Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 6:10


6:10 "Istoria Sabatului" a fost reţinută prea mult timp spre a fi dată poporului. Ei au nevoie de această lucrare preţioasă, chiar dacă nu o au în toată desăvârşirea ei. Ea nu poate fi pregătită niciodată într-un mod în care să-i aducă la tăcere deplină pe împotrivitorii iraţionali care sunt nestatornici şi care sucesc Scripturile spre propria lor nimicire. Aceasta este o lume ocupată. Bărbaţii şi femeile care sunt prinşi în activităţile vieţii nu au timp să mediteze, nici măcar să citească din Cuvântul lui Dumnezeu suficient ca să înţeleagă toate adevărurile lui importante. Argumentele lungi, laborioase, nu-i vor interesa decât pe puţini; căci oamenii sunt nevoiţi să citească în timp ce aleargă. Nu veţi putea îndepărta obiecţiunile la porunca Sabatului din minţile adventiştilor de ziua întâi mai bine decât a putut Mântuitorul lumii, prin minunile şi marea Sa putere, să-i convingă pe evrei că El este Mesia, o dată ce ei se hotărâseră să-L respingă. Asemenea evreilor încăpăţânaţi, necredincioşi, ei au ales întunericul mai degrabă decât lumina, iar dacă le-ar vorbi chiar şi un înger din curţile cereşti, ei ar spune că a fost Satana.