poporului Său pentru că evreii n-au reuşit să ia în stăpânire ţara Canaanului, pe care ei aşteptau s-o moştenească destul de curând după ieşirea din Egipt. Vrăjmaşii lor au triumfat pentru că Israel a peregrinat atâta prin pustie şi s-au ridicat îngâmfaţi
17:12 împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în ţara Canaanului. Acum, El Şi-a manifestat în mod remarcabil puterea şi favoarea, conducându-Şi poporul peste Iordan pe teren uscat, vrăjmaşii lor nemaiputându-L defăima. Mana care a continuat până în acest timp a încetat acum, deoarece israeliţii se pregăteau să ia în stăpânire Canaanul; şi pentru că mâncau din roadele bune ale acelei ţări, nu mai era nevoie de mană.
17:13 Când Iosua s-a retras de la oştirile lui Israel să mediteze şi să se roage ca prezenţa specială a lui Dumnezeu să-l însoţească, el a văzut un Om de statură înaltă, îmbrăcat în haine ca pentru război, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua nu L-a recunoscut ca fiind unul din luptătorii lui Israel, totuşi El nu avea înfăţişarea unui inamic. În zelul lui, I s-a adresat, spunând: "Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri? El a răspuns: 'Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.' Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: 'Ce spune Domnul meu robului Său?' Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: 'Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.' Şi Iosua a făcut aşa."
17:14 Slava lui Dumnezeu a sfinţit sanctuarul şi de aceea preoţii nu intrau niciodată încălţaţi în locul sfinţit de prezenţa lui Dumnezeu. De încălţăminte se puteau lipi fire de praf, care aveau să pângărească locul sfânt; de aceea preoţilor li se cerea să-şi lase încălţămintea în curte, înainte de a intra în sanctuar. În curte, lângă uşa cortului întâlnirii, se afla un lighean de aramă în care preoţii îşi spălau mâinile şi picioarele înainte de intrarea în cortul întâlnirii, ca toate impurităţile să poată fi îndepărtate. Tuturor celor care slujeau la altar Dumnezeu le cerea să facă o pregătire specială înainte de a intra în locul unde se descoperea slava Sa.
17:15 Cel care stătea ca un luptător înarmat înaintea conducătorului lui Israel era Fiul lui Dumnezeu. Era Acela care i-a condus pe evrei prin pustie, învelit în stâlpul de nor ziua şi în stâlpul de foc noaptea. Ca să i se întipărească în minte lui Iosua faptul că nu era altul decât Hristos,
17:16 Cel preaslăvit, El a spus: "Scoate-ţi încălţămintele din picioare." Apoi l-a instruit pe Iosua ce cale să urmeze pentru a lua Ierihonul. Tuturor oamenilor de război trebuia să li se poruncească să înconjoare cetatea o dată în fiecare zi, timp de şase zile, şi în a şaptea zi, ei trebuia să mărşăluiască în jurul Ierihonului de şapte ori.
17:17 În consecinţă, Iosua le-a dat ordine preoţilor şi poporului după cum îi instruise Domnul. El a aranjat oştile lui Israel în ordine perfectă. În frunte era o grupă de bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi ca de război; acum nu pentru a exercita iscusinţa lor în mânuirea armelor, ci numai pentru a crede şi asculta de instrucţiunile date lor. După aceea urmau şapte preoţi cu trompete. Apoi venea chivotul lui Dumnezeu, cu strălucirea aurului, un nimb de slavă plutind deasupra lui, purtat de preoţi în veşminte speciale, bogate, care scoteau în evidenţă slujba lor sacră. Imensa oştire a lui Israel urma în ordine perfectă, fiecare seminţie sub steagul respectiv. În felul acesta au înconjurat cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu se auzea nici un sunet, numai zgomotul paşilor acelei puternice oştiri şi solemnul glas al trâmbiţelor, care răsuna printre dealuri şi se repeta prin străzile Ierihonului.
17:18 Străjerii cetăţii condamnate observau cu uimire şi panică fiecare mişcare şi raportau celor cu autoritate. Ei nu-şi puteau imagina ce însemna toată prezentarea aceasta. Ierihonul a sfidat oştile lui Israel şi pe Dumnezeul din cer; dar, când locuitorii lui au privit puternica oştire mărşăluind în jurul cetăţii lor, o dată în fiecare zi, cu toată pompa şi măreţia de război, grandoarea acelui chivot sacru şi participarea preoţilor, misterul impresionant al scenei a umplut de groază inima prinţilor şi a poporului. Apoi, ei aveau să-şi verifice din nou sistemul de apărare, simţindu-se siguri că vor putea rezista cu succes celui mai puternic atac. Mulţi au ridiculizat ideea că ar putea să fie vătămaţi de aceste neobişnuite demonstraţii ale vrăjmaşilor lor; dar alţii erau îngroziţi când vedeau măreţia şi splendoarea procesiunii care se învârtea grandioasă în fiecare zi, în jurul cetăţii. Şi-au adus aminte că înainte cu patruzeci de ani Marea Roşie a fost despicată înaintea acestui popor şi că, de curând, a fost deschisă o trecere pentru ei prin râul Iordan. Ei nu ştiau ce
17:19 minuni mai putea face Dumnezeu pentru ei; dar au ţinut porţile bine închise şi păzite de războinici puternici.
17:20 Timp de şase zile, oştirea lui Israel a înconjurat cetatea. A sosit ziua a şaptea, şi o dată cu lumina zorilor, Iosua a aranjat oştirea Domnului. Acum au fost îndrumaţi să mărşăluiască de şapte ori în jurul Ierihonului, şi la puternicul sunet al trâmbiţelor, să strige cu glas tare, pentru că atunci Dumnezeu le dădea cetatea. Oştirea impunătoare mărşăluia solemn în jurul zidurilor condamnate. Chivotul strălucitor al lui Dumnezeu luminând amurgul timpuriu al dimineţii, preoţii cu pieptarele lor strălucitoare şi împodobitele lor insigne şi războinicii cu armura lor sclipitoare prezentau o procesiune magnifică. Toţi erau tăcuţi ca morţii şi nu se auzeau decât tropotul multor picioare şi ocazionalele sunete de trompetă, care spintecau liniştea totală a dimineţii timpurii. Zidurile masive de piatră solidă se încruntau ameninţătoare, sfidând asediul oamenilor.
17:21 Deodată, imensa oştire se opreşte. Trâmbiţele izbucnesc într-un sunet care zguduie până şi pământul. Glasurile unite ale întregului Israel sfâşie aerul cu un strigăt puternic. Zidurile din piatră solidă, cu turnurile lor masive şi parapete, se clatină şi se ridică din temelii şi, cu o prăbuşire ca a o mie de tunete, cad ruinate la pământ. Locuitorii şi oştirea inamică, paralizaţi de groază şi uimire, nu opun rezistenţă, iar Israel mărşăluieşte înăuntru şi ia captivă puternica cetate a Ierihonului.
17:22 Cât de uşor au dărâmat oştirile cerului zidurile care li se păreau atât de formidabile iscoadelor care au adus raportul cel fals! Singura armă folosită a fost cuvântul lui Dumnezeu. Cel Atotputernic al lui Israel a spus: "Iată, dau în mâinile tale Ierihonul." Dacă numai un singur luptător s-ar fi sprijinit cu puterea lui de ziduri, slava lui Dumnezeu ar fi fost micşorată şi voinţa Sa zădărnicită. Dar lucrarea a fost lăsată în seama Celui Atotputernic; şi chiar dacă temeliile parapetelor ar fi fost puse în centrul pământului şi vârfurile lor ar fi ajuns până la bolta cerului, rezultatul ar fi fost acelaşi, când
17:23 Căpetenia oştirii Domnului a condus la atac legiunile Sale de îngeri.
17:24 De mult a plănuit Dumnezeu să dea cetatea Ierihonului poporului Său favorit şi să preamărească Numele Său printre naţiunile pământului. Cu patruzeci de ani mai înainte, când l-a scos pe Israel din robie, El a avut de gând să le dea Ţara Canaanului. Dar, prin murmurările şi îndoielile lor, ei I-au provocat mânia şi El i-a făcut să rătăcească ani de oboseală prin pustie, până când toţi cei care L-au insultat prin necredinţa lor nu mai existau. Prin luarea Ierihonului, Dumnezeu le-a arătat evreilor că părinţii lor ar fi putut să stăpânească cetatea cu patruzeci de ani mai înainte, dacă s-ar fi încrezut în El cum s-au încrezut copiii lor.
17:25 Istoria vechiului Israel a fost scrisă pentru folosul nostru. Pavel spune: "Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei." "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă."
17:26 Întocmai ca şi vechiul Israel, mulţi dintre cei care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu au inimi necredincioase, în timp ce în aparenţă păzesc orânduirile lui Dumnezeu. Cu toate că sunt favorizaţi cu lumină mare şi privilegii preţioase, ei vor pierde, totuşi, Canaanul ceresc, întocmai cum israeliţii răzvrătiţi n-au reuşit să intre în Canaanul pământesc pe care li l-a oferit Dumnezeu ca răsplată pentru ascultarea lor.
17:27 Ca popor, nouă ne lipseşte credinţa. În aceste zile, puţini vor să urmeze directivele date prin slujitorul ales al lui Dumnezeu aşa de ascultători cum au fost oştirile lui Israel la luarea Ierihonului. Căpetenia oştirii Domnului nu S-a descoperit pe Sine adunării întregi. El a comunicat numai cu Iosua, care le-a transmis apoi evreilor toate instrucţiunile. A fost lăsat pe seama lor să creadă sau să se îndoiască de cuvintele lui Iosua, să urmeze poruncile date de el în Numele
17:28 Căpeteniei oştirii Domnului sau să se revolte împotriva directivelor şi să refuze autoritatea lui. Ei n-au putut vedea oştirea îngerilor, pusă în ordine de Fiul lui Dumnezeu, care conducea avangarda lor; ei ar fi putut gândi astfel: "Ce mişcări fără sens sunt acestea şi cât de ridicol este spectacolul de marş zilnic în jurul zidurilor cetăţii, suflând între timp din cornurile de berbece!"
17:29 Dar tocmai planul de a continua această ceremonie într-o perioadă de timp atât de lungă, înainte de dărâmarea finală a zidurilor, a dat ocazie la creşterea credinţei printre israeliţi. Lor trebuia să li se imprime cu desăvârşire ideea că puterea lor nu stătea în înţelepciunea omului, nici în tăria lui, ci numai în Dumnezeul salvării lor. În felul acesta, ei trebuia să se obişnuiască să nu se mai bazeze pe propriile lor forţe, ci să se încreadă pe deplin în Conducătorul lor divin.
17:30 Cei care astăzi mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu s-ar comporta oare astfel în împrejurări similare? Fără îndoială că mulţi ar dori să acţioneze după propriile lor planuri şi ar sugera alte căi şi mijloace spre aducerea la îndeplinire a scopului dorit. Ei ar fi puţin înclinaţi să se supună unui aranjament atât de simplu, care nu reflectă nici o aureolă asupra lor înşişi, afară de meritul ascultării. Ei ar pune la îndoială şi posibilitatea ca o cetate atât de puternică să fie cucerită în felul acesta. Dar legea datoriei este supremă. Ea trebuie să stăpânească peste raţiunea umană. Credinţa este puterea vie care trece peste orice barieră, depăşeşte toate obstacolele şi înfige steagul în inima teritoriului inamic.
17:31 Dumnezeu vrea să facă lucruri miraculoase pentru cei care se încred în El. Din cauză că pretinsul Său popor se încrede atât de mult în propria lor înţelepciune, şi nu Îi dă Domnului ocazia să-Şi arate puterea în favoarea lor, ei nu mai au putere. El vrea să-Şi ajute copiii credincioşi în fiecare caz de urgenţă, dacă vor să-şi pună toată încrederea în El şi, implicit, să asculte de El.
17:32 În Cuvântul lui Dumnezeu există taine adânci; în providenţele Sale există taine inexplicabile;
17:33 în planul de mântuire există taine pe care omul nu le poate pătrunde. Dar mintea mărginită, puternică în dorinţa ei de a-şi satisface curiozitatea şi de a rezolva problemele infinitului, neglijează să urmeze calea simplă arătată de voinţa descoperită a lui Dumnezeu şi se amestecă în tainele ascunse de la întemeierea lumii. Omul îşi construieşte teoriile, pierde simplitatea credinţei adevărate, devine prea îngâmfat spre a crede declaraţiile Domnului şi se împrejmuieşte pe sine cu propriile lui închipuiri.
17:34 Mulţi dintre cei care mărturisesc credinţa noastră se află în această situaţie. Ei sunt slabi şi fără putere pentru că se încred în propria lor putere. Dumnezeu lucrează cu putere pentru un popor credincios care ascultă de Cuvântul Său fără să întrebe sau să se îndoiască. Maiestatea cerului, cu oştirea îngerilor Lui, a nivelat zidurile Ierihonului fără ajutor uman. Luptătorii înarmaţi ai lui Israel n-aveau nici un motiv să se mândrească cu realizările lor. Totul a fost făcut prin puterea lui Dumnezeu. Fie ca oamenii să renunţe la eu şi la dorinţa de a lucra după propriile lor planuri, fie ca ei să se supună umiliţi faţă de voinţa divină, şi Dumnezeu va reînviora puterea lor şi va aduce copiilor Săi eliberare şi biruinţă.