34:1 Numărul 24 MĂRTURIE PENTRU COMUNITATE Marea răzvrătire
34:2 Core, Datan şi Abiram s-au răzvrătit împotriva lui Moise şi Aaron şi, făcând aceasta, împotriva Domnului. Domnul pusese responsabilităţi deosebite asupra lui Moise şi Aaron, alegându-i pentru preoţie şi conferindu-le demnitatea şi autoritatea de a conduce adunarea lui Israel. Moise era îndurerat de răzvrătirea continuă a evreilor. Fiind conducătorul vizibil, rânduit de Dumnezeu, el fusese legat de israeliţi prin momentele de primejdie prin care trecuseră; şi le suportase nemulţumirea, invidia şi cârtirea fără să se răzbune şi fără să caute să fie eliberat din poziţia sa dificilă.
34:3 Când erau aduşi în împrejurări periculoase sau când poftei lor i se puneau limite, în loc să se încreadă în Dumnezeu, care făcuse lucruri extraordinare pentru ei, israeliţii murmurau împotriva lui Moise. Fiul lui Dumnezeu, deşi nevăzut pentru popor, era conducătorul lor. El era prezent, mergând înaintea lor şi călăuzindu-i în toate călătoriile lor, în timp ce Moise era conducătorul lor vizibil, primind îndrumările de la Înger, care era Hristos.
34:4 Idolatrie josnică
34:5 În absenţa lui Moise, adunarea i-a cerut lui Aaron să le facă dumnezei care să meargă înaintea lor şi să-i conducă înapoi în Egipt. Aceasta era o insultă la adresa marelui lor Conducător, Fiul Dumnezeului celui Veşnic. Cu numai câteva săptămâni în urmă, stătuseră înaintea muntelui, tremurând, terorizaţi şi cuprinşi de un adânc respect, ascultând
34:6 cuvintele Domnului: "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine." Slava care a sfinţit muntele când s-a auzit glasul care l-a zguduit din temelii încă plutea deasupra lui sub privirile adunării, însă evreii şi-au întors ochii şi au cerut alţi dumnezei. Moise, conducătorul lor vizibil, vorbea cu Dumnezeu pe munte. Ei au uitat făgăduinţa şi avertizarea lui Dumnezeu: "Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El".
34:7 Evreii au fost cumplit de necredincioşi şi josnic de nerecunoscători prin cererea lor neruşinată: "Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră". Moise era absent, dar prezenţa Domnului rămânea; ei nu au fost părăsiţi. Mana a continuat să cadă; iar ei erau hrăniţi dimineaţa şi seara de o mână divină. Stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea semnificau prezenţa lui Dumnezeu, aceasta fiind o vie aducere aminte înaintea lor. Prezenţa divină nu depindea de prezenţa lui Moise. Dar chiar în vremea în care el se ruga pe munte Domnului pentru ei, se grăbeau să facă greşeli ruşinoase, să încalce Legea dată într-un mod grandios cu atât de puţin timp în urmă.
34:8 Aici vedem slăbiciunea lui Aaron. Dacă ar fi arătat curaj moral şi i-ar fi mustrat cu îndrăzneală pe conducătorii care făcuseră această cerere ruşinoasă, cuvintele sale rostite la timp i-ar fi salvat de la acea teribilă apostazie. Însă dorinţa lui de a-şi păstra popularitatea în adunare şi teama de a nu le stârni neplăcerea l-au făcut să sacrifice cu laşitate loialitatea evreilor în acel moment decisiv. El a ridicat un altar, a făcut un chip cioplit şi a vestit o zi în care să consacre acel chip ca obiect de închinare şi să anunţe înaintea întregului Israel: "Aceştia sunt dumnezeii care te-au condus afară din Egipt". În timp ce vârful muntelui este încă luminat de slava lui Dumnezeu, Aaron priveşte calm veselia şi dansul în cinstea acestui chip fără viaţă; iar Dumnezeu îl trimite pe Moise de pe munte ca să certe poporul. Însă Moise n-a vrut
34:9 să părăsească muntele până când n-au fost ascultate rugăminţile lui fierbinţi în favoarea lui Israel, până când cererea lui de iertare n-a fost acceptată.
34:10 Tablele Legii, sparte
34:11 Moise a coborât de pe munte ţinând în mâini preţiosul document: legământul lui Dumnezeu cu omul, condiţionat de supunere. Moise era cel mai blând om de pe pământ; când a văzut însă apostazia lui Israel, s-a mâniat şi a devenit gelos pentru slava lui Dumnezeu. În indignarea lui, a aruncat la pământ preţiosul legământ al lui Dumnezeu, care îi era mai scump decât viaţa. El a văzut Legea încălcată de către evrei şi, în zelul lui pentru Dumnezeu, pentru a strica idolul căruia i se închinau, a sacrificat tablele de piatră. Aaron stătea alături, calm, suportând cu răbdare mustrarea severă a lui Moise. Toate acestea ar fi putut fi oprite printr-un cuvânt din partea lui Aaron, rostit la momentul potrivit. Într-adevăr, hotărârea nobilă de a trece de partea dreptăţii în ceasul primejdiei în care se afla Israel ar fi întors mintea lor în direcţia corectă.
