10:1 Îngâmfare şi egoism
10:2 Iubite frate, ai făcut o greşeală regretabilă stând în faţa pacienţilor în sala de conferinţe, precum adesea ai făcut, şi înălţându-te pe tine şi soţia ta. Copiii tăi au învăţat lecţii din aceste observaţii care au format caracterul lor. Tu vei descoperi acum că nu este o treabă uşoară să corectezi impresiile care au fost făcute. Ei sunt mândri şi îngâmfaţi. Ei cred că, fiind copiii tăi, sunt superiori copiilor în general. Tu erai îngrijorat că oamenii nu-ţi vor da respectul cuvenit poziţiei tale ca medic al Institutului de Sănătate. Aceasta a arătat o înclinaţie către slăbiciune, care a îngreuiat înaintarea ta spirituală. Aceasta te-a făcut, de asemenea, să fii gelos pe alţii, temându-te că te vor înlocui sau nu vor da stima cuvenită poziţiei şi valorii tale. Ai înălţat-o şi pe soţia ta, prezentând-o în faţa pacienţilor ca pe o fiinţă superioară. Ai fost ca un om orb; i-ai dat credit pentru capacităţi pe care ea nu le posedă.
10:3 Trebuia să-ţi aminteşti că valoarea ta morală este preţuită după cuvintele, după acţiunile şi după faptele tale. Acestea nu pot fi niciodată ascunse, ci te vor pune la înălţimea cea adevărată în faţa pacienţilor tăi. Dacă arăţi interes faţă de ei, dacă lucrezi pentru ei, vor cunoaşte acest lucru, iar tu vei avea
10:4 încrederea şi iubirea lor. Dar vorbăria niciodată nu-i va face să creadă că munca ta zeloasă pentru ei te-a împovărat şi ţi-a istovit vitalitatea, când ei ştiu că n-au avut parte de atenţia şi îngrijirea ta specială. Pacienţii vor avea încredere şi iubire pentru cei care arată un interes special pentru ei şi care muncesc pentru vindecarea lor. Dacă faci această lucrare, care nu poate fi lăsată nefăcută, pentru care pacienţii plătesc, atunci nu-i nevoie să cauţi stima şi respectul prin vorbărie; tu le vei avea tot aşa de sigur în timp ce lucrezi.
10:5 Tu nu eşti eliberat de egoism şi de aceea n-ai avut binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu lucrătorilor Săi altruişti. Interesul tău a fost împărţit. Ai avut o grijă atât de specială pentru tine însuţi şi pentru ai tăi, încât Domnul n-a mai avut nici un motiv să lucreze special pentru tine şi să-ţi poarte de grijă. În privinţa aceasta, purtarea ta te-a descalificat pentru poziţia pe care o deţii. Anul trecut am văzut că te-ai simţit competent să conduci singur institutul. Dacă ar fi al tău şi tu ai fi cel care ar beneficia sau ar păgubi prin câştiguri sau pierderi, ai înţelege că este datoria ta să ai o grijă deosebită ca pierderile să nu aibă loc şi pacienţii care erau acolo pe bază de caritate să nu secătuiască institutul de bani. Tu ai face cercetări şi nu i-ai lăsa să rămână o săptămână mai mult decât ar fi necesar. Ai căuta multe căi prin care ai putea reduce cheltuielile şi să păstrezi proprietatea institutului. Dar tu eşti doar un angajat, şi zelul, interesul şi abilitatea, pe care crezi că le ai pentru a conduce o astfel de instituţie, n-au apărut. Pacienţii n-au primit atenţia pentru care au plătit şi la care aveau dreptul să se aştepte.
10:6 Mi-ai fost arătat ca unul care adesea te îndepărtai de bolnavii care aveau nevoie de sfatul şi consultaţia ta. Mi-ai fost prezentat în mod vădit ca nepăsător şi abia ascultând vorbele lor, care pentru ei erau de mare importanţă. Tu păreai a fi în mare grabă, amânându-i până la un timp în viitor, când foarte puţine cuvinte de simpatie şi încurajare
10:7 ar fi liniştit mii de temeri şi ar fi dat pace şi siguranţă în locul neliniştii şi întristării. Ai apărut ca fiindu-ţi frică să le vorbeşti pacienţilor. Tu n-ai pătruns în simţămintele lor, ci te-ai ţinut la distanţă, când ar fi trebuit să arăţi mai multă familiaritate. Erai prea distant. Ei priveau la tine precum copiii la părinţi şi aveau dreptul să se aştepte să primească atenţie din partea ta pe care nu au obţinut-o. Cuvintele "pe mine şi al meu" se interpun între tine şi munca pe care poziţia ta cere s-o îndeplineşti. Adesea, pacienţii şi ajutoarele au nevoie de sfatul tău; dar ei simt o indispoziţie de a merge la tine şi nu se simt liberi să-ţi vorbească.
