26:1 Datoria de a mustra păcatul
26:2 Mi s-a arătat că Dumnezeu ilustrează aici cum priveşte El păcatul aflat printre cei care mărturisesc că sunt poporul Său, păzitor al poruncilor. Cei pe care i-a onorat într-un mod deosebit prin faptul că au fost martori ai unor extraordinare etalări ale puterii Sale, şi care chiar şi atunci se aventuraseră să nesocotească îndrumările Sale lămurite, vor constitui obiectul mâniei Lui. Dumnezeu doreşte să-Şi înveţe poporul că neascultarea şi păcatul sunt peste măsură de jignitoare pentru El şi că nu trebuie privite cu uşurătate. El ne arată că, atunci când cei din poporul Său sunt găsiţi în păcat, ar trebui să ia de îndată măsuri hotărâte pentru a scoate din mijlocul lor acel păcat, pentru ca mânia Sa să nu fie îndreptată asupra tuturor. Dacă însă păcatele poporului sunt trecute cu vederea de către aceia aflaţi în poziţii de răspundere, dezaprobarea Sa se va afla asupra lor, iar poporul lui Dumnezeu, ca întreg, va fi considerat răspunzător pentru acele păcate. Prin metodele folosite cu poporul Său din trecut, Domnul arată necesitatea curăţirii de rele a bisericii. Un singur păcătos poate răspândi atât întuneric, încât să alunge lumina lui Dumnezeu din întreaga adunare. Când poporul îşi dă seama că întunericul se aşterne asupra lor şi nu ştiu cauza, ar trebui să-L caute cu sinceritate pe Dumnezeu, cu multă umilinţă şi văzându-şi propria nevrednicie, până când relele care Îl întristează pe Duhul lui Dumnezeu sunt descoperite şi îndepărtate.
26:3 Prejudecăţile care s-au ridicat împotriva noastră pentru că am mustrat nedreptăţile a căror existenţă mi-a fost arătată de Dumnezeu şi strigătul care s-a ridicat, condamnându-ne că am fost aspri şi severi, nu sunt corecte. Dumnezeu ne porunceşte să vorbim, iar noi nu vom tăcea. Dacă nelegiuirile sunt
26:4 evidente în mijlocul poporului Său şi dacă servii lui Dumnezeu trec mai departe indiferenţi faţă de acestea, ei îl susţin şi îl îndreptăţesc practic pe păcătos, fiind tot atât de vinovaţi, şi vor primi tot atât de sigur neplăcerea lui Dumnezeu; căci vor fi făcuţi răspunzători pentru păcatele celor vinovaţi. În viziune, mi-au fost arătate multe situaţii în care neplăcerea lui Dumnezeu a fost provocată de neglijenţa servilor Săi de a se ocupa de relele şi păcatele care existau în mijlocul lor. Poporul a considerat că aceia care au scuzat aceste rele sunt foarte buni la suflet şi cu o fire cuceritoare, pur şi simplu pentru că au evitat să se achite de o clară datorie scripturistică. Sarcina nu era plăcută pentru simţămintele lor; prin urmare, s-au ferit de ea.
26:5 Spiritul de ură pe care l-au avut unii din pricina mustrării relelor din poporul lui Dumnezeu a adus orbire şi o amăgire înfricoşătoare asupra propriilor lor suflete, aducându-i în imposibilitatea de a putea discerne între bine şi rău. Şi-au stins propria percepţie spirituală. Ei pot fi martori la nelegiuiri, dar fără să simtă cum a simţit Iosua şi fără să se umilească pentru că simt primejdia în care se află sufletele.
26:6 Adevăratul popor al lui Dumnezeu, care are pe inimă spiritul lucrării Domnului şi mântuirea sufletelor, va privi întotdeauna păcatul în lumina caracterului său adevărat, păcătos. Ei vor fi întotdeauna pentru înfruntarea credincioasă şi fără ocol a păcatelor care mânjesc atât de uşor poporul lui Dumnezeu. Vor simţi cu cea mai mare profunzime nelegiuirile celor care mărturisesc că fac parte din poporul lui Dumnezeu, mai ales către închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci şi patru de mii care urmează să stea fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest lucru este pus în evidenţă cu putere de către profet prin ilustraţia ultimei lucrări, reprezentate prin imaginea care îi înfăţişa pe bărbaţii ce purtau fiecare în mână o unealtă de nimicire. Unul, aflat în mijlocul lor, era îmbrăcat într-o haină de in şi purta la brâu o călimară. "Domnul i-a zis: 'Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc acolo'."
