12:1 Un interes împărţit
12:2 Iubiţi fraţi M.: În vedenia pe care am avut-o în ianuarie trecut, mi-au fost arătate unele lucruri cu privire la voi amândoi. Mi-a fost arătat că nu creşteţi în spiritualitate după cum ar fi datoria şi privilegiul vostru să creşteţi. Măreţia lucrării şi ocazia providenţială a lui Dumnezeu ar trebui să vă mişte inimile. Hristos a intenţionat ca credincioşii Săi copii să fie lumina lumii şi sarea pământului. Viaţa cea sfântă şi exemplul creştin al unui om bun dintr-o localitate revarsă o lumină care se reflectă asupra altora. Cât de mare ar fi atunci influenţa unei grupe de credincioşi, care umblă cu toţii în ascultare de poruncile lui Dumnezeu!
12:3 Predicarea Cuvântului este poruncită de Dumnezeu spre a-i trezi şi convinge pe păcătoşi. Şi când predicatorul exemplifică în propria lui viaţă lepădarea de sine şi sacrificiile lui Hristos, când conversaţia şi faptele lui sunt în armonie cu Modelul divin, atunci influenţa lui va fi puternică asupra celor ce ascultă glasul lui. Dar nu toţi pot fi predicatori la amvon. Datoriile diferitelor persoane variază şi lucrare de făcut există pentru fiecare. Toţi pot să ajute cauza prin dăruirea altruistă din banii lor, ca ajutor pentru diferitele ramuri ale lucrării, prin aprovizionarea mijloacelor pentru publicarea tratatelor şi a revistelor spre a fi împrăştiate printre oameni şi a răspândi adevărul. Cei care dau bani ca să promoveze cauza poartă o parte din sarcina lucrării; ei sunt împreună lucrători cu Hristos, pentru că Dumnezeu i-a aprovizionat pe oameni cu bani pe încredere, spre a fi folosiţi pentru scopuri sfinte şi chibzuite. Ei sunt uneltele pe care le-a rânduit Dumnezeu să facă bine şi oamenii trebuie să pună aceşti bani la schimbător.
12:4 Iubiţi fraţi, să vă aduceţi aminte că sunteţi ispravnici
12:5 ai lui Dumnezeu şi că El vă face răspunzători pentru talanţii vremelnici pe care vi i-a dat cu împrumut, spre a-i folosi cu pricepere şi spre slava Sa. Nu vreţi să vă cercetaţi inimile, să vedeţi motivele care vă îndeamnă la acţiune? Am văzut că primejdia constă în iubirea averilor voastre. Urechile voastre nu se grăbesc să audă chemarea Stăpânului în persoana sfinţilor Săi şi a lipsurilor cauzei Sale. Voi nu investiţi cu bucurie comoara voastră în acţiunea creştinismului. Dacă doriţi o comoară în cer, trebuie să faceţi rost de ea cât aveţi ocazie. Dacă socotiţi mai prudent să vă folosiţi banii pentru o mai mare acumulare de bogăţii pământeşti şi să investiţi cu economie în cauza lui Dumnezeu, atunci să fiţi mulţumiţi să primiţi comoara cerească după investiţia din depozitul ceresc.
12:6 Voi doriţi să vedeţi progresul cauzei lui Dumnezeu, dar faceţi puţin efort personal în scopul acesta. Dacă voi, şi alţii care mărturisesc sfânta noastră credinţă, aţi putea să vedeţi adevărata voastră situaţie şi să vă daţi seama de răspunderea pe care o aveţi faţă de Dumnezeu, aţi deveni zeloşi conlucrători cu Isus. "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta." În această privinţă nu poate fi nici un interes împărţit, pentru că omul întreg cuprinde toată inima, cugetul şi puterea.