34:12 Îl învinuieşte Dumnezeu pe Moise? Nu, nu; marea bunătate a lui Dumnezeu iartă graba şi zelul lui Moise, pentru că toate acestea se datorau loialităţii, dezamăgirii şi durerii lui când privirea sa a descoperit apostazia lui Israel. Omul care i-ar fi putut salva pe evrei în ceasul de primejdie este calm. El nu arată indignare din cauza păcatelor poporului, nu-şi reproşează nimic şi nici nu dă dovadă de remuşcări, având simţământul răului pe care l-a făcut; în schimb, el încearcă să-şi justifice faptele care au avut ca urmare un păcat îngrozitor. El face poporul răspunzător pentru slăbiciunea lui când a cedat în faţa presiunii protestelor lor zgomotoase şi dorinţelor lor iraţionale, aşa cum făcuse Moise. El s-a lăsat cuprins de spiritul şi simţămintele poporului fără să protesteze, iar apoi a căutat să-i facă pe ei răspunzători.
34:13 Adunarea lui Israel l-a considerat pe Aaron un conducător mult mai plăcut decât Moise. El nu era atât de neînduplecat. Ei credeau că Moise arăta un spirit rău; iar
34:14 simpatia lor se îndrepta către Aaron, pe care Moise îl mustrase aşa de sever. Însă Dumnezeu a iertat aprinderea zelului sincer al lui Moise, în vreme ce pe Aaron l-a considerat răspunzător pentru slăbiciunea lui păcătoasă şi lipsa integrităţii morale sub presiunea împrejurărilor. Pentru a se salva pe sine însuşi, Aaron a sacrificat mii de israeliţi. Evreii au simţit pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest act de apostazie; după puţin timp însă, s-au umplut iarăşi de nemulţumire şi răzvrătire.
34:15 Poporul murmură
34:16 Când oştile lui Israel triumfau, luau toată slava pentru ei înşişi; când erau însă puşi la probă şi încercaţi prin foamete sau război, îl acuzau pe Moise de toate greutăţile lor. Puterea lui Dumnezeu, manifestată într-un mod ieşit din comun la eliberarea lor din Egipt şi văzută din timp în timp în toate peregrinările lor, ar fi trebuit să le inspire credinţă şi să le închidă pentru totdeauna gura, spre a nu mai rosti nici măcar o expresie de nerecunoştinţă. Însă cel mai mic semn de lipsă, cel mai mic fior de teamă în faţa primejdiei generate de vreun motiv oarecare ajungea să cântărească pentru ei mai mult decât binele de care avuseseră parte şi îi făcea să uite de binecuvântările primite în momentele cele mai primejdioase. Experienţa prin care trecuseră când se închinaseră înaintea viţelului de aur ar fi trebuit să facă o impresie atât de adâncă asupra minţii lor, încât să nu se şteargă niciodată. Însă, cu toate că semnele neplăcerii lui Dumnezeu erau încă proaspete înaintea lor prin rândurile rărite de lipsa multora din cauza repetatelor jigniri împotriva Îngerului care îi călăuzea, ei nu şi-au însuşit aceste lecţii şi nu şi-au răscumpărat eşecul din trecut printr-o supunere plină de credincioşie, fiind din nou biruiţi de ispitele lui Satana.
34:17 Cele mai mari eforturi ale celui mai blând om de pe pământ n-au putut stinge nesupunerea lor. Interesul altruist al lui Moise a fost răsplătit cu invidie, suspiciune şi calomnie. Viaţa umilă de păstor fusese mult mai paşnică şi fericită decât poziţia sa de acum, ca pastor al acelei uriaşe adunări de spirite turbulente. Invidiile lor nebuneşti erau mai greu de stăpânit decât lupii feroce din pustie.
34:18 Însă Moise nu îndrăznea să aleagă să-şi urmeze propriul drum şi să facă după bunul său plac. Lăsase toiagul de păstor la porunca lui Dumnezeu şi primise în locul acestuia un toiag al puterii. Nu îndrăznea să-şi pună jos sceptrul şi să renunţe la poziţia sa, până când nu avea să-l elibereze Dumnezeu.
34:19 Este lucrarea lui Satana aceea de a ispiti mintea. El îşi va introduce sugestiile viclene şi va stârni îndoială, întrebări, neîncredere, necredinţă în cuvintele şi faptele celui apăsat de responsabilităţi, care caută să împlinească gândul lui Dumnezeu în lucrările lui. Este scopul deosebit al lui Satana acela de a turna asupra şi în jurul servilor aleşi de Dumnezeu necazuri, încurcături şi împotrivire, pentru ca aceştia să fie împiedicaţi şi bănuielile nefondate să anuleze într-o mare măsură eforturile cele mai susţinute de care sunt în stare servii lui Dumnezeu rânduiţi pentru o lucrare specială.