10:8 Tu ai căutat să-ţi menţii o demnitate necuvenită. În efortul tău, n-ai atins ţinta, ci ai pierdut încrederea şi iubirea pe care le-ai fi putut câştiga dacă ai fi fost modest, având blândeţea şi smerenia sufletului. Adevărata devoţiune şi consacrare faţă de Dumnezeu va face loc pentru tine în inimile tuturor şi nu te va îmbrăca cu o demnitate presupusă, ci cu una adevărată. Tu ai fost înălţat prin cuvintele de aprobare pe care le-ai primit. Modelul tău trebuie să fie viaţa lui Hristos, care te învaţă să faci binele în orice loc pe care îl ocupi. În timp ce te îngrijeşti de alţii, Dumnezeu Se va îngriji de tine. Maiestatea cerului nu S-a ferit de oboseală. El a călătorit pe jos, din loc în loc, spre a face bine suferinzilor şi celor în nevoie. Cu toate că posezi unele cunoştinţe şi poţi avea o oarecare înţelegere a organismului uman, putând urmări cauza bolii - cu toate că ai putea să ai limba oamenilor şi a îngerilor -, mai ai nevoie şi de alte calificări, altfel toate darurile tale nu vor avea nici o valoare specială. Tu ai nevoie de putere de la Dumnezeu, care poate fi obţinută numai de către cei care-şi pun încrederea în El şi care se consacră lucrării pe care le-a dat-o El s-o facă. Hristos trebuie să fie o parte a cunoştinţei tale. Trebuie avută în vedere înţelepciunea Lui în locul înţelepciunii tale. Atunci vei înţelege cum să fii lumină în camerele bolnavilor. Ai nevoie de libertate de spirit, putere şi credinţă. Credinţa este slabă, din lipsă de exercitare; ea nu poate fi viguroasă şi sănătoasă. Eforturile tale pentru cei care sunt bolnavi la inimă şi trup nu vor
10:9 avea succesul pe care l-ar putea avea, pacienţii nu vor câştiga puterea fizică şi spirituală pe care ar fi putut să o câştige, dacă tu nu duci cu tine pe Isus în vizitele tale. Trebuie să te însoţească cuvintele şi lucrările Sale. Atunci vei simţi că cei pe care i-au binecuvântat rugăciunile şi cuvintele tale de simpatie te vor binecuvânta, în schimb, pe tine.
10:10 Tu n-ai simţit întru totul dependenţa ta de Dumnezeu şi nici ineficienţa şi slăbiciunea ta fără înţelepciunea şi harul Său special. Te îngrijorezi, ţi-e teamă şi te îndoieşti pentru că ai lucrat prea mult în propria ta putere. Cu Dumnezeu poţi prospera. În umilinţă şi sfinţenie de suflet vei găsi multă pace şi putere. Ele luminează foarte strălucitor pe cei care îşi simt slăbiciunea şi întunecimea, pentru că unii ca aceştia fac ca Hristos să fie neprihănirea lor. Tăria trebuie să vină din unirea ta cu El. Nu obosi în facerea de bine.
10:11 Maiestatea cerului a invitat pe cei obosiţi: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre." Motivul pentru care povara pare uneori aşa de grea şi chinuitoare este că te-ai ridicat mai presus de blândeţea şi umilinţa avută de Domnul nostru divin. Nu te mai gratifica şi înălţa pe tine însuţi, ci lasă ca eul să fie ascuns în Isus şi învaţă de la El, care te-a invitat şi ţi-a făgăduit odihnă.
10:12 Am văzut că Institutul de Sănătate nu poate progresa niciodată atâta timp cât cei care deţin locuri de răspundere se interesează mai mult de ei înşişi decât de instituţie. Dumnezeu doreşte în lucrarea Lui oameni altruişti, bărbaţi şi femei; şi cei care poartă răspunderea la Institutul de Sănătate trebuie să supravegheze fiecare departament de acolo, să practice economia, să poarte de grijă lucrurilor mărunte şi să se păzească de pierderi. Pe scurt, ei trebuie să fie atât de atenţi şi judicioşi în administrarea lor, ca şi când ar fi adevăraţii proprietari.
10:13 Tu ai fost cuprins de simţământul că aceasta sau aceea nu era treaba ta. Tot ce are legătură cu institutul este treaba ta. Dacă observi anumite lucruri de care nu te poţi ocupa cum trebuie, fiind solicitat
10:14 în altă parte, cheamă pe cineva în ajutor care se va ocupa imediat de această problemă. Dacă această lucrare este prea grea pentru tine, un altul trebuie să-ţi ia locul, care poate aduce întru totul la îndeplinire toate sarcinile care revin unuia care deţine poziţia ta de răspundere.
10:15 În discuţiile tale din sala de conferinţe, ai învinuit adesea pe pacienţi şi pe ajutoare că aduc asupra ta poveri şi griji inutile, când, în acelaşi timp, au văzut că tu nu ţi-ai îndeplinit nici jumătate din sarcinile care apasă asupra ta ca medic. Tu n-ai îngrijit cum trebuie bolnavii pe care-i aveai în grijă. Pacienţii tăi nu sunt orbi; observă neglijenţa ta faţă de ei. Ei sunt departe de casele lor şi îi costă ca să obţină îngrijirea şi tratamentul pe care nu-l pot primi acasă. Toată această mustrare din sala de conferinţe este păgubitoare pentru instituţie şi neplăcută pentru Dumnezeu.
