Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 25:31


25:31 Unii nu vor primi mărturia pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, amăgindu-se că s-ar putea ca noi să fim cei înşelaţi, iar ei să aibă dreptate. Ei cred că poporul lui Dumnezeu nu are nevoie de mustrări şi de declaraţii făţişe, de bună-credinţă, ci că Dumnezeu este cu ei. Aceşti oameni amăgiţi, ale căror suflete s-au aflat întotdeauna în război cu credincioasa mustrare a păcatului, strigă: Vorbiţi-ne lucruri plăcute! Cum vor interpreta ei solia Martorului Credincios către Laodicea? Aici nu poate fi nici o neînţelegere. Această solie trebuie dusă de servii lui Dumnezeu unei biserici încropite. Ea trebuie să-i scoată pe cei din poporul Său din siguranţa şi amăgirea periculoasă cu privire la modul real în care se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu. Dacă ar fi primită, această mărturie i-ar împinge pe oameni la acţiune şi i-ar conduce la umilinţă şi mărturisirea păcatelor. Martorul Credincios spune: "Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot." Şi iarăşi: "Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc;