36:50 Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, în supunere faţă de porunca divină ce i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-Şeba, porneşte la drum însoţit de Isaac. Vede în faţa sa muntele pe care Dumnezeu îi spusese că i-l va indica drept locul hotărât unde trebuia să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umerii slujitorului său şi le pune asupra lui Isaac, cel care urma să fie jertfit. Îşi încinge sufletul cu hotărâre şi asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut s-o înfăptuiască. Cu inima sfâşiată şi cu mâna tremurând ia foc, în timp ce Isaac întreabă: "Tată, iată focul şi lemnele, dar unde este jertfa?" Însă, ah, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl şi fiul zideau altarul şi vine momentul îngrozitor ca Avraam să-i spună lui Isaac ceea ce i-a chinuit sufletul toată călătoria, cât a fost de lungă, că Isaac însuşi este victima. Isaac nu este un băieţel; este un tânăr în toată puterea cuvântului. Putea să refuze să se supună intenţiei pe care o avea tatăl său, dacă ar fi vrut. Nu-şi acuză tatăl de nebunie şi nici măcar nu caută să-l facă să se răzgândească. Se supune. El crede în dragostea tatălui său şi că acesta nu ar aduce jertfa îngrozitoare a singurului său fiu dacă nu i-ar fi spus Dumnezeu s-o facă. Isaac este legat de mâinile tremurătoare şi iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus aşa. Fiul se supune jertfirii, căci el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credinţa tatălui şi supunerea fiului sunt pe deplin probate, îngerul lui Dumnezeu opreşte mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul să-şi înjunghie fiul, şi îi spune că este de ajuns. "Ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine".