39:1 Zecimi şi daruri -2
39:2 Ideea isprăvniciei ar trebui să aibă o semnificaţie practică asupra tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu. Pilda talanţilor, corect înţeleasă, va alunga lăcomia pe care Dumnezeu o numeşte idolatrie. Generozitatea practică va da viaţă spirituală miilor de mărturisitori cu numele ai adevărului, care se bocesc acum din pricina întunericului în care sunt cufundaţi. Îi va transforma din egoişti şi lacomi, închinători ai lui Mamona, în sinceri şi credincioşi împreună lucrători cu Hristos pentru salvarea păcătoşilor.
39:3 Temelia planului de mântuire a fost aşezată pe sacrificiu. Isus a părăsit curţile cereşti şi a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să devenim bogaţi. Toţi cei ce se împărtăşesc din această mântuire, cumpărată pentru ei de către Fiul lui Dumnezeu printr-o jertfă infinită, vor urma exemplul Adevăratului Model. Hristos a fost piatra unghiulară şi noi trebuie să zidim pe această temelie. Fiecare dintre noi trebuie să aibă un spirit de tăgăduire şi jertfire de sine. Viaţa pe care a dus-o Hristos pe pământ nu a fost egoistă; a fost marcată de umilinţă şi sacrificiu. Şi atunci, cei părtaşi la o aşa de mare mântuire, pe care Isus a coborât din cer pentru a le-o aduce, să refuze să-şi urmeze Domnul şi să fie părtaşi în acelaşi fel la tăgăduirea şi jertfirea de sine pe care a arătat-o El? Hristos spune: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele." "Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă." Însuşi principiul vital, seva care curge prin viţă, hrăneşte mlădiţele, pentru ca acestea să poată prospera şi aduce roadă.
39:4 Este robul mai mare decât Domnul său? Răscumpărătorul lumii să practice tăgăduirea de sine şi sacrificiul în contul nostru şi mădularele trupului lui Hristos să practice îngăduinţă de sine? Tăgăduirea de sine este o condiţie esenţială a uceniciei.
39:5 "Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: 'Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze'." Eu sunt Acela care conduce pe cărarea tăgăduirii de sine. Urmaşii Mei nu cer nimic altceva de la voi, în afară de ceea ce Eu, Domnul vostru, vă dau ca exemplu în propria Mea viaţă.
39:6 Mântuitorul lumii l-a biruit pe Satana în pustia ispitirii. El a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui el însuşi. El a anunţat în sinagoga din Nazaret: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea şi robilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului."
39:7 Marea lucrare pe care Isus a anunţat că a venit să o facă a fost încredinţată urmaşilor Săi de pe pământ. Hristos, Capul nostru, conduce marea lucrare de mântuire şi ne îndeamnă să-I urmăm exemplul. El ne-a dat o solie care trebuie vestită întregii lumi. Acest adevăr trebuie să fie dat tuturor neamurilor, limbilor şi popoarelor. Puterea lui Satana avea să fie disputată şi acesta avea să fie biruit de către Hristos şi, de asemenea, de către urmaşii Săi. Trebuia continuat un război total împotriva puterilor întunericului. Iar pentru ca această lucrare să fie încununată de succes, era nevoie de mijloace materiale. Dumnezeu nu Se oferă să trimită mijloace direct din cer, ci pune în mâinile urmaşilor Săi talanţii mijloacelor pentru a fi folosiţi tocmai în scopul de a alimenta acest război.
39:8 El a dat poporului Său un plan în vederea obţinerii unor sume suficiente pentru a face ca această iniţiativă să se autofinanţeze. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este minunat în simplitatea şi echitatea lui. Toţi oamenii îl pot îmbrăţişa cu credinţă şi curaj, căci originea lui este divină. În el, simplitatea şi utilitatea se întrepătrund şi nu se cere o educaţie profundă pentru a-l înţelege şi aplica. Toţi pot avea simţământul că stă în puterea lor să joace un rol în înaintarea preţioasei
39:9 lucrări de mântuire. Fiecare bărbat, femeie şi tânăr poate deveni un casier pentru Domnul şi un agent care să satisfacă cerinţele care vin la trezorerie. Apostolul spune: "Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui".
