Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 26:20


26:20 Mi s-a arătat că modul de mărturisire folosit de Acan este similar cu mărturisirile pe care le fac şi le vor face unii dintre noi. Ei îşi ascund nelegiuirile şi refuză să facă de bunăvoie o mărturisire, până când îi descoperă Dumnezeu; abia atunci îşi recunosc păcatele. Câţiva continuă să meargă pe o cale greşită până când se împietresc. S-ar putea chiar ca ei să ştie că biserica este împovărată, aşa cum Acan ştia că Israel era slăbit în faţa duşmanilor săi din pricina vinovăţiei lui. Cu toate acestea, nu-i mustră conştiinţa. Ei nu vor dori să uşureze biserica, smerindu-şi inimile mândre şi răzvrătite înaintea lui Dumnezeu şi îndepărtând de la ei nelegiuirile. Neplăcerea Lui este asupra poporului Său, iar El nu-Şi face simţită puterea în mijlocul lor atâta vreme cât există păcate între ei şi sunt apărate de cei aflaţi în poziţii de răspundere.