10:16 Este adevărat că ai avut poveri grele de purtat, dar în multe cazuri ai învinuit pe pacienţi şi pe ajutoare, când necazul era în propria ta familie. Ei îţi cer ajutorul continuu, dar nu te ajută în schimb; nu există nici unul în căminul tău care să-ţi susţină mâinile sau să te încurajeze. Dacă n-ai avea altă grijă decât cea de la institut, ai putea suporta mult mai bine şi nu ţi-ai pierde puterea şi curajul. Este datoria ta să-ţi aperi sănătatea; şi dacă grijile familiei tale sunt atât de mari, încât lucrarea în care eşti angajat te supra împovărează şi nu eşti în măsură să-ţi dedici timpul şi atenţia pentru pacienţi şi institut, ceea ce, de fapt, se cuvine, atunci trebuie să renunţi la poziţia ta şi să-ţi cauţi un loc unde poţi face faţă familiei tale, ţie însuţi şi răspunderilor asumate. Poziţia pe care o ocupi acum este o poziţie importantă. Ea cere un intelect clar, puterea creierului, nervi şi muşchi. Pentru succesul lucrării este necesară o consacrare zeloasă. Doar aceasta va face ca instituţia să prospere. Spre a fi
10:17 un lucru viu, el trebuie să aibă viaţă, lucrători dezinteresaţi care să-l conducă.
10:18 Soră I., tu nu ţi-ai ajutat soţul aşa cum ar fi trebuit. Atenţia ta a fost îndreptată mai mult asupra ta însăţi. Tu n-ai înţeles nevoia de a-ţi trezi energiile adormite spre a-l încuraja şi a-l întări pe soţul tău în munca lui, spre a binecuvânta pe copiii voştri cu influenţa ta cea bună. Dacă te-ai fi apucat zeloasă de sarcinile pe care le-a pus Dumnezeu asupra ta, dacă l-ai fi ajutat pe soţul tău să poarte poverile şi împreună i-aţi fi instruit cum se cuvine pe copiii voştri, ordinea lucrurilor în familia voastră ar fi fost schimbată.
10:19 Dar tu ai cedat melancoliei şi tristeţii, şi aceasta a adus asupra locuinţei voastre un nor, în loc de strălucirea soarelui. Tu n-ai încurajat speranţa şi buna dispoziţie, şi influenţa ta i-a deprimat pe cei pe care ar fi trebuit să-i ajuţi prin cuvinte şi fapte amabile. Toate acestea sunt rezultatul egoismului. Tu ai pretins atenţia şi simpatia soţului şi copiilor tăi, şi totuşi n-ai simţit că era datoria ta să abaţi atenţia de la tine şi să lucrezi pentru fericirea şi bunăstarea lor. Ai dat cale liberă nerăbdării şi ţi-ai mustrat cu asprime copiii. Aceasta n-a făcut decât să-i întărească în căile lor rele şi a desfăcut legăturile de afecţiune care ar fi trebuit să lege împreună inimile părinţilor şi ale copiilor.
10:20 Ţi-ai pierdut stăpânirea de sine şi ai criticat pe soţul tău în prezenţa copiilor tăi; aceasta a micşorat autoritatea lui asupra lor şi a ta, de asemenea. Tu ai fost foarte slabă; când copiii tăi au venit la tine să se plângă de alţii, tu de îndată ai hotărât în favoarea lor şi în mod neînţelept ai criticat şi învinuit pe cei de care s-au plâns ei. Aceasta a nutrit în mintea copiilor tăi o predispoziţie de a murmura împotriva celor care nu le dădeau respectul pe care ei şi-l imaginau că-l merită. Tu ai încurajat direct acest spirit, în loc să-l reduci la tăcere. Nu te-ai ocupat de copiii tăi aşa de hotărât şi corect cum ar fi trebuit s-o faci.
10:21 Ai avut necazuri. Ai fost apăsată în spirit. Ai fost descurajată, dar de această nefericire i-ai învinuit pe alţii. Cauza principală este la tine. Tu n-ai reuşit să faci din căminul tău ceea ce ar fi trebuit să fie şi ceea ce ar fi putut fi. Stă încă în puterea ta să corectezi greşelile de acolo. Ieşi din acea rezervă rece şi rigidă. Arată mai multă iubire, mai degrabă decât s-o pretinzi; cultivă buna dispoziţie; lasă ca lumina soarelui să pătrundă în inima ta, şi ea va străluci asupra celor din jurul tău; fii mai socială în manierele tale; caută să câştigi încrederea copiilor tăi, ca ei să poată veni la tine după sfat şi părere; încurajează în ei umilinţa şi altruismul, oferindu-le un bun exemplu.