26:7 Cine sunt cei ce stau în sfatul lui Dumnezeu în acest timp? Să fie oare aceia care scuză efectiv relele din mijlocul poporului declarat al lui Dumnezeu şi care cârtesc în inimile lor, dacă nu chiar pe faţă, împotriva celor ce mustră păcatul? Să fie oare aceia care iau poziţie împotriva lor şi simpatizează cu cei ce comit nelegiuirea? Cu siguranţă, nu! Dacă nu se pocăiesc şi nu părăsesc lucrarea lui Satana, aceea de a oprima pe cei ce au povara lucrării şi de a sprijini mâinile ridicate ale păcătoşilor din Sion, ei nu vor primi niciodată semnul sigiliului aprobării lui Dumnezeu. Se vor prăbuşi în distrugerea generală a celor răi, reprezentată de lucrarea celor cinci bărbaţi care poartă unelte de nimicire. Observaţi punctul acesta cu atenţie: cei care primesc semnul curat al adevărului lucrat în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentat printr-un însemn făcut de bărbatul îmbrăcat în haina de in, sunt cei "care suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc" în biserică. Dragostea lor pentru puritate, pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu este atât de mare şi au, în ce priveşte păcatul, o percepţie aşa de clară despre caracterul său peste măsură de păcătos, încât sunt reprezentaţi ca fiind în agonie, suspinând şi plângând chiar. Citiţi capitolul 9 din Ezechiel.
26:8 Însă nimicirea generală a celor care nu văd în acelaşi fel contrastul cel mare dintre păcat şi neprihănire şi nu simt acelaşi lucru cu cei care stau în sfatul lui Dumnezeu şi primesc semnul este arătată în ordinul dat celor cinci oameni care poartă uneltele de nimicire: "Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă îndureraţi! Ucideţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul dintre cei care au semnul pe frunte. Începeţi însă cu locaşul Meu cel sfânt."
26:9 În cazul păcatului lui Acan, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: "Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciţi lucrurile blestemate din mijlocul vostru." Cum se compară exemplul acesta cu calea urmată de aceia care nu vor să-şi ridice glasul împotriva păcatului şi nedreptăţii, dar a căror simpatie se îndreaptă întotdeauna înspre aceia care tulbură tabăra lui Israel cu păcatele lor? Dumnezeu i-a spus lui Iosua: "Nu vei putea să rezişti vrăjmaşilor tăi până nu veţi scoate lucrul blestemat din mijlocul vostru." El a rostit
26:10 pedeapsa care avea să urmeze călcării legământului Său.
26:11 Iosua a început atunci să caute cu stăruinţă pentru a-l afla pe cel vinovat. El a luat pe Israel după seminţiile lui, apoi după familii şi după aceea individual; şi Acan a fost găsit vinovat. Însă ca problema să fie clară pentru întregul Israel, şi anume că nu ar trebui să li se dea nici o ocazie de a murmura şi de a spune că au fost făcuţi să sufere cei nevinovaţi, Iosua a folosit o tactică. El ştia că Acan era cel ce călcase porunca şi că îşi ascunsese păcatul, întorcându-L pe Dumnezeu împotriva poporului Său. Iosua l-a convins cu mult tact pe Acan să-şi mărturisească păcatul, pentru ca onoarea şi dreptatea lui Dumnezeu să poată fi apărate înaintea lui Israel. "Şi Iosua a zis lui Acan: 'Fiul meu, te rog, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce-ai făcut, nu-mi ascunde nimic'. "
26:12 "Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: 'Este adevărat că am păcătuit înpotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi iată ce am făcut: am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o bară de argint şi o bară de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele'. Iosua a trimis soli, care au alergat la cort; şi iată, lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan şi argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua şi tuturor fiilor lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului. Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, bara de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor. Iosua a zis: 'Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi'. Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre şi i-au dat foc după ce i-au ucis cu pietre."
26:13 Domnul i-a spus lui Iosua că Acan nu numai că luase lucrurile pe care El interzisese categoric să şi le însuşească
26:14 pentru a nu fi blestemaţi, dar furase, ba încă şi ascunsese. Domnul a poruncit ca Ierihonul şi toate prăzile luate din el să fie arse, cu excepţia aurului şi argintului, care urmau să fie păstrate pentru vistieria Domnului. Biruinţa cuceririi Ierihonului nu a fost obţinută prin război sau prin punerea în pericol a poporului. Căpetenia oştirii Domnului condusese armatele cerului. Bătălia a fost a Domnului; El a fost Acela care a dus lupta. Copiii lui Israel n-au lovit nici măcar o singură dată. Victoria şi slava erau ale Domnului şi de asemenea prăzile. El a dispus să fie ars totul, în afară de aur şi argint, pe care le păstrase pentru vistieria Sa. Acan a înţeles bine dispoziţiile date şi faptul că bogăţiile de aur şi argint pe care le poftise erau ale Domnului. El a furat din vistieria lui Dumnezeu pentru propriul lui folos.
26:15 Lăcomia în poporul lui Dumnezeu
26:16 Am văzut că mulţi dintre cei ce mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu îşi însuşesc spre propria lor folosinţă mijloacele pe care li le-a încredinţat Domnul şi care ar trebui să intre în vistieria Sa. Ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu de zecimi şi daruri. Ei ascund şi reţin mijloace spre răul lor. Aduc slăbiciunea şi sărăcia asupra propriilor persoane şi întunericul asupra bisericii, din cauza lăcomiei lor, prefăcătoriei şi faptului că Îl jefuiesc pe Dumnezeu de zecimi şi daruri.
26:17 Am văzut că multe suflete se vor cufunda în întuneric din pricina lăcomiei lor. Mărturia clară şi fără ocolişuri trebuie să lucreze în biserică sau blestemul lui Dumnezeu va rămâne asupra poporului tot atât de sigur cum a rămas asupra vechiului Israel din cauza păcatelor sale. Dumnezeu Îşi trage la răspundere poporul, ca întreg, pentru păcatele care există în indivizii din mijlocul lui. Dacă aceia care conduc biserica neglijează să caute cu stăruinţă păcatele care aduc neplăcerea lui Dumnezeu asupra acesteia, ei devin răspunzători pentru aceste păcate. Însă a ne ocupa de mintea oamenilor este lucrarea cea mai frumoasă în care s-a angajat vreodată cineva. Nu toţi sunt potriviţi să-i corecteze pe cei greşiţi. Nu au toţi înţelepciunea de a lucra cu dreptate şi de a iubi îndurarea în acelaşi timp. Nu au dispoziţia să vadă necesitatea de a împleti iubirea şi compasiunea gingaşă
26:18 cu mustrările pline de credincioşie. Unii au tot timpul o severitate inutilă şi nu simt necesitatea respectării poruncii apostolului: "Aveţi milă de cei care nu sunt de acord; iar pe alţii scăpaţi-i cu frică, smulgându-i din foc".
26:19 Sunt mulţi care nu au înţelepciunea lui Iosua şi nici vreo datorie specială de a scoate la iveală relele şi de a lua imediat măsuri cu privire la păcatele existente în mijlocul poporului. Astfel de persoane să nu-i împiedice pe aceia care au asupra lor povara acestei lucrări; să nu stea în calea celor care au de împlinit această îndatorire. Unii îşi fac obiceiul de a ridica semne de întrebare, de a se îndoi şi de a căuta vină pentru că alţii fac lucrarea pe care Domnul nu le-a dat-o lor. Aceştia stau chiar în cale, pentru a-i împiedica pe cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara mustrării şi îndreptării păcatelor nebiruite, pentru ca dezaprobarea Lui să poată fi îndepărtată de la poporul Său. Dacă ar exista printre noi un caz asemănător cu al lui Acan, s-ar găsi mulţi care să-i acuze pe cei care ar juca rolul lui Iosua, acela de a-l descoperi pe cel greşit, că au un spirit răutăcios şi defăimător. Cu Dumnezeu nu te poţi juca, iar avertismentele Sale nu pot fi nesocotite cu neruşinare de către un popor stricat.