34:20 Planul lui Satana este de a-i înlătura din postul datoriei, lucrând prin agenţii săi. Pe toţi aceia în care poate stârni neîncrederea şi suspiciunea îi va folosi ca unelte ale lui. Poziţia lui Moise, de a duce poverile pentru Israelul lui Dumnezeu, nu era respectată. Este în firea omului, când nu se află sub influenţa directă a Duhului lui Dumnezeu, să aibă o predispoziţie pentru invidie, gelozie şi neîncredere plină de cruzime, care, dacă nu sunt reprimate, vor duce la dorinţa de a-i submina şi prăbuşi pe alţii, în timp ce spiritele egoiste vor căuta să se zidească pe ele însele deasupra ruinelor lor.
34:21 Core, Datan şi Abiram
34:22 Prin hotărârea lui Dumnezeu, acestor bărbaţi li se acordaseră onoruri deosebite. Ei fuseseră din numărul celor şaptezeci de bătrâni care au urcat pe munte împreună cu Moise şi au privit slava lui Dumnezeu. Ei au văzut lumina strălucitoare care acoperea forma divină a lui Hristos. Partea de jos a acestui nor arăta ca "un fel de culoare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui". Aceşti bărbaţi s-au aflat în prezenţa slavei Domnului şi au mâncat şi au băut fără să fie nimiciţi de curăţia şi
34:23 slava de neegalat care se răsfrângeau asupra lor. Dar o schimbare se produsese. O ispită, uşoară la început, fusese primită; şi, pentru că a fost încurajată, s-a întărit până când imaginaţia a trecut sub stăpânirea puterii lui Satana. Sub masca celei mai uşuratice prefăcătorii, aceşti bărbaţi s-au aventurat în lucrarea lor de nemulţumire. La început, ei au lansat aluzii în treacăt şi au exprimat îndoieli care şi-au găsit atât de uşor loc în mintea multora, încât s-au aventurat şi mai departe. Şi, primind din ce în ce mai mult confirmarea suspiciunilor lor prin câte un cuvânt venit ba de la unul, ba de la altul, fiecare dintre aceştia spunând ce credea despre anumite lucruri pe care le observase, aceste suflete amăgite au ajuns să creadă cu adevărat că sunt plini de zel pentru Domnul în această chestiune şi că nu vor avea nici o scuză dacă nu-şi împlineau până la capăt scopul de a-l face pe Moise să vadă şi să simtă ce poziţie dezastruoasă ocupă el faţă de Israel. Puţin aluat de neîncredere, de disensiune, invidie şi gelozie dospea tabăra lui Israel.
34:24 Core, Datan şi Abiram şi-au început lucrarea plină de cruzime asupra bărbaţilor cărora Dumnezeu le încredinţase răspunderi sacre. Ei au reuşit să înstrăineze două sute cincizeci de căpetenii, bărbaţi cu renume, vestiţi în adunare. Cu aceşti bărbaţi puternici şi influenţi de partea lor, ei au fost siguri că vor reuşi să aducă o schimbare radicală în starea de lucruri existentă. Credeau că pot transforma modul de conducere a lui Israel şi că îl pot îmbunătăţi mult faţă de actuala guvernare.
34:25 Core nu era satisfăcut de poziţia sa. Era legat de serviciul de la cortul întâlnirii; cu toate acestea, dorea să fie înălţat la rangul de preot. Dumnezeu stabilise ca Moise să fie guvernator principal, iar preoţia le fusese dată lui Aaron şi fiilor lui. Core hotărî să-l silească pe Moise să schimbe ordinea lucrurilor, pentru ca el să poată fi înălţat la demnitatea preoţiei. Ca să fie mai sigur de împlinirea scopului său, îi atrase în această răzvrătire pe Datan şi Abiram, descendenţi ai lui Ruben. Raţionamentul lor era că, fiind descendenţi ai celui mai mare fiu al lui Iacov, autoritatea de conducător, pe care o uzurpase Moise, le aparţinea; şi, alături de Core, erau hotărâţi să obţină slujba preoţiei. Aceştia trei au devenit foarte
34:26 zeloşi într-o lucrare a răului şi au influenţat două sute cincizeci de bărbaţi cu renume, care erau de asemenea bărbaţi hotărâţi să li se alăture pentru a participa şi ei la preoţie şi la guvernare.
34:27 Dumnezeu îi onorase pe leviţi prin aceea că îi numise să slujească în cort, pentru că nu luaseră parte la confecţionarea şi închinarea la viţelul de aur şi pentru credincioşia lor arătată prin executarea poruncii lui Dumnezeu asupra celor idolatri. Leviţilor li se încredinţase şi slujba de ridicare a cortului şi a taberei lor în jurul acestuia, în timp ce triburile lui Israel îşi înălţau corturile la o anumită distanţă de el, iar când călătoreau, leviţii desfăceau cortul şi îl purtau, împreună cu chivotul şi cu toate piesele sacre de mobilier. Pentru că Dumnezeu îi onorase astfel pe leviţi, ei deveniseră ambiţioşi, căutând o slujbă şi mai înaltă, pentru a putea obţine o mai mare influenţă asupra adunării. "Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi le-au zis: 'Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?"