38:1 Zecimi şi daruri -1
38:2 Misiunea bisericii lui Hristos este aceea de a-i salva pe păcătoşii care sunt gata să piară. Este de a face cunoscută dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni şi de a-i câştiga la Hristos prin eficienţa acelei iubiri. Adevărul pentru acest timp trebuie dus în colţurile întunecate ale pământului, iar această lucrare poate începe în cămin. Urmaşii lui Hristos nu ar trebui să ducă o viaţă egoistă; ci, plini de Duhul lui Hristos, ar trebui să lucreze în armonie cu El.
38:3 Există anumite cauze pentru răceala şi necredinţa de acum. Iubirea de lume şi grijile vieţii despart sufletul de Dumnezeu. Apa vieţii trebuie să fie în noi şi să izvorască, ţâşnind în viaţă veşnică. Trebuie să facem în exterior lucrarea pe care Dumnezeu o face înăuntru. Dacă acela care este creştin s-ar bucura de lumina vieţii, el ar trebui să-şi sporească eforturile de a-i face şi pe alţii să cunoască adevărul. Viaţa lui trebuie să fie caracterizată prin străduinţele şi sacrificiile de a face bine altora; şi atunci nu se va mai plânge nimeni că nu se bucură de viaţă.
38:4 Îngerii sunt angajaţi continuu în lucrarea desfăşurată pentru fericirea altora. Aceasta este fericirea lor. Ceea ce inimile egoiste ar considera drept slujbă umilitoare, slujirea acelor persoane care sunt inferioare în toate privinţele, în caracter şi rang, este lucrarea îngerilor curaţi, fără păcat, din curţile împărăteşti ale cerului. Spiritul iubirii jertfitoare de sine a lui Hristos este spiritul care domneşte pretutindeni în cer şi chiar motivul fericirii de acolo.
38:5 Cei care nu simt vreo plăcere deosebită în faptul de a căuta să fie o binecuvântare pentru alţii, lucrând, chiar cu preţul sacrificiului pentru a le face bine, nu pot avea spiritul lui Hristos sau al cerului; căci ei nu au nici o legătură cu lucrarea îngerilor cereşti şi nu pot participa la fericirea acestora. Hristos a spus: "Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă". Dacă bucuria îngerilor este de a-i vedea pe cei păcătoşi pocăindu-se, nu va fi şi bucuria păcătoşilor salvaţi prin sângele lui Hristos de a-i vedea pe alţii pocăindu-se şi întorcându-se la Hristos prin mijlocirea lor? Lucrând în armonie cu Hristos şi cu
38:6 îngerii sfinţi, vom avea experienţa unei bucurii care nu poate fi dobândită în afara acestei lucrări.
38:7 Principiul crucii lui Hristos îi aduce pe toţi cei care cred sub obligaţia puternică a tăgăduirii de sine, de a da şi altora lumina şi de a-şi oferi mijloacele materiale pentru răspândirea luminii. Dacă ei sunt în legătură cu cerul, vor fi angajaţi în lucrare în armonie cu îngerii.
38:8 Principiul celor lumeşti este de a obţine tot ce sunt în stare din lucrurile pieritoare ale acestei vieţi. Dragostea egoistă de câştig este principiul călăuzitor în vieţile lor. Însă bucuria cea mai curată nu se găseşte în bogăţii şi nici acolo unde lăcomia pofteşte neîntrerupt, ci acolo unde domneşte mulţumirea şi unde iubirea jertfitoare de sine este principiul dominant. Sunt mii de oameni care îşi petrec vieţile în îngăduinţă faţă de propriile slăbiciuni şi ale căror inimi sunt pline de insatisfacţie. Ei sunt victimele egoismului şi nemulţumirii în efortul inutil de a-şi satisface mintea cu plăceri. Însă nefericirea este întipărită chiar pe feţele lor, iar în spatele lor este un deşert, pentru că umblarea nu le este roditoare în fapte bune.
38:9 În măsura în care iubirea lui Hristos ne umple inima şi ne controlează viaţa, lăcomia, egoismul şi iubirea comodităţii vor fi înfrânte şi plăcerea noastră va fi de a face voia lui Hristos, ai cărui slujitori pretindem că suntem. Fericirea noastră va fi atunci proporţională cu lucrările noastre altruiste, înrâurite de iubirea lui Hristos.
38:10 Înţelepciunea divină a prevăzut în planul de mântuire legea interacţiunii, făcând ca lucrarea de binefacere să fie de două ori binecuvântată, în toate ramurile ei. Cel care dă celor în nevoie îi binecuvântează pe alţii şi este el însuşi binecuvântat într-o măsură încă şi mai mare. Dumnezeu Şi-ar fi putut atinge obiectivul de a-i salva pe cei păcătoşi fără ajutorul omului; dar El ştia că omul nu putea fi fericit fără a juca un rol în marea lucrare în care şi-ar fi putut cultiva tăgăduirea de sine şi generozitatea.