12:7 Apostolul spune: "Voi nu sunteţi ai voştri, căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ." Când sărmanul păcătos condamnat zăcea sub blestemul Legii Tatălui, Isus l-a iubit atât de mult, încât S-a dat pe Sine pentru călcătorul de Lege. Acesta a fost răscumpărat în virtutea sângelui Său. Noi nu putem aprecia valorosul preţ de răscumpărare plătit pentru omul căzut. Pentru o astfel de iubire minunată ar trebui date în schimb cele mai bune şi sfinte afecţiuni ale inimii. Darurile vremelnice de care te bucuri îţi sunt doar împrumutate, spre a ajuta la înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
12:8 Eu vorbesc despre sistemul zecimii, totuşi cât de sărăcăcios se arată el minţii mele! Ce mică preţuire! Cât de zadarnică este strădania de a măsura cu reguli matematice timp, bani şi iubire, în schimbul unei iubiri şi al unui sacrificiu care nu pot fi măsurate şi calculate! Zecimi pentru Hristos! O, ce recompensă sărăcăcioasă, nedemnă
12:9 pentru ceea ce costă atât de mult! De pe crucea Golgotei, Hristos cheamă la o predare necondiţionată. El i-a făgăduit tânărului învăţător al legii că, dacă a vândut tot ce avea, a dat săracilor şi a luat crucea Lui să-L urmeze, va avea o comoară în cer. Tot ce avem să fie consacrat lui Dumnezeu. Maiestatea cerului a venit în lume să moară ca jertfă pentru păcatele omului. Cât de rece şi egoistă este inima umană, care întoarce spatele unei atât de neasemuite iubiri şi se apucă de lucrurile iluzorii din această lume!
12:10 Când egoismul se străduieşte să câştige biruinţă asupra voastră, aduceţi-vă aminte de Unul care a părăsit slăvitele curţi cereşti şi S-a dezbrăcat de hainele Lui regale de dragul vostru, devenind sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă puteţi îmbogăţi. Vreţi voi, dar, să dispreţuiţi această iubire mare şi îndurare fără margini, refuzând să fiţi deranjaţi şi să vă lepădaţi de voi înşivă din iubire pentru El? Vreţi să ţineţi la comorile acestei lumi şi să neglijaţi să ajutaţi la înaintarea acestei mari lucrări a adevărului?
12:11 Copiilor lui Israel li s-a poruncit în vechime să aducă o jertfă pentru adunarea întreagă pentru curăţire de întinăciunea ceremonială. Jertfa aceasta era o juncană roşie şi reprezenta cea mai desăvârşită jertfă care să răscumpere din întinăciunea păcatului. Aceasta era o jertfă ocazională pentru curăţirea tuturor celor care atingeau un mort din necesitate sau accidental. Toţi cei care veneau în contact cu moartea în orice fel erau socotiţi, ceremonial, necuraţi. Aceasta trebuia să imprime puternic în mintea evreilor faptul că moartea a venit ca urmare a păcatului şi de aceea este un reprezentant al păcatului. Acea juncană, acel chivot, acel şarpe de aramă arată în mod impresionant spre acea jertfă mare - jertfa lui Hristos.
12:12 Juncana aceasta trebuia să fie roşie, care era un simbol al sângelui. Ea trebuia să fie fără pată sau cusur şi care n-a fost pusă niciodată la jug. Aici, era simbolizat din nou Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să aducă la îndeplinire lucrarea de ispăşire. Asupra Lui n-a fost un jug obligatoriu, pentru că El era independent şi deasupra oricărei legi. Îngerii, ca mesageri inteligenţi ai lui Dumnezeu, erau sub jugul obligaţiei; nici un sacrificiu personal
12:13 al lor nu putea să ispăşească vinovăţia omului căzut. Numai Hristos era liber faţă de cerinţele Legii spre a lua asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc căzut. El avea să-Şi dea viaţa şi s-o ia din nou. "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu."
12:14 Şi totuşi, această Fiinţă slăvită a iubit pe sărmanul păcătos şi a luat asupra Sa chipul unui rob, ca să poată suferi şi muri spre folosul omului. Isus putea să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana şi îmbrăcămintea Sa regală. Dar El a ales să schimbe toate bogăţiile, onoarea şi slava cerului pentru sărăcia omenirii şi poziţia de comandă înaltă pentru ororile din Ghetsemani, umilinţa şi agonia de pe Golgota. El a devenit un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, pentru ca prin botezul suferinţei şi al sângelui să poată curăţi şi răscumpăra o lume vinovată. "Iată-Mă că vin", a fost consimţământul Lui bucuros, "să fac voia Ta, Dumnezeule."
12:15 Juncana de jertfă era dusă afară din tabără şi ucisă în modul cel mai impunător. Tot aşa şi Hristos a suferit în afara porţilor Ierusalimului, pentru că Golgota era în afara zidurilor cetăţii. Aceasta trebuie să arate că Hristos n-a murit numai pentru evrei, ci pentru omenirea întreagă. El vesteşte unei lumi căzute că a venit să fie Răscumpărătorul lor şi îi cheamă să accepte mântuirea pe care le-o oferă El. Juncana, fiind ucisă în maniera cea mai solemnă, preotul, îmbrăcat în haine curate, albe, lua sângele în mâinile lui când acesta se scurgea din trupul victimei şi-l stropea spre templu de şapte ori. "Şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată."
