15:1 MĂRTURII PENTRU COMUNITATE Numărul 27 Ascultare de bunăvoie
15:2 Avraam era în vârstă când a primit înspăimântătoarea poruncă de la Dumnezeu să-l sacrifice pe fiul său Isaac ca ardere de tot. Avraam era considerat un om bătrân chiar şi în generaţia lui. Ardoarea tinereţii lui dispăruse. Pentru el nu mai era uşor să îndure greutăţi şi să înfrunte primejdii. În vigoarea tinereţii, omul poate înfrunta furtuna cu o conştiinţă mândră a puterii şi să se ridice deasupra descurajărilor care ar putea face ca inima lui să cedeze în viaţa de mai târziu, când paşii lui sunt şovăitori spre mormânt.
15:3 Dar, în providenţa Sa, Dumnezeu a rezervat ultima şi cea mai puternică încercare pentru Avraam până ce povara anilor a apăsat greu asupra lui şi el dorea mult după odihnă din cauza neliniştii şi a muncii. Domnul i-a vorbit, spunându-i: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti; pe Isaac şi adu-l ardere de tot." Inima bătrânului om s-a oprit de oroare. Pierderea unui astfel de fiu prin boală ar fi fost cea mai sfâşietoare pentru iubitorul tată, ea i-ar fi plecat cu durere capul lui albit; dar acum, lui i se porunceşte să verse preţiosul sânge al acelui fiu cu propria lui mână. Aceasta i se părea o imposibilitate înfricoşătoare.
15:4 Totuşi, Dumnezeu a vorbit şi cuvântul Lui trebuie ascultat. Avraam era încărcat de ani, dar aceasta nu l-a scutit de datorie. El a luat toiagul credinţei şi, în spaimă mută, l-a luat de mână pe fiul lui, frumos, în sănătatea rumenă a tinereţii şi a plecat să asculte de cuvântul lui Dumnezeu. Marele patriarh bătrân
15:5 era om; pasiunile şi afecţiunile lui erau ca ale noastre şi el şi-a iubit fiul care era mângâierea bătrâneţii lui şi căruia îi fusese dată făgăduinţa Domnului.
15:6 Dar Avraam nu s-a oprit să întrebe cum va fi împlinită făgăduinţa lui Dumnezeu, dacă Isaac avea să fie ucis. El n-a stat să discute cu inima lui care-l durea, ci a adus la îndeplinire porunca divină la literă, până când, tocmai când cuţitul era să fie înfipt în trupul tremurător al copilului, a venit cuvântul: "Să nu pui mâna pe băiat, căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine."
15:7 Această mare faptă a credinţei este scrisă pe paginile istoriei sacre spre a străluci asupra lumii ca un exemplu ilustru pentru timpul sfârşitului. Avraam n-a invocat drept scuză vârsta lui înaintată, ca să fie scutit de ascultarea de Dumnezeu. El n-a spus: "Părul meu este cărunt, vigoarea mea bărbătească a dispărut; cine va mângâia viaţa mea în declin, dacă Isaac nu mai este? Cum poate un tată bătrân să verse sângele singurului său fiu?" Nu; Dumnezeu a spus, şi omul trebuie să asculte fără să întrebe, fără să murmure sau să şovăiască pe cale.
15:8 Noi avem nevoie de credinţa lui Avraam în comunităţile noastre de astăzi, spre a risipi întunericul care se adună în jurul lor, care împiedică lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu şi întârzie creşterea spirituală. Vârsta nu ne va scuti niciodată să ascultăm de Dumnezeu. Credinţa noastră să fie bogată în fapte bune, deoarece credinţa fără fapte este moartă. Fiecare datorie împlinită, fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus aduce o extrem de mare răsplătire. Tocmai în actul datoriei, Dumnezeu vorbeşte şi dă binecuvântarea Sa. Dar El cere de la noi o totală predare a capacităţilor. Mintea, inima, fiinţa întreagă trebuie predate Lui, altfel nu vom ajunge să devenim creştini adevăraţi.
15:9 Dumnezeu n-a reţinut de la om nimic din ce îi poate asigura bogăţiile veşnice. El a îmbrăcat pământul în frumuseţe şi l-a dat în folosinţa şi confortul lui pentru timpul vieţii lui vremelnice. El L-a dat pe Fiul Său să moară pentru o lume care a căzut prin păcat şi nesăbuinţă. O iubire inegalabilă, o jertfă atât de fără margini cere din partea noastră cea mai strictă ascultare,
15:10 cea mai sfântă iubire, o credinţă nemărginită. Totuşi, toate virtuţile acestea exercitate la maximum nu pot egala niciodată jertfa cea mare care a fost adusă pentru noi.
15:11 Dumnezeu cere o promptă şi indiscutabilă ascultare de Legea Lui; dar oamenii sunt adormiţi sau paralizaţi prin înşelăciunile lui Satana, care sugerează scuze şi subterfugii şi biruieşte scrupulele lor, spunând cum i-a zis Evei în grădină: "Hotărât că nu veţi muri." Neascultarea nu numai că împietreşte inima şi conştiinţa celui vinovat, ci tinde să corupă credinţa altora. Ceea ce la început li se părea foarte rău, treptat, această înfăţişare se pierde datorită obişnuinţei, până ce, în cele din urmă, ei se întreabă dacă este într-adevăr păcat şi, fără să-şi dea seama, cad în aceeaşi greşeală.
15:12 Prin Samuel, Dumnezeu i-a poruncit lui Saul să meargă să-i bată pe amaleciţi şi să nimicească cu desăvârşire toate posesiunile lor. Dar Saul a ascultat de poruncă numai parţial; el a nimicit vitele cele slabe, dar a păstrat pe cele mai bune şi a cruţat pe regele cel păcătos. În ziua următoare, el l-a întâlnit pe profetul Samuel cu o măgulitoare felicitare de sine: "Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului." Dar profetul a răspuns imediat: "Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?"
15:13 Saul a fost încurcat şi a căutat să scape de răspundere, spunând: "Le-au adus de la Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârşire." Atunci, Samuel l-a mustrat pe rege, amintindu-i de porunca lămurită a lui Dumnezeu, care-l trimitea să nimicească tot ce îi aparţinea lui Amalec. El i-a arătat abaterea lui şi a declarat că n-a ascultat de Domnul. Dar Saul a refuzat să recunoască faptul că a făcut rău; din nou şi-a scuzat păcatul, invocând că a păstrat animalele cele mai bune spre a le aduce ca jertfă Domnului.
15:14 Samuel a fost mâhnit în inimă de persistenţa cu care regele a refuzat să vadă şi să mărturisească păcatul. El a întrebat cu durere: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot
15:15 şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat."
15:16 Noi nu trebuie să privim îndelung la datorie şi să amânăm satisfacerea cerinţelor ei. O astfel de amânare dă timp pentru îndoieli; necredinţa se furişează, judecata este pervertită, priceperea întunecată. În cele din urmă, mustrările Duhului lui Dumnezeu nu ajung la inima persoanei înşelate, care a ajuns atât de orbită, încât să creadă că nu este posibil ca ele să-i fie destinate lui sau să se aplice în cazul lui.
15:17 Timpul preţios de punere la probă trece şi puţini înţeleg că el le este dat cu scopul de a se pregăti pentru veşnicie. Ceasurile de aur sunt risipite în scopuri lumeşti, în plăceri, în păcat în toată regula. Legea lui Dumnezeu este dispreţuită şi uitată, totuşi fiecare poruncă a ei mai este încă obligatorie. Fiecare călcare a ei va aduce pedeapsa cuvenită. Iubirea de câştig lumesc duce la profanarea Sabatului, cu toate că cerinţele acestei zile sfinte nu sunt abrogate sau micşorate. Porunca lui Dumnezeu asupra acestui subiect este clară şi indiscutabilă; El ne-a interzis categoric să lucrăm în ziua a şaptea. A pus-o deoparte ca zi sfinţită pentru El Însuşi.
15:18 Multe sunt piedicile puse în calea celor care vor să umble în ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Există influenţe puternice şi subtile care îi leagă de căile lumii, dar puterea Domnului poate rupe aceste lanţuri. El va îndepărta orice obstacol din faţa picioarelor celor credincioşi ai Lui sau le va da putere şi curaj să învingă orice dificultate, dacă ei imploră serios ajutorul Lui. Toate piedicile vor dispărea în faţa unei dorinţe sincere şi a unui efort stăruitor de a face voia lui Dumnezeu cu orice preţ, chiar dacă este sacrificată viaţa însăşi. Lumină din cer va lumina întunericul celor care, prin necaz şi încurcătură merg înainte privind la Isus ca Autor şi Desăvârşitor al credinţei lor.
15:19 În timpurile din vechime, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor prin gura
15:20 profeţilor sau a apostolilor. În zilele acestea, El le vorbeşte prin mărturiile Duhului Său. N-a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fi învăţat pe poporul Său mai serios decât îi învaţă acum cu privire la voinţa Sa şi calea pe care ar dori ca ei să meargă. Dar vor profita ei de învăţăturile Lui? Vor primi ei mustrările Lui şi vor lua aminte la avertizările Lui? Dumnezeu nu va accepta o ascultare parţială; El nu va aproba nici un compromis cu eul.