38:11 Pentru ca omul să nu piardă rezultatele binecuvântate ale facerii de bine, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l numi pe acesta împreună lucrător cu El. Printr-un şir de împrejurări care să reclame mărinimia lui, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva generozitatea şi îi formează obiceiul de a dărui pentru
38:12 ajutorarea celor săraci şi pentru înaintarea cauzei Sale. El îi trimite pe cei săraci ca reprezentanţi ai Săi. Prin nevoia lor, o lume ruinată scoate de la noi talanţii influenţei şi ai mijloacelor materiale pentru a le prezenta adevărul, fără de care sunt în primejdie de moarte. Şi, când luăm aminte la aceste chemări prin lucrare şi prin fapte de milostenie, ne transformăm după chipul Aceluia care a devenit sărac de dragul nostru. Dăruind, îi binecuvântăm pe alţii şi astfel strângem adevăratele bogăţii.
38:13 În biserică s-a făcut simţită o mare lipsă a generozităţii. Cei care au fost cei mai capabili să ajute la înaintarea cauzei lui Dumnezeu nu au făcut decât puţin. Îndurător, Dumnezeu a adus această clasă socială la cunoaşterea adevărului, pentru ca să poată aprecia valoarea lui inestimabilă în comparaţie cu comorile pământeşti. Isus le-a spus acestora: "Urmaţi-Mă". El îi pune la probă printr-o invitaţie la cina pe care a pregătit-o. El priveşte pentru a vedea ce caractere vor dobândi, dacă propriile lor interese egoiste vor fi considerate ca având o valoare mai mare decât bogăţiile veşnice. Mulţi dintre aceşti dragi fraţi aduc acum prin faptele lor scuzele menţionate în pilda următoare:
38:14 "Şi Isus i-a spus: 'Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: Veniţi, căci, iată toate sunt gata. Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi. Un altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc, iartă-mă te rog. Un altul a zis: Tocmai acum m-am însurat, şi de aceea nu pot veni. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat, şi a zis robului său: Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.'"
38:15 Această pildă reprezintă în mod corect starea multora care mărturisesc credinţa în adevărul prezent. Domnul le-a trimis invitaţia de a veni la cina pe care le-a
38:16 pregătit-o cu mare cheltuială; însă interesele lumeşti li se par acestora de o importanţă mai mare decât comoara cerească. Sunt invitaţi să ia parte la lucruri de o valoare eternă; dar fermele, vitele şi interesele lor personale li se par atât de importante comparativ cu supunerea la invitaţia cerească, încât întrec orice atracţie divină, iar aceste lucruri pământeşti sunt aduse ca scuză pentru nesocotirea poruncii cereşti: "Veniţi, căci iată toate sunt gata!" Aceşti fraţi urmează orbeşte exemplul celor prezentaţi în pildă. Ei se uită la averile lor lumeşti şi spun: "Nu, Doamne, nu Te pot urma, Te rog să mă scuzi".
38:17 Chiar binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat acestor oameni pentru a-i pune la încercare, ca să vadă dacă vor da "lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu", ei le folosesc drept scuză pentru faptul că nu se pot supune cerinţelor adevărului. Ei şi-au strâns în braţe comoara pământească şi spun: "Trebuie să am grijă de aceste lucruri; nu trebuie să neglijez lucrurile acestei vieţi; aceste lucruri sunt ale mele." Astfel, inimile acestor oameni au devenit la fel de nesimţitoare ca drumul bătut. Închid uşile inimilor lor înaintea mesajului ceresc, care spune: "Veniţi, căci, iată toate sunt gata", şi o deschid pentru a lăsa înăuntru povara lumii şi grija pentru afaceri, Isus bătând în zadar pentru a I se deschide.
38:18 Inimile lor sunt atât de pline de spini şi de grijile acestei vieţi, încât lucrurile cereşti nu-şi mai pot găsi vreun loc în ele. Isus îi invită pe cei obosiţi şi împovăraţi, făgăduindu-le odihnă dacă vor vrea să vină la El. Îi pofteşte să schimbe jugul egoismului şi lăcomiei, jug care le provoacă răni şi îi face robi ai Mamonei, cu jugul Său, despre care declară că este bun, şi cu povara Sa, care este uşoară. El spune: "Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre." El doreşte ca ei să lase deoparte poverile grele ale grijilor şi încurcăturilor lumeşti şi să ia jugul Său, care este tăgăduirea de sine şi jertfirea pentru alţii. Această povară se va dovedi uşoară. Cei care refuză să accepte uşurarea pe care le-o oferă Hristos şi continuă să poarte jugul incomod al
38:19 egoismului, împingându-şi sufletele la maximum în planuri pentru a acumula bani pentru satisfacţii egoiste, nu au cunoscut pacea şi odihna aflate în purtarea jugului lui Hristos şi în ridicarea poverilor tăgăduirii de sine şi ale generozităţii dezinteresate pe care le-a purtat Hristos pentru ei.
38:20 Când iubirea de lume pune stăpânire pe inimă şi devine o pasiune dominantă, nu mai rămâne loc pentru adorarea lui Dumnezeu; căci puterile superioare ale minţii se supun robiei lui Mamona şi nu pot reţine gânduri legate de Dumnezeu şi cer. Mintea nu-şi mai aminteşte de Dumnezeu şi este îngustată şi redusă la scopul de a acumula bani.
38:21 Din pricina egoismului şi a iubirii de lume, aceşti oameni au manifestat din ce în ce mai puţină sensibilitate pentru înţelegerea importanţei lucrării în aceste zile din urmă. Ei nu şi-au educat mintea în preocuparea de a-I sluji lui Dumnezeu. Nu au o experienţă în această direcţie. Averea lor le-a absorbit toată afecţiunea şi a eclipsat însemnătatea planului de mântuire. În timp ce îşi îmbunătăţesc şi îşi extind planurile lumeşti, ei nu văd deloc necesitatea răspândirii şi extinderii lucrării lui Dumnezeu. Îşi investesc mijloacele materiale în lucrurile vremelnice, nu în cele veşnice. Inimile le sunt cuprinse de ambiţia de a dobândi mai multe bunuri. Dumnezeu i-a făcut depozitarii Legii Sale, pentru ca ei să poată face ca lumina ce le-a fost dată cu atâta mărinimie să strălucească mai departe şi pentru alţii. Dar ei şi-au sporit într-atât grijile şi neliniştile, încât nu au deloc timp să-i binecuvânteze pe alţii prin influenţa lor, să converseze cu vecinii lor, să se roage cu şi pentru ei şi să caute să-i aducă la cunoaşterea adevărului.
38:22 Aceşti oameni sunt răspunzători pentru binele pe care l-ar putea face, dar de la care se eschivează, scuzându-se din cauza grijilor şi poverilor lumeşti care le acaparează mintea şi le absorb afecţiunea. Sufletele pentru care a murit Hristos ar putea fi salvate prin efortul lor personal şi exemplul plin de evlavie. Sufletele preţioase pier din lipsa luminii pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor pentru ca aceştia să o reflecte asupra cărării altora. Dar lumina scumpă este ascunsă sub obroc şi nu oferă nici o rază pentru cei din casă.
38:23 Fiecare om este un administrator al lui Dumnezeu. El Şi-a încredinţat bunurile fiecăruia dintre noi;
38:24 dar omul pretinde aceste bunuri ca fiind doar ale sale. Hristos spune: "Puneţi-i la schimbător până Mă voi întoarce." Vine un timp în care Hristos va cere ceea ce Îi aparţine, cu dobândă. El va spune fiecărui administrator al Său: "Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta". Cei care au ascuns banii Domnului lor într-un ştergar în pământ, în loc să-i dea la schimbător, şi aceia care au risipit banii Domnului lor, cheltuindu-i pe lucruri nefolositoare, în loc să-i depună pentru dobândă, investindu-i în cauza Sa, nu vor fi aprobaţi de Stăpânul lor, ci vor fi osândiţi negreşit. Robul nefolositor din parabolă I-a adus lui Dumnezeu talantul şi a spus: "Doamne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă şi am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău." Domnul îi reia cuvintele: "Rob rău şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de unde n-am vânturat; deci ar fi trebuit să-mi pui banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea să-mi fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu."
38:25 Acest slujitor nefolositor nu era în necunoştinţă în ceea ce privea planurile lui Dumnezeu, dar a luat poziţie fermă împotriva scopului urmărit de Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate pentru că cerea înmulţirea talanţilor încredinţaţi. Chiar această plângere, această nemulţumire, este adusă de un mare număr de oameni bogaţi care mărturisesc credinţa în adevăr. Asemenea robului necredincios, ei se tem că profitul obţinut la talantul pe care li l-a împrumutat Dumnezeu va fi cerut pentru înaintarea lucrării de răspândire a adevărului; de aceea, ei îl blochează, investindu-l în comori pământeşti şi îngropându-l în lume, făcându-l astfel atât de inaccesibil, încât nu mai au nimic sau aproape nimic pentru a investi în cauza lui Dumnezeu. L-au îngropat, temându-se că Dumnezeu le-ar putea cere o parte din capital sau din profit. Când, la cererea Domnului, aduc exact ceea ce le-a fost dat, vin cu scuze ingrate pentru că nu au pus la schimbător mijloacele materiale care le-au fost împrumutate de Dumnezeu, investindu-le în cauza Sa pentru înaintarea lucrării Lui.
38:26 Cel care îşi însuşeşte bunurile Domnului său nu numai că pierde talantul pe care i l-a împrumutat Dumnezeu, dar pierde şi viaţa veşnică. Cu referire la acesta se spune: "Pe robul acela nefolositor aruncaţi-l în întunericul de afară." Robul credincios care îşi investeşte banii în lucrarea lui Dumnezeu de salvare a sufletelor îşi foloseşte mijloacele spre slava lui Dumnezeu şi va primi lauda Stăpânului. "Bine, rob bun şi credincios; intră în bucuria Domnului tău." Ce va însemna această bucurie a Domnului nostru? "Care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu."