42:11 Petru L-a tăgăduit pe Omul durerii, când acesta S-a întâlnit cu suferinţa, în ceasul umilirii Sale. După aceasta însă, s-a pocăit şi s-a reconvertit. El a avut o căinţă sinceră şi s-a dăruit iarăşi Mântuitorului său. Cu ochii orbiţi de lacrimi, îşi îndreaptă paşii către singurătatea oferită de grădina Ghetsemani şi se prăbuşeşte în locul în care a văzut silueta prosternată a Mântuitorului, când transpiraţia însângerată I-a ţâşnit prin pori din pricina agoniei. Cuprins de remuşcări, Petru îşi aminteşte că dormea când Isus Se ruga în acele ceasuri înfricoşătoare. Inima lui mândră se sfâşie şi lacrimi de pocăinţă udă firele de iarbă pătate doar de curând de picăturile de sudoare însângerată a scumpului Fiu al lui Dumnezeu. El a părăsit acea grădină ca om convertit. În acel moment, era pregătit să arate milă faţă de cei ispitiţi. El fusese smerit şi putea arăta compasiune faţă de cei slabi şi greşiţi. Putea să-i atenţioneze şi să-i avertizeze pe cei îngâmfaţi şi era apt să-i întărească pe fraţii săi.