27:30 Ilie i se adresează lui Ahab: "Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie." În timp ce Ahab s-a dus să se ospăteze, Ilie a urcat de la locul jertfei celei înfricoşătoare pe vârful muntelui Carmel, pentru a se ruga. Lucrarea sa de a-i înjunghia pe preoţii păgâni nu-l descalificase pentru înălţarea solemnă a rugăciunii. El împlinise voia lui Dumnezeu. După ce făcuse, ca unealtă a lui Dumnezeu, tot ceea ce fusese în stare pentru a îndepărta cauza apostaziei lui Israel, înjunghiindu-i pe preoţii idolatri, nu mai putea face nimic. Atunci el mijloceşte pentru Israelul păcătos, apostaziat. În poziţia cea mai dureroasă, cu faţa plecată între genunchi, Îl imploră cu cea mai mare stăruinţă pe Dumnezeu ca să trimită ploaie. De şase ori la rând îşi trimite slujitorul pentru a vedea dacă există vreun semn că Dumnezeu a auzit rugăciunea sa. El nu devine nerăbdător şi credinţa nu îl părăseşte pentru că Domnul nu-i dă imediat dovada că rugăciunea i-a fost ascultată. Continuă în rugăciune serioasă, trimiţându-şi slujitorul de şapte ori ca să vadă dacă Dumnezeu a binevoit să-i dea un semn. Slujitorul se întoarce a şasea oară, după ce a scrutat marea, aducând înştiinţarea descurajantă că nu există nici urmă de nor care să se formeze pe cerul arămiu. A şaptea oară, el îi spune lui Ilie că se poate vedea un norişor, cam cât o palmă de om. Acest lucru este de ajuns pentru a nutri credinţa lui Ilie. El nu aşteaptă ca cerul să se întunece ca să fie sigur. În acest norişor care se înfiripă, credinţa sa aude sunetul ploii abundente. Faptele lui sunt după credinţa sa. El îi trimite o solie lui Ahab, prin slujitorul său: "Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia."