Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 53:31


53:31 Cât de puţini sunt conştienţi că au idoli scumpi, că au îndrăgit păcate! Dumnezeu vede aceste păcate, faţă de care voi puteţi fi oarbe, şi lucrează cu cuţitul Său de curăţat pentru a tăia adânc şi a îndepărta de la voi aceste păcate îndrăgite. Toate vreţi să vă alegeţi singure procesul de curăţire. Cât de greu vă este să vă supuneţi răstignirii eului; dar când lucrarea este încredinţată în întregime lui Dumnezeu, Lui, care cunoaşte slăbiciunea şi păcătoşenia noastră, El alege calea cea mai bună pentru a obţine rezultatele dorite. Enoh a umblat cu Dumnezeu în conflict neîncetat şi credinţă simplă. Puteţi toate face la fel. Puteţi fi convertite şi preschimbate total şi să fiţi cu adevărat copilele lui Dumnezeu, nu numai bucurându-vă de cunoaşterea voinţei Sale, ci, prin exemplul vostru, călăuzindu-i pe alţii pe aceeaşi potecă a consacrării şi supunerii umile. Adevărata evlavie este transmisibilă şi comunicativă. Psalmistul spune: "Nu am ascuns dreptatea Ta în inima mea; am vestit credincioşia şi mântuirea Ta şi n-am ascuns bunătatea Ta şi adevărul Tău de adunarea cea mare."