26:20 Mi s-a arătat că modul de mărturisire folosit de Acan este similar cu mărturisirile pe care le fac şi le vor face unii dintre noi. Ei îşi ascund nelegiuirile şi refuză să facă de bunăvoie o mărturisire, până când îi descoperă Dumnezeu; abia atunci îşi recunosc păcatele. Câţiva continuă să meargă pe o cale greşită până când se împietresc. S-ar putea chiar ca ei să ştie că biserica este împovărată, aşa cum Acan ştia că Israel era slăbit în faţa duşmanilor săi din pricina vinovăţiei lui. Cu toate acestea, nu-i mustră conştiinţa. Ei nu vor dori să uşureze biserica, smerindu-şi inimile mândre şi răzvrătite înaintea lui Dumnezeu şi îndepărtând de la ei nelegiuirile. Neplăcerea Lui este asupra poporului Său, iar El nu-Şi face simţită puterea în mijlocul lor atâta vreme cât există păcate între ei şi sunt apărate de cei aflaţi în poziţii de răspundere.
26:21 Cei care lucrează în teama de Dumnezeu pentru a scăpa biserica de piedici şi pentru a repara nedreptăţi mari, în scopul ca poporul lui Dumnezeu să vadă necesitatea de a se scârbi de păcat şi să poată propăşi
26:22 în curăţie şi, de asemenea, ca Numele lui Dumnezeu să fie slăvit, aceştia vor întâmpina mereu un curent de împotrivire din partea celor neconsacraţi. Ţefania descrie astfel starea adevărată a acestei categorii şi judecăţile îngrozitoare care vor veni asupra lor:
26:23 "În timpul acela, voi scormoni Ierusalimul cu felinare şi voi pedepsi pe toţi oamenii care stau liniştiţi pe drojdiile lor şi zic în inima lor: 'Domnul nu va face nici bine, nici rău!' Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de suferinţă, o zi de ruină şi de nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte. Atunci voi pune pe oameni la strâmtorare şi vor bâjbâi ca nişte orbi pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful şi carnea ca gunoiul! Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i scape în ziua mâniei Domnului, ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării."
26:24 Mărturisiri făcute prea târziu
26:25 Când va veni în cele din urmă o criză, căci este sigur că aşa va fi, şi Dumnezeu va vorbi pentru poporul Său, cei care au păcătuit, cei care au fost un nor de întuneric şi au stat direct în calea lui Dumnezeu, care lucra pentru poporul Său, s-ar putea să se alarmeze văzând cât de mult timp au continuat să cârtească şi să pună piedici cauzei; şi, asemenea lui Acan, îngrozindu-se, s-ar putea să recunoască faptul că au păcătuit. Însă mărturisirile lor sunt tardive şi nu sunt din cele care le pot aduce vreun folos, chiar dacă acestea pot veni în favoarea cauzei lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu fac mărturisiri pentru că au înţeles adevărata lor stare şi îşi dau seama cât de neplăcută a fost calea lor înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar putea să-i pună pe cei din această categorie la o nouă
26:26 încercare şi să-i lase să arate că nu sunt nicidecum mai bine pregătiţi să nu se lase influenţaţi de răzvrătire şi păcat, în comparaţie cu timpul anterior mărturisirii. Ei au înclinaţia de a fi întotdeauna de partea răului. Iar când aceia care vor să fie de partea Domnului sunt chemaţi să ia în mod hotărât atitudine pentru apărarea a ceea ce este drept, ei îşi vor arăta adevărata poziţie. Aceia care s-au aflat aproape toată viaţa lor sub stăpânirea unui spirit tot atât de străin de Spiritul lui Dumnezeu ca şi acela care l-a controlat pe Acan vor fi total pasivi când vine timpul ca toţi să treacă hotărât la acţiune. Ei nu vor pretinde că se află de o parte sau de alta. Puterea lui Satana i-a stăpânit atât de mult timp, încât par orbiţi şi nu au dispoziţia de a sta în apărarea dreptăţii. Dacă nu iau o poziţie hotărâtă de partea răului, aceasta nu este din cauză că au o înţelegere clară a ceea ce este drept, ci pentru că nu îndrăznesc.