12:16 Trupul juncanei era ars până la cenuşă, ceea ce însemna o jertfă cuprinzătoare şi completă. Apoi cenuşa era adunată de o persoană necontaminată de contactul cu trupul mort şi pusă într-un vas care conţinea apă dintr-o apă curgătoare. Această persoană curată lua apoi o crenguţă de cedru, o pânză stacojie
12:17 şi un buchet de isop, pentru ca să stropească conţinutul vasului spre cort şi spre poporul adunat. Ceremonia aceasta era repetată de şapte ori spre a fi completă şi era făcută ca o curăţire de păcat.
12:18 Tot aşa şi Hristos, în dreptatea Sa fără pată, după ce Şi-a vărsat sângele Său cel preţios, a intrat în locul cel sfânt să curăţească Sanctuarul. Şi acolo este adus curentul roşu în slujirea de împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Unii pot vedea în această ucidere a juncanei o ceremonie fără sens, dar ea a fost făcută la porunca lui Dumnezeu şi are o semnificaţie adâncă, pe care nu a pierdut-o până în timpul de faţă.
12:19 Preotul folosea cedru şi isop, pe care le muia în apa curată şi stropea pe cel necurat. Aceasta simboliza sângele vărsat al lui Hristos spre a ne curăţi de necurăţiile morale. Repetarea stropirilor ilustrează perfecţiunea lucrării care trebuia adusă la îndeplinire pentru păcătosul care se pocăieşte. Nu trebuie să fie curat numai sufletul lui, ci el trebuie să se străduiască să aibă consacrată lui Dumnezeu familia lui, planurile lui gospodăreşti, averea lui şi tot ce-i aparţine.
12:20 După ce a fost stropit cortul, deasupra uşii celor curăţiţi era scris: "Eu nu sunt al meu, Doamne, eu sunt al Tău". Tot aşa trebuie să fie cu cei care mărturisesc a fi curăţiţi prin sângele lui Hristos. Dumnezeu nu este mai puţin exigent astăzi decât a fost în vremurile vechi. În rugăciunea lui, psalmistul se referă la această ceremonie, când zice: "Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpadă. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!"
12:21 Sângele lui Hristos este eficient, dar el trebuie să fie aplicat continuu. Dumnezeu nu doreşte numai ca slujitorii Lui să folosească banii pe care i-a încredinţat lor spre slava Sa, ci doreşte să facă din ei o consacrare a lor pentru cauza Sa. Dacă voi, fraţii mei, aţi devenit egoişti şi aţi reţinut de la Domnul ceea ce trebuia să daţi cu bucurie pentru serviciul Lui, atunci aveţi nevoie de stropirea sângelui complet
12:22 aplicat, consacrându-vă lui Dumnezeu, voi şi toate averile voastre.
12:23 Mult stimaţii mei fraţi, voi nu aveţi acea zeloasă şi altruistă devoţiune faţă de lucrarea lui Dumnezeu pe care El o cere de la voi. Aţi acordat atenţie problemelor vremelnice. V-aţi educat mintea pentru afaceri, ca astfel să beneficiaţi voi înşivă. Dar Dumnezeu vă cheamă să fiţi într-o unire mai strânsă cu El, ca să vă poată modela şi educa pentru lucrarea Sa. Vechiului Israel i-a fost făcută o declaraţie solemnă, că omul care va rămâne necurat şi refuză să se cureţe să fie nimicit din mijlocul adunării. Aceasta are o semnificaţie specială pentru noi. Dacă în vremurile vechi a fost necesar ca cel necurat să fie curăţit prin stropirea sângelui, cu cât mai important este pentru cei ce trăiesc în pericolele zilelor de pe urmă şi sunt expuşi la ispitirile lui Satana, să aibă sângele lui Hristos aplicat zilnic inimilor lor. "Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!"
12:24 Amândoi trebuie să faceţi mult mai mult decât aţi făcut privind purtarea sarcinilor lucrării Domnului. Vă implor să vă treziţi din letargie, să părăsiţi inutila idolatrie a lucrurilor lumeşti şi să fiţi serioşi în a vă procura un titlu pentru moştenirea voastră nemuritoare. Lucraţi cât este ziuă. Nu puneţi în pericol sufletele voastre prin pierderea ocaziilor actuale. Nu daţi intereselor voastre veşnice o importanţă secundară. Nu puneţi lumea înaintea religiei şi nu munciţi zi de zi pentru dobândirea de bogăţii, în timp ce vă ameninţă pericolul falimentului veşnic. Fiecare zi vă aduce mai aproape de socoteala finală. Fiţi gata să părăsiţi definitiv talanţii împrumutaţi împreună cu creşterea dobândită prin folosirea înţeleaptă a lor.