39:10 Mari obiective sunt atinse prin acest sistem. Dacă l-ar accepta cu toţii, până la unul, fiecare ar fi făcut un administrator vigilent şi credincios al lui Dumnezeu şi nu s-ar face simţită nici o lipsă a mijloacelor prin care să se ducă mai departe marea lucrare de vestire a ultimei solii de avertizare a lumii. Vistieria va fi plină, dacă toţi vor îmbrăţişa acest sistem, iar cei care subscriu nu vor fi aduşi la sărăcie. Prin fiecare investiţie pe care o fac, ei vor ajunge mai strâns legaţi de cauza adevărului prezent. Ei îşi vor strânge "pentru viitor drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă".
39:11 Pe măsură ce lucrătorii perseverenţi, sistematici văd că tendinţa eforturilor lor generoase este de a nutri dragostea faţă de Dumnezeu şi semenii lor şi că străduinţele lor personale le extind sfera în care pot fi de folos, ei îşi vor da seama că este o mare binecuvântare să fie împreună lucrători cu Hristos. Biserica creştină, luată ca întreg, nu vrea să aibă de-a face cu pretenţiile pe care le are Dumnezeu de la membrii ei, de a dărui din lucrurile pe care le au pentru a sprijini războiul dus împotriva întunecimii morale care cuprinde lumea. Niciodată nu va putea înainta lucrarea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, până când urmaşii lui Hristos nu vor deveni nişte lucrători activi, plini de zel. Fiecare suflet din biserică ar trebui să simtă că adevărul pe care-l mărturiseşte este o realitate şi toţi ar trebui să fie lucrători dezinteresaţi. Unii oameni bogaţi sunt înclinaţi să murmure, pentru că lucrarea lui Dumnezeu se extinde şi se cer bani. Ei spun că nu se mai termină odată apelurile pentru colecte. Se ridică neîncetat noi şi noi obiective, cerând ajutor. Acestor persoane am vrea să le spunem că nădăjduim ca lucrarea lui Dumnezeu să se extindă în aşa fel, încât să existe ocazii şi mai mari şi apeluri mai frecvente şi mai urgente pentru rezervele din trezorerie care să împlinească lucrarea.
39:12 Dacă planul de dăruire sistematică ar fi adoptat de fiecare membru şi împlinit în totalitate, ar exista rezerve suficiente
39:13 în vistierie. Venitul ar curge ca un şuvoi constant, alimentat în mod consecvent de pâraie de generozitate care au debitul mult crescut. Darurile reprezintă o parte a religiei Evangheliei. Luarea în consideraţie a preţului infinit plătit pentru răscumpărarea noastră nu trezeşte în noi simţământul că avem solemne obligaţii pecuniare la fel de bine cum ne pretinde consacrarea tuturor puterilor în lucrarea Stăpânului?
39:14 Vom avea în curând de pus lucrurile în ordine cu Stăpânul, când va spune: "Dă-ţi socoteală de isprăvnicia ta". Dacă oamenii preferă să lase deoparte pretenţiile lui Dumnezeu şi să apuce să-şi însuşească tot ceea ce le dă, El va păstra tăcerea pe moment şi va continua în mod frecvent să-i pună la probă, sporindu-Şi darurile mărinimoase, revărsându-Şi în continuare binecuvântările, iar aceştia ar putea trece mai departe primind cinstirea oamenilor şi fără a fi mustraţi în comunitate; însă, în curând, El le va spune: "Dă-ţi socoteală de isprăvnicia ta." Hristos spune: "Ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut." "Voi nu sunteţi ai voştri; căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ" şi aveţi obligaţia de a-L slăvi pe Dumnezeu şi cu mijloacele voastre, şi în trupul şi duhul vostru, care sunt ale Lui. "Aţi fost cumpăraţi cu un preţ, nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Hristos." El ne cere ceva în schimbul darurilor pe care ni le-a încredinţat, pentru a ajuta la salvarea sufletelor. El Şi-a dat sângele, dar ne cere argintul pe care-l avem. Prin sărăcia Lui am devenit noi bogaţi, şi noi să refuzăm să-I dăm înapoi propriile daruri?
39:15 Dumnezeu nu depinde de om pentru sprijinirea cauzei Sale. El ar fi putut trimite mijloace direct din cer pentru vistieria Lui, dacă providenţa Sa ar fi văzut că lucrul acesta este cel mai bun pentru om. Ar fi găsit modalităţi prin care îngerii să fie trimişi să facă lumii cunoscut adevărul, fără a-i folosi pe oameni. Ar fi putut scrie adevărul pe bolta cerului şi să lase ca acest lucru să mărturisească lumii, cu litere vii, despre cerinţele Sale. Dumnezeu nu este dependent de aurul sau argintul omului. El spune: "Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri." "Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea, şi tot ce cuprinde ea."
