29:21 pace şi armonie în tabăra lui Israel. De aceea încercase el această nouă politică. S-a lăsat în voia dispoziţiei sale fireşti, cedând la dorinţele poporului, pentru a evita neplăcerile şi a nu pierde bunăvoinţa lor, ca să prevină astfel o răzvrătire care, gândea el, avea să vină cu siguranţă, dacă nu ceda dorinţelor lor. Dacă însă Aaron ar fi luat poziţie fără să şovăie alături de Dumnezeu; dacă, la cererea poporului de a le face dumnezei care să meargă înaintea lor spre Egipt, s-ar fi opus cu indignarea şi oroarea pe care le presupunea propunerea lor; dacă le-ar fi amintit de spaima pe care o încercaseră înaintea Sinaiului, unde Dumnezeu rostise Legea Sa cu atâta slavă şi splendoare; dacă le-ar fi reamintit de legământul solemn pe care-l făcuseră cu Dumnezeu, de a se supune oricărui lucru pe care îl va porunci; dacă le-ar fi spus că nu va ceda, cu preţul vieţii sale, rugăminţilor lor, ar fi avut asupra poporului influenţa necesară prevenirii unei apostazii îngrozitoare. Însă când, în absenţa lui Moise, a fost necesară influenţa sa pentru a fi folosită în direcţia cea bună, când ar fi trebuit să stea tot atât de neînduplecat şi hotărât ca şi Moise, pentru a opri poporul să meargă pe calea păcatului, influenţa lui a fost exercitată într-o direcţie greşită. El era neputincios să-şi facă simţită influenţa în apărarea onoarei lui Dumnezeu în ce priveşte păzirea Legii Sale sfinte. În schimb, a avut o înrâurire puternică spre rău. El a poruncit, iar poporul s-a supus.