26:27 Cu Dumnezeu nu se poate glumi. Numai în timp de conflict se vor arăta adevăratele însemne de pe drapelul care flutură în vânt. Atunci este nevoie ca stegarii să fie neclintiţi şi să facă publică adevărata lor poziţie. Atunci este testată destoinicia fiecărui soldat adevărat care se află în slujba binelui. Cei ce stau deoparte nu pot purta niciodată laurii victoriei. Cei ce sunt sinceri şi loiali nu vor ascunde acest fapt, ci se vor angaja trup şi suflet în lucrare şi vor risca în bătălie tot ceea ce au, indiferent care ar fi rezultatul luptei. Dumnezeu este un Dumnezeu care urăşte păcatul. Şi pe aceia care îl încurajează pe păcătos, spunând "Eşti în regulă", Dumnezeu îl va blestema.
26:28 Mărturisirea la timp a păcatelor, pentru a despovăra poporul lui Dumnezeu, va fi acceptată de El. Însă există printre noi şi unii care, asemenea lui Acan, vor face mărturisiri prea târziu pentru a se mai putea salva. Dumnezeu i-ar putea proba, trecându-i printr-o altă încercare, doar pentru a arăta poporului că aceştia nu vor rezista nici unui test, nici unei probe venite de la Dumnezeu. Ei nu sunt în armonie cu dreptatea. Resping mărturia care vine fără ocolişuri, atingând inima, şi s-ar bucura să-i vadă reduşi la tăcere pe toţi cei ce fac mustrări.
26:29 Ilie mustră pe Ahab
26:30 Poporul Israel îşi pierduse treptat frica şi respectul faţă de Dumnezeu, până acolo încât cuvântul Său venit prin Iosua nu mai avea nici o greutate pentru ei. "În zilele lui Ahab, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segug, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun."
26:31 În timp ce Israel aluneca în apostazie, Ilie a rămas profetul lui Dumnezeu, sincer şi devotat Lui. Sufletul lui credincios era nespus de întristat când vedea că necredinţa şi lipsa de loialitate îi despărţeau cu repeziciune de Dumnezeu pe copiii lui Israel şi s-a rugat ca Dumnezeu să-Şi salveze poporul. El a mijlocit fierbinte ca Domnul să nu-Şi lepede de tot poporul păcătos, ci să-i aducă la pocăinţă, chiar şi prin judecăţi, dacă era necesar, şi să nu-i lase să meargă încă şi mai departe în păcat, forţându-L astfel să-i lichideze ca naţiune.
26:32 Solia Domnului a venit la Ilie cu îndemnul ca acesta să meargă la Ahab pentru a vesti judecăţile Sale, provocate de păcatele lui Israel. Ilie a călătorit zi şi noapte până a ajuns la palatul lui Ahab. El nu a cerut permisiunea de a intra şi nu a aşteptat să fie anunţat după protocol. Fără ca Ahab să se aştepte la aceasta, Ilie se arată înaintea împăratului uimit al Samariei, în veşmintele aspre purtate îndeobşte de către profeţi. El nu se scuză deloc pentru apariţia sa neaşteptată, fără invitaţie, ci, ridicându-şi mâinile spre cer, anunţă, în Numele viului Dumnezeu care a făcut cerurile şi pământul, judecăţile ce vor veni asupra lui Israel: "În anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie decât la cuvântul meu".
26:33 Acest anunţ tulburător privind judecăţile lui Dumnezeu provocate de păcatele lui Israel a căzut ca un trăsnet asupra împăratului apostat. El părea paralizat de uimire şi groază; şi, înainte să-şi revină din uluirea sa, Ilie,fără să aştepte să vadă efectul soliei lui, a dispărut la fel de brusc cum venise. Lucrarea lui era de a vesti cuvântul de
26:34 nenorocire de la Dumnezeu, după care s-a retras imediat. Cuvântul lui zăvorâse comorile cerului, şi cuvântul lui era singura cheie care le putea descuia iarăşi.