39:16 Oricare ar fi necesitatea care, pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, ar reclama mijlocirea noastră, El a rânduit-o în mod deliberat pentru binele nostru. El ne-a onorat, făcându-ne împreună lucrători cu El. A rânduit această necesitate a cooperării oamenilor pentru ca aceştia să-şi poată menţine activă generozitatea.
39:17 În înţeleapta Sa providenţă, Dumnezeu i-a pus întotdeauna alături de noi pe cei săraci, pentru ca, în timp ce observăm diferitele tipuri de lipsuri şi suferinţă din lume, să fim puşi la probă şi testaţi, fiind aduşi în împrejurări în care să ne dezvoltăm un caracter creştin. El i-a pus pe cei săraci printre noi, pentru a învia în noi compasiunea şi iubirea creştină.
39:18 Păcătoşii care pier din lipsă de cunoştinţă trebuie lăsaţi în ignoranţă şi întuneric, dacă oamenii nu le aduc lumina adevărului. Dumnezeu nu va trimite îngeri din cer pentru a face lucrarea pe care i-a încredinţat-o omului. El a dat tuturor câte o lucrare de înfăptuit, pentru a-i putea, pur şi simplu, pune la probă şi pentru ca aceştia să-şi dezvăluie adevăratul caracter. Hristos îi pune printre noi pe cei săraci ca reprezentanţi ai Săi. "Am fost flămând", spune El, "şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau." Hristos Se identifică pe Sine cu omenirea suferindă în persoana copiilor năpăstuiţi ai oamenilor. El Îşi atribuie necesităţile lor şi Îşi pune la inimă nenorocirile acestora.
39:19 Întunecimea morală a unei lumi ruinate cere ca femeile şi bărbaţii creştini să depună eforturi individuale, să-şi ofere mijloacele şi influenţa pentru a putea ajunge după chipul Aceluia care, deşi era posesorul unor bogăţii infinite, a devenit totuşi sărac de dragul nostru. Duhul lui Dumnezeu nu poate rămâne cu aceia cărora le-a trimis solia adevărului Său, dar care au nevoie să fie îndemnaţi înainte să încerce cât de cât simţământul datoriei de a fi împreună lucrători cu Hristos. Apostolul subliniază cu putere datoria de a dărui din motive mai înalte decât simpla compasiune omenească, din cauza unei porniri sentimentale. El scoate în evidenţă principiul că ar trebui să lucrăm fără egoism, având un ochi aţintit numai la slava lui Dumnezeu.
39:20 Scripturile le cer creştinilor să pună în practică un
39:21 plan de dărnicie activă,care va menţine un interes viu pentru mântuirea semenilor lor. Legea morală a prescris păzirea Sabatului, care nu a devenit o povară decât atunci când acea Lege a fost călcată, iar ei erau încorsetaţi de pedepsele pe care le presupunea călcarea ei. Sistemul zecimii nu a fost o povară pentru aceia care nu se îndepărtau de plan. Sistemul dat evreilor nu a fost anulat sau modificat de către Acela care l-a creat. În loc să ajungă acum fără nici o putere, el trebuia împlinit şi mai strict şi extins mai mult, aşa cum şi mântuirea numai prin Hristos ar trebui scoasă deplin în evidenţă în era creştină.
39:22 Isus i-a făcut cunoscut învăţătorului Legii că, pentru a avea viaţa veşnică, condiţia era de a împlini în viaţa lui cerinţele deosebite ale Legii, care constau în a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea lui şi pe aproapele lui ca pe sine însuşi. Când jertfele simbolice au încetat la moartea lui Hristos, legea originară, gravată pe tablele de piatră, a rămas neschimbată, având asupra omului aceleaşi cerinţe în toate veacurile. Iar în era creştină, datoria omului nu a fost limitată, ci mai bine definită, mai simplu exprimată.
39:23 Evanghelia, extinzându-se tot mai mult, a reclamat, după moartea lui Hristos, mijloace mai numeroase pentru sprijinirea războiului, şi acest lucru a făcut ca legea dăruirii să devină o necesitate mai urgentă ca aceea din timpul dispensaţiunii iudaice. Acum Dumnezeu nu cere mai puţine, ci mai multe daruri decât în orice altă perioadă a istoriei lumii. Principiul rânduit de Hristos este ca darurile şi jertfele să fie direct proporţionale cu lumina şi binecuvântările de care ne bucurăm. El a spus: "Căci oricui i s-a dat mult, i se va cere mult."
