Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 36:43


36:43 Vedem lumea absorbită de propriile ei distracţii. Primele şi cele mai înalte griji pe care le au cei mai mulţi, îndeosebi femeile, sunt cele legate de etalarea ostentativă. Dragostea de îmbrăcăminte şi plăceri spulberă fericirea a mii de oameni. Iar unii dintre cei care mărturisesc că iubesc şi păzesc poruncile lui Dumnezeu imită ca nişte maimuţe, cât de fidel sunt ei în stare, pe cei din această categorie, păstrându-şi însă numele de creştini. Unii tineri sunt atât de dornici să iasă în evidenţă prin etalare, încât sunt dispuşi să renunţe şi la numele de creştin, numai să poată să-şi urmeze dorinţele după îmbrăcăminte, de dragul orgoliului şi spre satisfacerea plăcerii. Tăgăduirea eului în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre creştine. A ne îmbrăca simplu şi a ne abţine de la etalarea bijuteriilor şi podoabelor de orice fel, aceasta este în armonie cu credinţa noastră. Ne numărăm noi printre aceia care văd nesăbuinţa celor lumeşti care îşi îngăduie extravaganţă în îmbrăcăminte şi de asemenea iubirea de distracţii? Dacă este aşa, ar trebui să aparţinem categoriei acelora care se feresc de tot ceea ce aprobă acest spirit care pune stăpânire pe mintea şi inima celor ce trăiesc numai pentru această lume şi care nu se gândesc niciodată şi nu-şi fac o grijă pentru cea viitoare.