31:7 Mi-a fost arătat că pastorii noştri au în general această deficienţă, de a nu se face utili în familiile ai căror oaspeţi sunt. Unii îşi consacră mintea studiului, pentru că îndrăgesc mult această ocupaţie. Ei nu simt că este o datorie pe care Dumnezeu o pune în seama pastorilor, aceea de a deveni o binecuvântare în familiile pe care le vizitează; dar mulţi îşi preocupă mintea cu cărţi şi se izolează de familie, nepurtând cu membrii acesteia discuţii despre subiectele adevărului. Interesele religioase sunt abia amintite în familie. Acest lucru este cu totul greşit. Pastorii care nu au asupra lor povara şi grija lucrării editoriale şi de asemenea grijile şi încurcăturile numeroase ale comunităţilor nu ar trebui să aibă sentimentul că munca lor este excesiv de grea. Ar trebui să manifeste cel mai profund interes pentru familiile pe care le vizitează; nu ar trebui să simtă că trebuie să fie ţinuţi în palme şi să li se slujească, în timp ce ei nu oferă nimic în schimb. Există o obligaţie care le revine familiilor creştine, aceea de a-şi ţine casele deschise pentru primirea slujitorilor lui Hristos, şi există, de asemenea, o datorie a acelor slujbaşi care primesc ospitalitatea prietenilor lor creştini, de a-şi purta singuri, pe cât este posibil, propriile poveri şi să nu fie o greutate ei înşişi pentru prietenii lor. Mulţi pastori îşi întreţin ideea că ei trebuie să aibă parte de favoruri deosebite şi să li se slujească, iar prin faptul că sunt trataţi ca nişte animăluţe de casă răsfăţate, ajung adesea să sufere şi capacitatea lor de a fi folositori este prejudiciată.