Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 51:39


51:39 Am putea exercita o influenţă constantă în acest loc, la conducerea lucrării, care ar spori prosperitatea instituţiilor noastre. Dar felul de-a fi al altora, care nu fac ceea ce ar putea, care sunt supuşi ispitei şi care, dacă li s-ar tăia calea, ar afecta eforturile noastre cele mai susţinute pentru prosperitatea cauzei lui Dumnezeu, ne sileşte să căutăm refugiu în altă parte, unde putem lucra cu mai mult folos, ameninţaţi mai puţin de primejdia de a fi striviţi sub poveri. Dumnezeu ne-a dat o mare putere şi libertate în ce priveşte poporul său aflat în Battle Creek. Când am ajuns în acest loc în vara trecută, lucrarea noastră a început cu seriozitate şi a continuat astfel. Încurcăturile şi dificultăţile se ţineau lanţ, aceasta reclamând o muncă istovitoare pentru a pune lucrurile la punct.