28:12 În noaptea aceea, un sol l-a trezit pe profetul obosit şi i-a transmis cuvântul Izabelei, dat în numele zeilor ei păgâni, că, în prezenţa Israelului, îi va face lui Ilie ce le făcuse el preoţilor lui Baal. Ilie ar fi trebuit să înfrunte această ameninţare şi acest jurământ al Izabelei, făcând un apel pentru protecţie la Dumnezeul cerului, care îl însărcinase să împlinească lucrarea pe care o săvârşise. Ar fi trebuit să-i spună solului că Dumnezeul în care se încrezuse va fi protectorul său împotriva urii şi ameninţărilor Izabelei. Însă credinţa şi curajul lui Ilie par să-l părăsească. Se trezeşte din somn uluit. Ploaia cade din ceruri şi întunericul îl înconjoară din toate părţile. Îl pierde din vedere pe Dumnezeu şi fuge să-şi scape viaţa, ca şi cum răzbunătoarea sângelui vărsat ar fi chiar în spatele lui. Îl lasă pe slujitorul său în urmă, pe drum, iar în zori se află singur, departe de locuinţele oamenilor, într-un pustiu dezolant.