27:25 Apoi se pleacă într-o atitudine de profund respect înaintea Dumnezeului celui nevăzut, îşi ridică mâinile către cer şi înalţă cu calm o rugăciune simplă, care nu este însoţită de gesturi violente sau de contorsiuni ale corpului. Nici un strigăt nu răsună de pe înălţimile Carmelului. O tăcere solemnă, care este îngrozitoare pentru preoţii lui Baal, se aşterne asupra tuturor. În rugăciunile lui, Ilie nu se foloseşte de expresii extravagante. El se roagă lui Iehova ca şi cum El este aproape, martor la întreaga scenă, auzind rugăciunea lui sinceră, fierbinte şi cu toate acestea simplă. Preoţii lui Baal au ţipat, au spumegat, au sărit şi s-au rugat foarte mult timp, de dimineaţa până aproape seara. Rugăciunea lui Ilie este foarte scurtă, serioasă, respectuoasă şi sinceră. De îndată ce este rostită acea rugăciune, limbi de foc coboară din cer într-un mod aparte, asemenea unui fulger strălucitor, aprinzând lemnul pentru jertfă şi mistuind victima, făcând să dispară apa din şanţ şi arzând chiar şi pietrele altarului. Strălucirea acestei străfulgerări luminează muntele şi este dureroasă pentru ochii mulţimii. Oamenii din împărăţia lui Israel care nu se află în adunarea de pe munte îi privesc cu interes pe cei strânşi acolo. Când focul coboară, ei sunt martori la acest lucru şi sunt uimiţi de această privelişte. Pare a fi stâlpul de foc de la Marea Roşie, stâlp care i-a despărţit noaptea pe copiii lui Israel de oştirea egipteană.