26:35 Domnul ştia că servul Său nu era în siguranţă printre copiii lui Israel. El nu avea încredere să-l lase în Israelul apostaziat, ci l-a trimis să-şi găsească adăpost într-o naţiune păgână. L-a îndreptat către o femeie care era văduvă şi într-o asemenea stare de sărăcie, încât abia îşi putea ţine zilele cu puţina mâncare pe care o avea. O femeie păgână, trăind în puţina lumină pe care o avusese, se afla într-o stare mult mai bună înaintea lui Dumnezeu decât văduvele lui Israel, care fuseseră binecuvântate cu privilegii deosebite şi o mare lumină şi cu toate acestea nu trăiau după lumina pe care le-o dăduse Dumnezeu. Cum iudeii respinseseră lumina, fuseseră lăsaţi în întuneric, iar Dumnezeu nu avea încredere să-Şi lase slujitorul în mijlocul poporului Său, care Îi stârnise mânia divină.
26:36 Iată acum o bună ocazie pentru Ahab şi Izabela cea păgână să pună la încercare puterea zeilor lor şi să dovedească neadevărat cuvântul lui Ilie. Profeţii Izabelei erau în număr de sute. Împotriva tuturor acestora Ilie stă singur. Cuvântul lui a zăvorât cerul. Dacă Baal poate da rouă şi ploaie şi poate face ca vegetaţia să crească, dacă poate face ca izvoarele şi pâraiele să curgă mai departe, ca de obicei, independent de comorile cerului - ploile cele bogate -, atunci împăratul Israelului să i se închine şi poporul să spună că el este Dumnezeu.
26:37 Ilie era un om supus aceloraşi pasiuni pe care le avem şi noi. Misiunea cu care s-a dus înaintea lui Ahab şi declaraţia lui îngrozitoare privind judecăţile lui Dumnezeu cereau curaj şi credinţă. În drumul său către Samaria, izvoarele ce curgeau neîncetat, dealurile acoperite de vegetaţie, pădurile pline de copaci falnici, înfloritori, tot ceea ce se oferea privirilor sale, strălucind de frumuseţe şi slavă, hrăneau, în mod firesc, necredinţa. Cum ar putea să sece aceste şuvoaie care udă ţara şi despre care nimeni nu ştie să se fi oprit vreodată? Însă Ilie nu cultiva necredinţa. El a mers în misiune cu preţul
26:38 vieţii sale. Credea fără rezerve că Dumnezeu avea să-Şi smerească poporul apostaziat şi că, prin căderea acestor judecăţi, avea să-i aducă la umilinţă şi pocăinţă. El a riscat totul în misiunea care stătea înaintea lui.
26:39 Când Ahab îşi revine întrucâtva din uimirea provocată de cuvintele lui Ilie, profetul nu mai este. Întreabă stăruitor de el, dar nimeni nu l-a văzut şi nimeni nu-i poate da vreo informaţie despre el. Ahab îi spune Izabelei despre cuvântul prevestitor de nenorocire rostit de Ilie în prezenţa lui şi ea îşi varsă ura pe care o are faţă de profet înaintea preoţilor lui Baal. Aceştia se unesc cu ea pentru a-l osândi şi blestema pe proorocul lui Iehova. Ştirea declaraţiilor făcute de profet se răspândi în toată ţara, stârnind frica unora şi mânia multor altora.
26:40 După câteva luni, pământul, neîmprospătat de rouă sau ploaie, se usucă, iar vegetaţia se veştejeşte. Râurile, ale căror unde nimeni nu ştie să se fi oprit vreodată,scad şi pâraiele se sting. Profeţii Izabelei aduc jertfe zeilor şi îi cheamă zi şi noapte să împrospăteze pământul cu rouă şi ploaie. Dar incantaţiile şi păcălelile practicate de ei înainte, pentru a amăgi poporul,nu-i mai ajută acum să-şi atingă scopul. Preoţii au făcut totul pentru a potoli mânia zeilor lor; cu o perseverenţă şi un zel vrednice de o cauză mai bună, ei au stat şi-au tot stat pe lângă altarele lor păgâne, în timp ce flăcările jertfelor se ridică pe toate locurile înalte, iar strigătele înfricoşătoare şi implorările preoţilor lui Baal se aud noapte de noapte prin Samaria cea osândită. Dar nu se ivesc pe cer norii care să oprească razele arzătoare ale soarelui. Cuvântul lui Ilie rămâne neclintit şi nimic din ceea ce pot face preoţii lui Baal nu-l vor schimba.