12:25 Nu vă puteţi permite să sacrificaţi cerul sau să vă riscaţi siguranţa. Nu lăsaţi ca înşelăciunea bogăţiilor să vă facă să neglijaţi comoara nemuritoare. Satana este un vrăjmaş viclean şi este mereu pe urmele voastre, străduindu-se să vă prindă în cursă şi să pună la cale ruina voastră. Noi suntem în timp de aşteptare; mijlocul să vă fie încins şi
12:26 lumina voastră să strălucească, pentru ca să puteţi aştepta pe Domnul când Se întoarce de la nuntă, ca atunci când vine şi bate, să-I puteţi deschide de îndată.
12:27 Atenţie, fraţilor, la prima întunecare a luminii voastre, la prima neglijenţă a rugăciunii, la primul simptom de aţipire spirituală! "Cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit." Exercitarea credinţei şi a iubirii îi face pe cei credincioşi să strălucească asemenea unor lumini în lume. Noi facem numai o slabă pregătire pentru venirea Domnului dacă slujim lui Mamona, în timp ce mărturisim că Îi servim lui Dumnezeu. Când Se arată El, voi trebuie să prezentaţi talanţii pe care i-aţi îngropat în pământ, talanţi pe care i-aţi neglijat, abuzat şi folosit greşit - o iubire împărţită.
12:28 Amândoi aţi mărturisit că sunteţi slujitorii lui Hristos. Cât de necesar este să ascultaţi de îndrumările Stăpânului vostru şi să fiţi credincioşi faţă de îndatoririle voastre! "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu." Iubirea aceasta este fără egal şi îi înrudeşte pe oameni cu Dumnezeu. De aceea aşteaptă Tatăl ascultare de la copiii Săi; de aceea cere El o dreaptă dispunere a proprietăţii pe care El a pus-o în mâinile lor. Ea nu este a lor, ca s-o folosească pentru satisfacerea lor personală, ci este capitalul Domnului, pentru care ei sunt răspunzători faţă de El.
12:29 Copii ai Domnului, ce preţioasă este făgăduinţa! Ce deplină este ispăşirea Mântuitorului pentru vina noastră! Răscumpărătorul, cu o iubire neschimbătoare, mai mijloceşte încă cu sfântul Său sânge în favoarea celui păcătos. Mâinile rănite, coasta împunsă, picioarele străpunse mijlocesc elocvent pentru omul căzut, a cărui răscumpărare este cumpărată cu un astfel de preţ nemărginit. O, ce bunăvoinţă neîntrecută! Nici timpul, nici evenimentele nu pot micşora eficienţa jertfei de ispăşire. Aşa cum norul plăcut mirositor de tămâie se ridica acceptat fiind spre cer, şi Aaron stropea sângele asupra capacului ispăşirii vechiului Israel şi curăţa poporul de vină, tot aşa şi meritele Mielului ucis sunt astăzi acceptate de Dumnezeu ca un curăţitor de pângărirea păcatului.
12:30 "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită." Voi aveţi de dus lupte aspre. Trebuie să îmbrăcaţi
12:31 toată armura neprihănirii şi să vă dovediţi tari şi credincioşi în slujba Răscumpărătorului vostru. Dumnezeu nu doreşte leneşi în ogorul Său, ci colaboratori împreună cu Hristos, santinele vigilente la posturile lor, bravi ostaşi ai crucii, gata să facă şi să înfrunte toate lucrurile pentru cauza în care sunt înrolaţi. Ceea ce dă fericirea nu este bogăţia sau intelectul, ci adevărata valoare morală şi simţământul datoriei împlinite. Voi puteţi avea răsplata biruitorului şi să staţi înaintea tronului lui Hristos, să-I cântaţi laude în ziua când Îi va aduna pe sfinţii Săi; dar hainele voastre trebuie să fie curăţite în sângele Mielului şi iubirea trebuie să vă acopere ca un veşmânt şi să fiţi găsiţi fără pată şi fără cusur.
12:32 Ioan a spus: "După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare şi ziceau: 'Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!' Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor."