Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 28:22


28:22 Mi s-a arătat că soţul meu a greşit, lăsându-se cuprins de deznădejde şi lipsă de încredere în Dumnezeu. Iarăşi şi iarăşi i S-a descoperit Dumnezeu prin dovezi minunate ale grijii, iubirii şi puterii Sale. Însă, când a văzut că gelozia şi interesul său pentru Dumnezeu şi cauza Sa nu au fost nici înţelese, nici apreciate, el s-a lăsat uneori pradă descurajării şi disperării. Dumnezeu ne-a dat însă, soţului meu şi mie, o lucrare deosebită şi importantă de împlinit în cauza Sa, aceea de a-i mustra şi de a-i sfătui pe cei din poporul Său. Când vedem că reproşurile noastre sunt dispreţuite şi răsplătite cu rău în loc de simpatie, scăpăm adesea din strânsoare credinţa şi încrederea noastră în Dumnezeul lui Israel; şi, asemenea lui Ilie, am cedat în faţa disperării. Aici a fost marea eroare în viaţa soţului meu - faptul că s-a descurajat din cauză că fraţii săi au adus încercări asupra lui în loc să-l ajute. Iar când fraţii săi văd în tristeţea şi disperarea soţului meu efectul necredinţei şi lipsei lor de înţelegere, există unii care sunt gata să triumfe în privinţa lui, să profite de starea sa de descurajare şi să simtă că, până la urmă, Dumnezeu nu poate fi cu fratele White, căci altfel el nu ar da dovadă de slăbiciune în această direcţie. Îi îndemn pe aceştia să privească spre lucrarea lui Ilie, către descurajările şi disperarea sa. Ilie, deşi profet al lui Dumnezeu, a fost un om supus aceloraşi pasiuni cărora suntem noi înşine supuşi. Avem de luptat cu slăbiciunile sentimentelor celor muritori. Însă, dacă avem încredere în Dumnezeu,