26:41 Trece un an întreg şi începe un altul, şi tot nu e ploaie. Pământul este ars de parcă a trecut un foc peste el. Câmpiile înfloritoare sunt asemenea unui deşert învăpăiat. Aerul devine uscat şi sufocant, iar furtuna cu praf te orbeşte şi aproape că îţi opreşte respiraţia. Dumbrăvile lui Baal nu mai au frunze şi copacii pădurii nu aruncă nici o umbră,
26:42 arătând ca nişte schelete. Foametea şi setea provoacă şi omului, şi dobitoacelor o moarte înfricoşătoare.
26:43 Toate aceste dovezi ale dreptăţii şi judecăţii lui Dumnezeu nu îl trezesc pe Israel la pocăinţă. Izabela este plină de o furie nebună. Ea nu vrea să se apropie sau să cedeze înaintea Dumnezeului Cerului. Profeţii lui Baal, Ahab, Izabela şi aproape tot Israelul pun nenorocirea lor pe seama lui Ilie. Ahab a trimis soli la fiecare împărăţie şi popor în căutarea acestui prooroc ciudat şi a cerut fiecărui regat şi seminţie a lui Israel să jure că nu ştiu nimic în legătură cu el. Ilie încuiase cerul cu cuvântul său, luase cheia cu el şi nu putea fi găsit.
26:44 Izabela decide apoi că, din moment ce nu-l poate face pe Ilie să simtă puterea ei criminală, va fi răzbunată dacă-i va nimici pe profeţii lui Dumnezeu în Israel. Nici unul dintre cei ce au mărturisit că sunt profeţi ai lui Dumnezeu nu ar trebui să trăiască. Această femeie hotărâtă, furioasă, îşi împlineşte lucrarea nebunească, ucigându-i pe profeţii lui Dumnezeu. Preoţii lui Baal şi aproape întregul Israel sunt amăgiţi într-o atât de mare măsură, încât gândesc că, dacă ar fi ucişi profeţii lui Dumnezeu, catastrofa care le provoacă suferinţa ar fi îndepărtată.
26:45 Însă trece şi al doilea an şi cerurile nemiloase nu dau nici o picătură de ploaie. Setea şi foametea îşi împlinesc trista lor lucrare şi, cu toate acestea, israeliţii apostaziaţi nu-şi smeresc inimile mândre şi păcătoase înaintea lui Dumnezeu, ci murmură şi se plâng împotriva profetului lui Dumnezeu care a adus asupra lor această stare îngrozitoare de lucruri. Taţi şi mame îşi văd copiii pierind, fără a putea să le vină în ajutor. Şi totuşi, oamenii se află într-un întuneric atât de teribil,încât nu pot vedea că dreptatea lui Dumnezeu s-a abătut împotriva lor din pricina păcatelor lor şi că această îngrozitoare calamitate este trimisă din milă asupra lor pentru a-i salva, oprindu-i să-L tăgăduiască şi să-L părăsească total pe Dumnezeul părinţilor lor.
26:46 Multă durere şi suferinţă l-au costat pe Israel pentru a fi adus la acea pocăinţă necesară pentru redobândirea credinţei pierdute şi a unui simţământ clar al responsabilităţii faţă de Dumnezeu. Apostazia lor era mai îngrozitoare decât seceta sau foametea. Ilie a aşteptat şi în anii lungi de secetă
26:47 şi foamete s-a rugat cu credinţă ca, prin nenorocirea lor, inima israeliţilor să poată fi întoarsă de la idolatrie la loialitate faţă de Dumnezeu. Însă, în ciuda tuturor suferinţelor lor, ei stăteau neclintiţi în idolatrie şi priveau la profetul lui Dumnezeu ca fiind cauza dezastrului lor. Iar dacă l-ar fi putut vedea pe Ilie în puterea lor, l-ar fi predat Izabelei, pentru ca aceasta să-şi poată satisface setea de răzbunare, luându-i viaţa. Pentru că Ilie a îndrăznit să rostească cuvântul care prevestea nenorocirea, el s-a făcut obiectul urii lor. Din cauza păcatelor nu puteau vedea mâna lui Dumnezeu în judecăţile pe care le sufereau, ei punându-le pe socoteala omului Ilie. Nu urau păcatele care îi aduseseră sub nuiaua certării, ci pe profetul cel credincios, unealta folosită de Dumnezeu pentru a denunţa păcatele şi nenorocirea lor.
