Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 26:19


26:19 Sunt mulţi care nu au înţelepciunea lui Iosua şi nici vreo datorie specială de a scoate la iveală relele şi de a lua imediat măsuri cu privire la păcatele existente în mijlocul poporului. Astfel de persoane să nu-i împiedice pe aceia care au asupra lor povara acestei lucrări; să nu stea în calea celor care au de împlinit această îndatorire. Unii îşi fac obiceiul de a ridica semne de întrebare, de a se îndoi şi de a căuta vină pentru că alţii fac lucrarea pe care Domnul nu le-a dat-o lor. Aceştia stau chiar în cale, pentru a-i împiedica pe cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara mustrării şi îndreptării păcatelor nebiruite, pentru ca dezaprobarea Lui să poată fi îndepărtată de la poporul Său. Dacă ar exista printre noi un caz asemănător cu al lui Acan, s-ar găsi mulţi care să-i acuze pe cei care ar juca rolul lui Iosua, acela de a-l descoperi pe cel greşit, că au un spirit răutăcios şi defăimător. Cu Dumnezeu nu te poţi juca, iar avertismentele Sale nu pot fi nesocotite cu neruşinare de către un popor stricat.