39:24 La binecuvântările erei creştine, primii ucenici au reacţionat prin lucrări de milostenie şi dăruire. După ce Hristos Şi-a lăsat ucenicii şi S-a înălţat la cer, revărsarea Duhului lui Dumnezeu a dus la tăgăduire şi jertfire de sine pentru salvarea altora. Când sărmanii sfinţi din Ierusalim erau strâmtoraţi, Pavel le-a scris celor creştinaţi dintre neamuri în legătură cu lucrările de dărnicie şi a zis: "După cum creşteţi în toate, în credinţă, în cuvânt, în cunoaştere, în
39:25 orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, să creşteţi şi în acest har". Aici dărnicia este pusă alături de credinţă, iubire şi râvnă creştină. Cei care cred că pot fi buni creştini şi îşi închid urechile şi inimile la apelurile făcute de Dumnezeu pentru darurile lor se află într-o amăgire cruntă. Există unii care nu contenesc mărturisind cât de mult iubesc ei adevărul şi, cât priveşte cuvintele, sunt interesaţi să vadă înaintând adevărul, dar nu fac nimic pentru înaintarea lui. Credinţa acestora este moartă, nefiind desăvârşită prin fapte. Domnul nu a făcut niciodată o asemenea greşeală de a converti un suflet şi a-l lăsa sub puterea lăcomiei.
39:26 Sistemul zecimii îşi are obârşia înainte de zilele lui Moise. Oamenilor li s-a cerut să ofere lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase înainte să-i fie dat lui Moise sistemul detaliat, chiar încă din zilele lui Adam. Supunându-se cerinţelor lui Dumnezeu, ei trebuia să-şi manifeste prin daruri recunoştinţa pentru îndurările şi binecuvântările Sale faţă de ei. Acest lucru s-a petrecut de-a lungul generaţiilor care s-au succedat şi a fost respectat de către Avraam, care a dat zecimi lui Melhisedec, preotul Prea-Înaltului Dumnezeu. Acelaşi principiu a existat şi în zilele lui Iov. Pe când era în Betel, Iacov, un fugar în exil, sărac lipit, s-a aşezat jos noaptea, având ca pernă o piatră, şi I-a făgăduit chiar acolo Domnului: "Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da". Dumnezeu nu-i sileşte pe oameni să dea. Tot ceea ce dau ei trebuie să fie de bunăvoie. El nu doreşte ca vistieria Sa să fie alimentată cu daruri care nu sunt oferite din toată inima.
39:27 Domnul a intenţionat să-l aducă pe om într-o legătură mai strânsă cu Sine şi într-o relaţie de compasiune şi iubire cu semenii lui, punând asupră-i responsabilităţile unor fapte care să anihileze egoismul şi să-i întărească iubirea faţă de Dumnezeu şi om. Planul conceput prin sistemul de dăruire a urmărit binele omului, care este înclinat să fie egoist şi să-şi împietrească inima faţă de faptele generoase. Domnul cere ca darurile să fie oferite la perioade regulate, fiind astfel stabilit, încât dăruirea să devină obicei, iar generozitatea înţeleasă ca fiind o datorie creştină. Inima, o dată deschisă printr-un dar, nu trebuie să aibă timp să se răcească prin egoism şi să se închidă înainte ca următorul să fie oferit. Izvorul trebuie să
39:28 curgă neîncetat, păstrând astfel deschis canalul prin acte de generozitate.
39:29 Cât priveşte suma, Dumnezeu a precizat o zecime din profit. Aceasta este lăsată la aprecierea conştiinţei şi generozităţii oamenilor, a căror judecată în acest sistem al zecimii trebuie să fie neîngrădită. Şi, cu toate că se lasă libertatea conştiinţei, planul este suficient de clar pentru oricine. Nu este nevoie de vreo constrângere.
39:30 Dumnezeu a cerut oamenilor din dispensaţiunea mozaică să-şi dea a zecea parte din câştig. El le-a încredinţat lucrurile acestei vieţi, talanţi care să fie înmulţiţi şi înapoiaţi Lui. A cerut o zecime, iar aceasta reprezintă pretenţia Sa minimă de la om. El spune: îţi dau nouă zecimi, iar Eu cer o zecime; aceea este a Mea. Când oamenii reţin pentru ei a zecea parte, Îl jefuiesc pe Dumnezeu. În plus, o dată cu zecimea din câştig erau, de asemenea, cerute jertfe pentru păcat şi jertfe de mulţumire.