49:1 Încumetarea
49:2 Sunt unii care au un spirit nechibzuit, pe cari îl numesc curaj şi hotărâre. Ei se plasează în mod inutil în situaţii extrem de primejdioase, expunându-se astfel unor ispite din care, ca să iasă nepătaţi şi nevătămaţi, ar fi nevoie de o minune a lui Dumnezeu. Ispita pe care a îndreptat-o Satana către Mântuitorul lumii, ca Acesta să Se arunce de pe streaşina templului, a fost înfruntată şi trecută cu bine. Satana a citat o făgăduinţă a lui Dumnezeu pentru a-I da lui Hristos siguranţa că poate face acest lucru fără teamă, în baza promisiunii respective. Hristos a întâmpinat această ispită cu textul biblic următor: "Stă scris: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău." Singura cale sigură pentru creştini este de a-l respinge pe vrăjmaş cu Cuvântul lui Dumnezeu. Satana îi îndeamnă pe oameni în locuri în care Dumnezeu nu le cere să meargă şi aduce citate din Scripturi pentru a-şi justifica sugestiile.
49:3 Făgăduinţele preţioase ale lui Dumnezeu nu sunt date pentru a-l întări pe om pe o cale a încumetării sau pentru a se încrede în ele când se aruncă în mod inutil în primejdie. Domnul ne cere să acţionăm într-o umilă dependenţă de providenţa Sa. "Nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii către ţintă." În Dumnezeu este bunăstarea şi viaţa noastră. Nimic nu poate fi adus în starea de prosperitate fără permisiunea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. El Îşi poate pune mâna pentru a spori şi binecuvânta sau Şi-o poate întoarce împotriva noastră. "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra." În calitate de copii ai lui Dumnezeu, ni se cere să ne păstrăm cu consecvenţă un caracter creştin. Ar trebui să manifestăm prudenţă, prevedere şi umilinţă şi să umblăm cu circumspecţie către cei care sunt în afară. Şi în nici un caz să nu renunţăm la principii.
49:4 Singura noastră siguranţă este de a nu-i oferi nici un prilej diavolului; căci
49:5 sugestiile şi scopurile lui urmăresc întotdeauna să ne facă rău şi să ne împiedice să ne sprijinim pe Dumnezeu. El se transformă într-un înger al curăţiei, pentru ca, prin ispitele lui ipocrite, să-şi poată folosi în aşa fel stratagemele încât să nu reuşim să-i descoperim ticăloşiile. Cu cât cedăm mai mult, cu atât amăgirile lui vor avea o putere mai mare asupra noastră. Este un lucru nesigur să ne contrazicem sau să parlamentăm cu el. Pentru fiecare avantaj pe care îl cedăm vrăjmaşului, el va pretinde mai multe. Singura noastră siguranţă este de a respinge cu fermitate primul îndemn la încumetare. Prin meritele lui Hristos, Dumnezeu ne-a dat suficient har ca să-l înfruntăm pe Satana şi să fim mai mult decât biruitori. Împotrivirea înseamnă succes. "Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi." Împotrivirea trebuie să fie fermă şi neîncetată. Pierdem tot ce câştigăm dacă ne împotrivim astăzi numai ca să cedăm mâine.
49:6 Păcatul acestui veac este nesocotirea poruncilor fără echivoc ale lui Dumnezeu. Puterea influenţei exercitate în direcţia greşită este foarte mare. Eva avea tot ceea ce reclamau nevoile ei. Nu lipsea nimic din ce-i trebuia ca să fie fericită; dar apetitul neînfrânat a dorit fructul singurului pom pe care Dumnezeu îl oprise. N-avea deloc nevoie de fructul pomului cunoştinţei, dar ea a îngăduit ca pofta şi curiozitatea să-i controleze raţiunea. Era perfect fericită în căminul său edenic, alături de soţul ei; însă, asemenea neastâmpăratelor Eve moderne, s-a bucurat că exista o sferă mai înaltă decât cea pe care i-o hotărâse Dumnezeu. Dar, încercând să urce mai sus de poziţia ei originară, a căzut cu mult mai jos decât fusese înainte. Hotărât lucru, aceasta le aşteaptă şi pe Evele generaţiei actuale, dacă vor neglija să-şi onoreze cu voioşie îndatoririle vieţii de zi cu zi, în conformitate cu planul lui Dumnezeu.
