34:16 Când oştile lui Israel triumfau, luau toată slava pentru ei înşişi; când erau însă puşi la probă şi încercaţi prin foamete sau război, îl acuzau pe Moise de toate greutăţile lor. Puterea lui Dumnezeu, manifestată într-un mod ieşit din comun la eliberarea lor din Egipt şi văzută din timp în timp în toate peregrinările lor, ar fi trebuit să le inspire credinţă şi să le închidă pentru totdeauna gura, spre a nu mai rosti nici măcar o expresie de nerecunoştinţă. Însă cel mai mic semn de lipsă, cel mai mic fior de teamă în faţa primejdiei generate de vreun motiv oarecare ajungea să cântărească pentru ei mai mult decât binele de care avuseseră parte şi îi făcea să uite de binecuvântările primite în momentele cele mai primejdioase. Experienţa prin care trecuseră când se închinaseră înaintea viţelului de aur ar fi trebuit să facă o impresie atât de adâncă asupra minţii lor, încât să nu se şteargă niciodată. Însă, cu toate că semnele neplăcerii lui Dumnezeu erau încă proaspete înaintea lor prin rândurile rărite de lipsa multora din cauza repetatelor jigniri împotriva Îngerului care îi călăuzea, ei nu şi-au însuşit aceste lecţii şi nu şi-au răscumpărat eşecul din trecut printr-o supunere plină de credincioşie, fiind din nou biruiţi de ispitele lui Satana.