26:48 "Au trecut multe zile şi cuvântul Domnului a venit la Ilie în al treilea an, spunând: 'Du-te şi arată-te înaintea lui Ahab; şi voi da ploaie pe faţa pământului'." Ilie nu ezită să pornească în această călătorie primejdioasă. Timp de trei ani a fost urât şi vânat dintr-o cetate într-alta din porunca împăratului şi întreaga naţiune jurase că nu este de găsit. Iar acum, după cuvântul lui Dumnezeu, avea să se prezinte înaintea lui Ahab.
26:49 În timpul apostaziei întregului Israel şi în timp ce stăpânul său era un închinător al lui Baal, mai marele casei lui Ahab s-a arătat credincios lui Dumnezeu. Cu riscul propriei vieţi, el i-a salvat pe profeţii lui Dumnezeu, ascunzându-i câte cincizeci într-o peşteră şi hrănindu-i. În vreme ce slujitorul lui Ahab caută prin împărăţie izvoare de apă şi pâraie, i se arată înainte Ilie. Obadia avea respect pentru profetul lui Dumnezeu, dar când Ilie îl trimite cu o solie către împărat, este de-a dreptul îngrozit. El vedea primejdie şi moarte atât pentru sine, cât şi pentru Ilie. Se roagă stăruitor să nu-i fie sacrificată viaţa; însă Ilie îl asigură prin jurământ că îl va vedea pe Ahab în ziua aceea. Profetul nu vrea să se ducă la Ahab altfel decât ca un sol al lui Dumnezeu, pentru a impune respect, şi trimite un mesaj prin Obadia: "Iată, a venit Ilie!" Dacă Ahab doreşte să-l vadă
26:50 pe Ilie, are acum ocazia să vină la el. Ilie nu se va duce la Ahab.
26:51 Cu uimire amestecată cu groază, împăratul aude solia că Ilie, de care se teme şi pe care îl urăşte, vine pentru a se întâlni cu el. L-a căutat mult timp pe profet pentru a-l nimici şi ştie că Ilie nu şi-ar fi periclitat viaţa venind la el dacă n-ar fi păzit sau nu ar aduce vreo prevestire îngrozitoare. El îşi aminteşte de braţul uscat al lui Ieroboam şi decide că nu este un lucru cuminte să-şi ridice mâna împotriva trimisului lui Dumnezeu. Şi, înfricoşat şi tremurând, cu o mare suită şi o etalare impozantă de armate, se grăbeşte să-l întâmpine pe Ilie. Iar când se întâlneşte faţă în faţă cu omul pe care l-a căutat atât de mult, nu îndrăzneşte să-i facă rău. Împăratul atât de pătimaş şi plin de ură împotriva lui Ilie pare să fie neputincios şi lipsit de curaj în prezenţa lui. Când îl întâlneşte pe profet, nu se poate abţine să nu se exprime în limbajul inimii sale: "Tu eşti acela care tulburi pe Israel?" Ilie, indignat şi gelos pentru slava şi onoarea lui Dumnezeu, răspunde cu îndrăzneală la atacul lui Ahab: "Nu eu am tulburat pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului."
26:52 Profetul, ca mesager al lui Dumnezeu, condamnase păcatele poporului, vestind asupra lor judecăţile lui Dumnezeu, venite din pricina răutăţii lor. Iar acum, stând singur,conştient de nevinovăţia sa, cu aceeaşi integritate neclintită, înconjurat de suita de oameni înarmaţi, el nu se arată deloc intimidat şi nici nu manifestă o curtoazie cât de mică faţă de împărat. Omul căruia Dumnezeu i-a vorbit şi care înţelege clar modul în care Dumnezeu îl priveşte pe om în decăderea lui păcătoasă nu are ce scuze să-i prezinte lui Ahab şi nici onoruri. Ca trimis al lui Dumnezeu, Ilie porunceşte acum, iar Ahab se supune îndată, ca şi cum Ilie ar fi monarhul, iar el vasalul.