52:9 dragostea supremă faţă de Dumnezeu şi dragoste altruistă faţă de aproapele nostru. Primele patru porunci cât şi ultimele şase depind de sau descind din aceste două principii. Hristos a explicat învăţătorului Legii cine era aproapele lui prin ilustraţia omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon şi care a nimerit între tâlhari, a fost jefuit, bătut şi lăsat pe jumătate mort. Preotul şi levitul l-au văzut pe acest om suferind, dar inimile lor nu au răspuns la nevoile lui. L-au evitat trecând pe partea cealaltă. A trecut şi samariteanul pe acolo, şi când a văzut nevoia de ajutor a străinului, el nu a întrebat dacă-i era rudă, dacă era din ţara lui sau de aceeaşi credinţă cu el; ci a trecut la treabă, să-l ajute pe cel suferind, întrucât era o lucrare ce trebuia făcută. L-a îngrijit cum a putut mai bine, l-a pus în spatele propriului său animal, l-a dus la un han şi a asigurat nevoile acestuia pe cheltuiala sa. Acest samaritean, a spus Hristos, era aproapele celor care căzuse între tâlhari. Levitul şi preotul reprezintă în biserică o categorie care manifestă indiferenţă tocmai faţă de aceia care au nevoie de compasiunea şi ajutorul lor. Cei din această clasă, în ciuda poziţiei lor, sunt călcători ai poruncilor. Samariteanul reprezintă categoria acelora care sunt cu adevărat ajutoare ale lui Hristos şi care imită exemplul Său în facerea de bine.