Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 52:7


52:7 Am văzut că prin providenţa lui Dumnezeu au fost aduşi în strânsă legătură cu biserica Sa văduvele şi orfanii, cei orbi, cei surzi, cei schilozi şi cei afectaţi în diferite moduri; aceasta pentru a-i încerca pe cei din poporul Său şi a-i face să-şi dea în vileag adevăratul lor caracter. Îngerii lui Dumnezeu privesc pentru a vedea cum tratăm aceste persoane care au nevoie de compasiunea, iubirea şi dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul pe care-l are Dumnezeu pentru caracterele noastre. Dacă avem adevărata religie a Bibliei, vom simţi că-i datorăm lui Hristos iubire, bunătate şi interes, pe care să le manifestăm faţă de fraţii Săi; iar pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de iubirea Sa de necuprins pe care o avea pentru noi pe când eram păcătoşi nevrednici de harul Său, nu putem face nimic mai prejos decât să ne manifestăm interesul profund şi iubirea altruistă faţă de aceia care ne sunt fraţi şi care sunt mai puţin norocoşi decât noi.