49:7 Există o lucrare pentru femei care este mai importantă şi mai înaltă chiar decât îndatoririle unui împărat pe tronul său. Ele pot modela mintea copiilor lor şi forma caracterele acestora în aşa fel încât să poată fi folositori în lumea de acum şi să devină fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Timpul lor ar trebui considerat prea valoros pentru a fi petrecut în sălile de bal sau devotat unor îndeletniciri inutile. Este nevoie de prea multă muncă folositoare şi importantă în această lume a lipsurilor şi suferinţei ca să mai irosim
49:8 clipe preţioase pentru împodobire sau etalare ostentativă. Fiicele Împăratului ceresc, membre ale familiei regale, vor simţi povara răspunderii de a dobândi o viaţă superioară, pentru a putea ajunge într-o legătură mai strânsă cu Cerul şi a lucra la unison cu Răscumpărătorul lumii. Cele angajate în această lucrare nu vor fi mulţumite de modele şi neeaniile care absorb mintea şi afecţiunea femeilor din aceste ultime zile. Dacă sunt cu adevărat fiicele lui Dumnezeu, vor fi părtaşe ale naturii divine. Când vor vedea influenţele corupătoare din societate, vor fi mişcate de mila cea mai profundă, aşa cum a fost şi Răscumpărătorul lor. Vor simţi împreună cu Hristos şi, în sfera lor, după priceperea şi ocaziile pe care le au, vor lucra pentru salvarea sufletelor care pier, tot aşa cum a lucrat Hristos în sfera Sa înaltă pentru binele omului.
49:9 Neglijarea femeii de a urma planul pe care l-a avut Dumnezeu la crearea ei şi efortul acesteia de a dobândi poziţii importante pentru ocuparea cărora nu a fost pregătită, lasă neocupată poziţia pe care ea ar putea-o ocupa cu succes. Părăsindu-şi sfera, ea îşi pierde adevărata demnitate şi nobleţe feminină. Când a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intenţionat ca aceasta să nu-i fie nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci să-i fie egală în toate lucrurile. Perechea cea sfântă urma să nu aibă interese independente unul de celălalt; şi cu toate acestea, fiecare avea individualitatea sa de gândire şi acţiune. Dar, după păcatul Evei, întrucât a fost prima în nelegiuire, Domnul i-a spus că Adam va stăpâni peste ea. Ea urma să se afle într-o relaţie de supunere faţă de soţul ei, iar aceasta era o parte a blestemului. În multe cazuri, blestemul a făcut ca soarta femeii să fie foarte dureroasă şi ca viaţa să-i fie o povară. Exercitând o putere arbitrară, bărbatul a abuzat în multe privinţe de superioritatea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Înţelepciunea infinită a fost aceea care a conceput planul de răscumpărare, care pune neamul omenesc la o a doua probă, acordându-i o nouă încercare.
49:10 Sataan îi foloseşte pe oameni ca agenţi ai săi pentru a-i duce la încumetare pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu; acesta este îndeosebi cazul celor ce sunt amăgiţi de spiritism. De regulă, spiritiştii nu-L acceptă pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi, prin necredinţa lor,
49:11 conduc multe suflete la păcate de încumetare. Ei pretind chiar că-I sunt superiori lui Hristos, după cum a făcut şi Satana când L-a contestat pe Prinţul vieţii. Spiritiştii, ale căror suflete sunt întinate cu păcate de un caracter revoltător şi care au conştiinţele însemnate cu fierul înroşit, îndrăznesc să ia Numele Fiului fără prihană al lui Dumnezeu pe buzele lor necurăţite şi să alăture preaînaltul Său Nume ticăloşiei care le caracterizează propriile firi stricate.
49:12 Oamenii care prezintă aceste erezii blestemate îi vor provoca pe cei ce propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu să intre în polemici cu ei, iar unii din cei ce învaţă pe alţii adevărul nu au avut curajul de a se opune provocării acestei categorii de oameni, care sunt indivizi ale căror caractere sunt înfierate în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii predicatori de-ai noştri nu au avut curajul moral să le spună acestor oameni: Dumnezeu ne-a avertizat în Cuvântul Său cu privire la voi. Ne-a făcut o descriere exactă a caracterului vostru şi a rătăcirilor pe care le susţineţi. Unii predicatori, decât să le dea celor ce reprezintă această categorie ocazia de a triumfa sau de a-i acuza de laşitate, i-au înfruntat în discuţie deschisă. Discutând însă cu spiritiştii, ei nu-l înfruntă numai pe om, ci şi pe Satana şi îngerii săi. Ei intră în comunicare cu puterile întunericului şi îi invită pe îngerii răi în preajma lor.
49:13 Spiritiştii doresc să facă publicitate rătăcirilor lor; şi predicatorii care apără adevărul biblic îi ajută să facă aceasta când consimt să se angajeze în discuţii cu ei. Aceştia se folosesc de ocaziile pe care le au pentru a-şi aduce ereziile înaintea poporului şi în fiecare discuţie cu ei unele persoane vor fi amăgite. Cea mai bună cale pentru noi este să-i evităm.